Începe grădinița. Oftează bunicii

Începe școala și, mai ales, începe grădinița. Oftează bunicii.

Giulia a venit să se împărătășească. A venit cu „Țup-Țup”, iepurașul ei, și cu firescul acela al copilului care nu știe încă faptul că, uneori, viitorul ei preșcolatar îi fac pe cei mari să ofteze. Se întoarce acasă din vacanță ca să meargă la grădiniță. E firesc să fie așa, dar cât de firesc ar fi, bunica are dreptul să ofteze.

Oftatul din glasul bunicii îl simțisem încă de săptămâna trecută. Acum însă s-a accentuat. Și n-a fost singurul. Bunica nu e mare de înălțime, dar pacă e și mai mică decând crește Giulia. Probabil, să fie mai de la egal la egal.

Pentru copii, începutul grădiniței înseamnă ghiozdănel, haine pregătite, colegi, jucării, o lume nouă care se deschide. Pentru părinți, înseamnă emoție și încă o etapă. Pentru bunici însă, uneori înseamnă altceva: casa care rămâne puțin mai goală.

Copiii cresc fără să ne ceară voie.

Ieri îi țineai de mână ca să nu cadă. Astăzi își pun singuri ghiozdănelul în spate și pleacă spre o lume în care tu nu mai ești în fiecare clipă. E firesc. E bine. Așa trebuie să fie. Numai că firescul acesta are și el o mică durere.

Bunicii știu poate mai bine decât noi cât de repede trece timpul. Au mai văzut o dată copii crescând. Știu că diminețile acestea cu jucării împrăștiate prin casă, cu glasuri, întrebări, râsete și alergătură nu sunt nesfârșite.

De aceea oftează.

Nu pentru că nu s-ar bucura că nepoții cresc. Dimpotrivă. Se bucură enorm. Dar în bucuria lor se strecoară conștiința timpului.

Gulia va merge la grădiniță ca mai toți copiii de vârsta. Va descoperi oameni, jocuri, cuvinte și lucruri pe care noi nu i le-am arătat încă. Se va întoarce cu povești noi. Poate că într-o zi va lăsa și pe „Țup-Țup” acasă.

Și atunci bunica va ofta din nou.

Acesta este unul dintre privilegiile bunicilor: să iubească atât de mult copilăria unui copil, încât să le pară rău chiar și atunci când acesta crește frumos.

Începe grădinița.

Copiii înaintează bucuroși.

Iar undeva, în urma lor, bunicii zâmbesc și oftează.

Dar, dincol de fiecare ofta e moare speranță și o încredere că Dumnezeu îi va ajuta pe acești copii. Noi ne-am rugat azi pentru ajutorul lor!