La Buzău, PNL e o cârpeală cusută cu roșu!

Mama împunge și eu trag…ah ce politică de dreapta mai fac!

Cam așa e PNL la Buzău: fiu docil al unui PSD împotriva căruia, noi, românii, am stat nopți cu ger în stradă.

Dezamăgirea acaparării de către PSD a partidului explică gradul de antipatie tot mai accentuat împotriva PNL. Au omorât speranța schimbării în bine. S-au aliat cu dușmanii atâtor oameni care i-au susținut. O lovitură în moalele capului pentru toți cei care au votat PNL la europarlamentare și prezidențiale.

Unul dintre motivele pierderii încrederii este gestionarea resursei umane, resursă mai importantă decât banii…deși unii politicieni nu cred că e așa.

PNL – Buzău va avea un scor penibil la alegerile care vin, posibil cu o cifră. Cetățeanul care are decența unei decizii lucide, nu poate vota aceeași Mărie, cu altă pălărie galbenă. Aproape că nu mai văd profilul votantului PNL, atâta vreme cât meritocrația anunțată este îndepărtată prin combinații politice.

Practicile îi vădesc și în cele din urmă îi …dovedesc. Conducerea PNL Buzău nu cere  votul pentru niște principii, ci pentru puterea personală a unui grup, care se vrea stăpân pe resurse.

Vă dau exemplu proaspetei numiri de la CJAS Buzău.

PNL Buzău nu a învățat nimic din cazul morților de la Piatra Neamț. Nu a învățat nimic din reportajul Recorder despre schimbarea inginerului Ovidiu Ianculescu; a învățat însă de la Ciolacu.

Concret, președintele filialei Buzău, și-a înfipt director la CJAS Buzău un amic, cules de pe la Finanțe.

L-a pus să ceară detașarea la Casa de Sănătate. A obținut-o,  foarte probabil, prin presiune. A figurat pe un post la personal și după câteva zile s-a făcut bun de șef. Și a devenit șef, ca lovit de noroc.

În urmă cu doi ani, Ciolacu a impus-o la casă pe Raluca Alexandru. A avut totuși răbdare să o lase cam două luni la dospit, la departamentul control, până a ajuns șefă, deși avea interese financiare imense. În paranteză fie spus, Ciolacu este atât de interesat de banii imorali dar grei, obținuți din exportul paralel de medicamente, fenomen care îi privează de medicamente pe cronicii din Buzău de medicamente vitale, este autor, în 2017, al unei legi dedicate grupului proprii.

Alexandru a plecat de la CJAS șifonată definitiv,  cu tinichele legate de coadă.  Ciolacu, totuși, a protejat-o. Are destule de ascuns…Împreuna au inițiat planul de eliminare prin controale abuzive a concurenților din județ, pentru a da monopol grupului Ciolacu-Isac.

Posibil că așa va pleca și cel numit pe 27 n  la CJAS de către șefii PNL Buzău. Rămâne de văzut cine-l va proteja…

Nu cred că a fost director  doar să dea la partid o parte din salariul generos, după tradiția pesedisto-penelistă.

Probabil e cu misiunea, ca împreună cu directoarea de contractări, proaspăta  penelista Simona Anghel, personaj cercetat penal pentru activitatea de la CJAS, să continue asaltul împotriva legii, în favoarea grupului Ciolacu – Isac, ultimul condamnat cu suspendare pentru dare de mită la Ministerul Sănătății.

Deci, Orsa  s-a plasat de bunăvoie în poziția de unealtă a lui Anghel și a grupului.

Lipsit de experiența unui om din sistemul medical, va pleca năuc și murdărit de la conducere, ca mai toți cei are au intrat pe mâna directoarei de contractări Anghel. Singura legătură a noului director cu sistemul de sănătate sunt bulinele pe care le înghite din când în când și controlul periodic. Marfă perfectă pentru Anghel.

Nu am auzit ca Orșa să fi făcut ceva remarcabil în domeniul medical. Totuși, și-a dorit postul cuiva care era competent să-l ocupe. Buzăul are destui oameni valoroși.

