Era copil, iar în planul unei vacanțe comuniste intrau două săptămâni la Marea Neagră. Ai mei preferau sau poate doar prindeau loc la Eforie Nord, la câte o gazdă. Pe lângă șansa de găsi unde să stai și cât de cât să ai ce mânca pe acolo – proviziile de acasă erau obligatorii -, puteai să mai ai norocul să prinzi un bilet la Grădina de Vară. Pentru acest privilegiu trebuia să stai binișor la coadă, sau să scoți din buzunar o sumă dublă și să cumperi de la un bișnițar tichetul. Dacă reușeai, îți salvai o seară la Mare. Altfel, plimbarea pe faleză era totul.
Așa am ajuns să văd cupletul Arșinel – Stela Popescu. Credeți-mă, mi-a fost groaznic. Flecăreală măruntă și glume de două parale, împănate cu mici vulgarități care te făceau să roșești în fața părinților.
Au trecut anii și nu am reușit să-mi schimb impresia despre Arșinel. L-am mai văzut în câteva pelicule de duzină și am citit despre afacerea rinichii, când a sărit peste rând, pentru că era Arșinel.
Citeam acum un fel de blestem al lui Arșinel la adresa primarului Nicușor Dan, pentru că Primăria Capitalei a renunțat la serviciile lui. Deci Arșinel e pentru totdeauna Arșinel, cel care se gândește doar la el.
Dacă era alt actor, ar fi mulțumit publicului că l-a ținut bine financiar, deși, ceea ce face el, doar artă nu se cheamă. Dacă era alt actor, ar fi dat un spectacol de adio sau și-ar fi făcut un bilanț de carieră și ar fi ieșit în urale.
Dar el e Arșinel.
Retropelerinaje Buzoiene
Ceai de urzică
Cuvant despre Cer
Recuperări istorice
Daruri cu tâlc
Fascinația rostirii
