Discuții neaoșe la benzinărie. Despre limbă, unire și independență în Basarabia

Când ajungi într-un alt spațiu, chiar dacă nu este foarte departe de casă, începi să-l cunoști nu numai prin monumente, muzee sau restaurante, ci și prin lucrurile mici: un service auto, o benzinărie, un magazin, o discuție întâmplătoare.
La Chișinău am ajuns și la service-ul Volvo, pentru a lămuri un mesaj apărut la bordul mașinii. Plecam duminică, iar programarea putea fi făcută abia marți. Le-am explicat că trebuie să mai mergem cu „dânsa”, adică cu mașina, și până la urmă am rămas cu impresia acelui amestec foarte basarabean de seriozitate, politețe și exprimare neaoșă.
Același lucru l-am întâlnit prin magazine și benzinării. Limba rusă se amestecă încă destul de frecvent cu româna, iar uneori ai senzația că româna trebuie să se lupte puțin ca să iasă la suprafață. Nu este vorba pur și simplu despre dialect sau despre regionalisme. Este urma unei istorii.
La una dintre benzinării, un angajat s-a oferit să alimenteze mașina. Mi-a prezentat cu multă convingere două variante de combustibil: una mai scumpă și una mai ieftină. Am ales-o, firesc, pe cea mai ieftină.
Răspunsul a venit imediat:
„Ei bine, dar din asta nu avem.”
După ce tocmai îmi fusese prezentată pe îndelete.
Era greu să nu zâmbești.
Tot acolo am pus întrebarea pe care o mai pusesem și altora în Basarabia:
„Vă veți uni cu România?”
Nu am întâlnit acel răspuns spontan și entuziast pe care poate că un român venit de dincoace de Prut și l-ar imagina.
Omul a spus simplu:
„Nu ține de noi. Ține de cei de sus, de cei mai mari.”
Replica spune, poate, mai mult decât un discurs politic.
În timp ce vorbeam, un coleg de-al lui s-a apropiat și a intervenit râzând:
„Cum să vrea el unirea? Ăsta este separatist! Ăsta are sângele poporului, a tras în ’90!”
Evident, era o glumă. Au râs amândoi.
Dar tocmai glumele acestea sunt interesante. Pentru că oamenii glumesc cu lucrurile pe care le cunosc, cu tensiunile pe care le-au trăit sau le-au moștenit. Dincolo de umor rămâne un spațiu în care identitatea este mult mai complicată decât pare văzută de la București.
Basarabia vorbește românește, dar nu întotdeauna în aceeași română cu noi. Privește spre România, dar nu întotdeauna cu aceeași intensitate. Se simte apropiată de România, însă și-a construit între timp propriile reflexe de stat, propriile instituții și, inevitabil, propriul interes.
Uneori România este invocată firesc atunci când avantajele apropierii sunt evidente. În alte situații apare imediat reflexul independenței: noi suntem noi, voi sunteți voi.
Poate că aceasta este una dintre cele mai interesante realități pe care le descoperi călătorind prin Republica Moldova.
Unirea, privită din România, poate părea o problemă sentimentală și istorică. Privită de la o benzinărie din Chișinău, devine însă mult mai concretă. Înseamnă salarii, frontiere, instituții, limbi vorbite acasă, amintiri de familie, Rusia, Europa, România și peste trei decenii de existență separată.
Iar între toate acestea rămâne omul de la pompă.
Îți explică foarte serios diferența dintre două tipuri de motorină, îți spune că pe cea pe care ai ales-o nu o are și apoi, între două glume despre separatiști, îți explică filosofia politică a locului în numai câteva cuvinte:
„Nu ține de noi. Ține de cei mai mari.”
Așadar, uneori o benzinărie spune despre o țară mai mult decât un muzeu.

Sale!