Se găsea un medic bun, care cunoaște realitatea din sistem și nevoile pacienților pentru a conduce Casa de Asigurări de Sănătate Buzău.

De ce nu l-au desemnat pe dr. Năstase, om forte bine pregătit, de pe urma imaginii căruia PNL-iștii buzoieni vor să primească voturi? Pentru că actuala conducere a PNL nu e interesat de binele oamenilor!  Fac, din prima lună, doar jocuri ascunse, după cum se vede!

Dacă Orșa era manager, cum se declară în mesajul inaugural, nu accepta o șmecherie politică, ci mergea la un concurs, cu demnitate. Ușa din față, nu e ca cea din spate, chiar dacă ambele sunt uși.

Numirea politică de la Buzău s-a produs la o zi după un mesaj public al primarului Timișoarei, Dominic Fritz, care vorbea despre cele 300 de cv-uri, pe care le primise pentru ocuparea unui post în primărie. Fritz, politician de altă factură, afirma răspicat că lipsa de performanță în administrația publică este cauzată de numirile în folosul grupurilor de interese. Așa apare corupția și mediocritatea în fruntea instituțiilor. Dar, cine știe, omul PNL-ului, ca în povești, a învățat în câteva ceasuri, cât învață profesioniștii în întreaga viață.

Orșa a fost numit politic în ziua în care președintele Iohannis condamna numirile ticăloase ca la Mureș, iar Rareș Bogdan ataca violent practica politizării instituțiilor publice.

La Buzău însă, numirea tip Orșa este patentată și practicată de PNL, după modelul PSD. Prieteni de șpriț sau executanți au locul celor care merită să ocupe funcții publice.

Nu știu în care dintre aceste categorii de află numitul de la CJAS – numit despre care a știut doar grupul de amici  al președintelui PNL Buzău-, forurile statutare ale partidului fiind ocolite, însă este clar că marea grabă în care s-a făcut plasarea pe post are în spate interese pe măsură, foarte urgente, de rezolvat în timpul zgomotului din campanie electorală.  Graba este  legată, oare, tot de firmele lui Ciolacu și ale partenerul lui Isac, navetist tot de pe la Galați,  ca și proaspătul președinte PNL Buzău? Va îngroșa dosarul la DNA și aceasta “ graba” ?

La această numire, ca de obicei, a achiesat rapid, ca un cântăreț de chermeză, și președintele …organizației PNL Buzău, devenit peste noapte penelist. Cu siguranță, numirea de la CJAS, care nu-i aparține totuși, îi hrănește instinctele primare, pe care le-am văzut în reacțiile din propriul ziar. Se gândește plin de sine cum poate lua statul pe persoană fizică și se poate răzbuna. Am dat, mai sus, doar două decupaje din ziare, doar două din multe sute apărute în țară, despre preocupările grupului Ciolacu-Isac. Le-ați văzut preluate tematic  în ziarul respectivului? Niciodată! Scriu despre Ciolacu și nu se cade să fie publicate de un penelist!

Dacă un asemenea personaj era, farmacist, spre exemplu, dădea cianură în loc de antibiotic, când nu-i plăcea pacientul.

În fine, comportamente jalnice, care nu au nimic în comun cu principiile liberale.

Deci, PNL Buzău nu-și dorește să reprezinte oamenii, să le apere interesele. Vor voturi doar pentru a-și atinge obiective de grup, iar practica numirilor de șefi în instituții este dovada clară a faptului că PNL Buzău nu respectă competența, competiția, interesul public.

Doar cineva care a dobândit poziții prin muncă și pe baza valorii poate înțelege ceea ce noi, românii, cerem. Se pare însă că la PNL Buzău așa ceva nu există! Faptele o dovedesc!

1 comments
  1. Din pacate noi am ramas cu obisnuinta fanariota de a numi conducatori de institutii.Probabil ca nu o vom duce niciodata mai bine tocmai din cauza acestor naravuri vechi si de neschimbat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și