Despre cei care nu au cum să doarmă, de la UPU, de acasă sau de oriunde

Miercuri dimineață, la ora 7, am ajuns la biserică. Veneam direct de la București. Urma să încep slujba și mă simțeam amețit după o parte din noapte petrecută la Spitalul Floreasca, alături de cineva apropiat care suferise, ca pieton, un accident de mașină.
Dumnezeu m-a ferit, în general, de nopțile nedormite și mai ales de asemenea experiențe. Poate tocmai de aceea am simțit atât de puternic ceea ce se întâmpla acolo.
Nu este deloc ușor să lucrezi la UPU. Este cumplit de greu.
Noi aveam, din fericire, o urgență minoră și trebuia să așteptăm. Era firesc. Urgențele majore aveau prioritate.
Și veneau.
Și veneau.
Și veneau.
Nu vreau să descriu ce am văzut. Unele imagini sunt suficient de grele încât să rămână acolo unde s-au petrecut.
Dar, în mijlocul tuturor acestor drame, medicii, asistenții și brancardierii continuau să muncească. Obosiți, după ore întregi de tură, susținuți poate de cafele repetate și, pentru unii, de câte o țigară prinsă între două urgențe. Și totuși vorbeau cu oamenii, alergau, răspundeau, încercau să facă față.
Grea misiune.
Ajuns dimineața la biserică, le-am propus celor prezenți să ne rugăm și pentru ei.
Pentru oamenii care nu dorm noaptea nu pentru că se răsucesc în pat măcinați de propriile griji, ci pentru că, atunci când noi dormim, ei sunt în slujba altora.
Pentru medicii și asistenții din spitale.
Pentru cei de pe ambulanțe.
Pentru oamenii care asigură transportul de noapte.
Pentru farmaciștii care rămân în ture până dimineața.
Dar și pentru cei care au acasă un om bolnav și care, noapte după noapte, se ridică din pat, îl întorc, îi dau medicamentele, îi aduc un pahar cu apă, îl liniștesc și apoi încearcă să adoarmă din nou pentru o oră.
Există foarte mulți oameni care nu au cum să doarmă.
La UPU ajungem speriați, uneori disperați. Este firesc. Când suferă cineva drag, fiecare minut pare prea lung. Dar cearta, scandalul și presiunea asupra celor care lucrează acolo nu fac lucrurile să meargă mai repede. Doar mai adaugă puțină oboseală unei oboseli deja uriașe.
Poate că nu toți par întotdeauna suficient de empatici. Dar, pentru câteva clipe, încercați să vă puneți și în locul lor.
Câte accidente, câte răni, câte tragedii, câte familii speriate poate vedea un om într-o singură noapte?
Eu am venit amețit după un drum și după câteva ore nedormite.
Dar ei?
Somnul este una dintre marile probleme ale omului contemporan.
Tot mai mulți se plâng că nu pot dormi. Stresul, grijile, sedentarismul, lumina ecranelor și telefoanele care continuă să ne ceară atenția chiar și când ar trebui să se stingă ziua ne-au schimbat profund ritmul vieții.
Iar lipsa repetată a somnului nu rămâne fără urmări. Organismul are nevoie de acele ore de odihnă, iar medicina cercetează tot mai atent legătura dintre somnul insuficient și numeroase probleme de sănătate.
De aceea, când noi avem posibilitatea să dormim, poate ar trebui să ne prețuim mai mult această șansă.
Să închidem telefonul.
Să stingem televizorul.
Să lăsăm lumea să se descurce câteva ore fără noi.
Pentru că există, în aceeași noapte, cineva care și-ar dori enorm să poată face același lucru, dar telefonul lui trebuie să rămână deschis.
Poate este medic.
Poate este asistent.
Poate este șofer sau conductor.
Poate este farmacist de gardă.
Poate este un părinte care veghează un copil bolnav.
Poate este un copil care își îngrijește părintele.
Noaptea nu este liniște pentru toată lumea.
Și poate că, atunci când ne așezăm în pat, înainte să ne plângem că somnul întârzie câteva minute, ar merita să ne amintim și de cei care nu au cum să doarmă.
Și, măcar din când în când, să spunem o rugăciune pentru ei.