Bonjour Café. O dimineață liniștită la marginea unui fost imperiu

În centrul Chișinăului, într-unul dintre parcurile orașului, există o cafenea atât de mică, încât cafeneaua propriu-zisă nu este decât o căsuță de lemn. Se numește Bonjour Café.
Restul cafenelei se împrăștie pe aleile parcului care alunecă de la altarul Catedralei. Mesele sunt așezate sub copaci, în răcoare de fost cosdru, iar dimineața are ceva din atmosfera vechilor promenade. Ești la câțiva pași de strada Pușkin și de pietonala Eugen Doga, chiar în inima Chișinăului.
Și numele străzii spune, într-un fel, ceva despre oraș.
Putea să fie Ion sau Doina Aldea-Teodorovici, simboluri cu o încărcătură națională mult mai puternică. Este însă Eugen Doga. Un nume mai calm, mai puțin revendicativ, aproape împăciuitor. Da, diplomatic, Chișinăul încearcă să își spună povestea fără să ridice prea mult vocea.
Dimineața, la Bonjour Café, îți bei cafeaua și îți mănânci prăjitura împreună cu corbii.
Sunt foarte prietenoși, dar și extraordinari speculanți. Te studiază atent și înțeleg repede când o bucățică de prăjitură ar putea deveni negociabilă. Se apropie suficient cât să-ți amintească faptul că, în economia parcului, nimic nu se pierde. Mulțimea corbilor recuperează. Sunt pașnici, deși poate că în trecut pândeau stârvul istoriei.
Stai la o masă sub copaci, împarți dulciuri cu corbii, oamenii trec încet pe alei, muzica paeiziană – puțin comic, nu? – vine discret dinspre mica construcție de lemn prin boxe, iar orașul pare pentru câteva clipe foarte departe de istoria lui complicată.
Pentru că te afli, totuși, la marginea unui fost imperiu sovietic.
Urmele lui sunt peste tot, uneori evidente, alteori aproape șterse. În clădiri, în limbă, în mentalități, în monumente, în numele străzilor și poate chiar în felul în care oamenii își negociază identitatea.
Dar aici se numește … Bonjour Café, iar muzica este … franceză. Napoleon știe, oare? Dar Tolstoi ?
În fine, un mic exercițiu de Occident în mijlocul Chișinăului.
Și totuși, ascultând muzica, parcă undeva, printre acordurile franțuzești, se strecoară și câte un ecou de rock. Poate Metallica. Poate, inevitabil pentru această parte a Europei, „Wind of Change” al celor de la Scorpions.
Cântecul acela despre vântul schimbării care străbătea Europa la sfâritul anilor ’80 și începutul anilor ’90.
Numai că aici, la Chișinău, ai uneori senzația că melodia a început, dar nu s-a terminat.
Vântul a venit. Imperiul s-a prăbușit. Frontierele s-au redesenat. Drapelele s-au schimbat.
Dar istoria încă lucrează.
Dimineața de la Bonjour Café rămâne atât de plăcută în memorie, fără îndoială. Pentru contrastul dintre povara istoriei și banalitatea fericită a prezentului.
O cafea.
O prăjitură.
Câțiva corbi oportuniști. Și câțiva porumbei. Corbi și porumbei, între decoruri de flori.
Răcoarea brazilor.
O melodie franțuzească.
Și un oraș care, între Pușkin și Eugen Doga, între Est și Vest, între ceea ce a fost și ceea ce ar vrea să devină, continuă să-și caute liniștit locul.
Iar pentru câteva minute, la o masă de la Bonjour Café, ai impresia că l-a găsit.