Un om care supravietuise unui naufragiu a fost aruncat de valuri pe o insulita nelocuita.
Era singurul rămas în viata si acum se ruga mereu ca Dumnezeu sa îl salveze.
Zi de zi scurta orizontul,în nădejdea ca va vedea vreun vas care să-i vină în ajutor.
Istovit de tot,omul nostru a hotărât sa-si facă o colibă mica din scândurile aruncate pe tarm de valuri,ca să se apere de ploaie si de fiare.
Odată însă,întorcându-se acasă după ce colindase ostrovul căutând ceva de mâncat,si-a găsit coliba cuprinsă de flăcări:
fumul se inalta ca un stâlp spre cer.
Cel mai îngrozitor era faptul ca tot ce izbutise sa salveze din naufragiu căzuse pradă focului si el rămăsese fără provizii.
N-a mai putut atunci sa-si înfrâneze mânia si deznădejdea.
-Doamne,cum ai putut sa-mi faci una ca asta? – striga,plângând în hohote.
În dimineața următoare l-a trezit sirena unui vapor care se apropia de tarm.
Vaporul venise ca să îl salveze.
Dar cum v-ati dat seama ca sunt aici? – i-a întrebat pe marinari.
-Am văzut semnalul tău de fum – au răspuns aceia.
Tine minte,omule: atunci când arde coliba ta,acesta poate fi un semnal trimis de Dumnezeu spre mântuirea ta.
“De va pierde cineva aur sau argint, poate va afla in locul lui altul,
dar cel ce pierde timpul vieții sale in nelucrare sau in nerodire, altul nu mai poate afla”.
(Sfantul Ioan Gura de Aur)
Cuvant despre Cer
Blăjani – file de monografie
Fascinația rostirii
Recuperări istorice
Daruri cu tâlc
Ceai de urzică
