S-a spulberat praful de pe un manuscris

Într-o societate utilitaristă și consumistă, în care gândul, atitudinea și energia oamenilor sunt țintuite spre satisfacerea poftelor stârnite de reclame, când omul este tratat asemenea unui animal dresat, căruia i se arată un os pentru a-l face să sape până îl găsește, scrisul, cititul și aplecarea asupra urmelor trecutului par, pentru mulți, „nobile inutilități”. Și totuși, se mai tipăresc cărți.

Zilele acestea, la Editura Episcopiei Buzăului și Vrancei, a văzut lumina tiparului o lucrare de excepție, semnată de cunoscutul preot și istoric Gabriel Cocora — o carte asupra al cărei manuscris s-au scurs mai bine de cincizeci de ani. Această amplă și temeinic documentată lucrare a făcut parte, până nu demult, din literatura „de sertar”. Astăzi, cu sprijinul și binecuvântarea Preasfințitului Epifanie, episcopul Buzăului și Vrancei, volumul a primit codul editorial și a fost tipărit, îndepărtând astfel straturile de praf așternute peste el de atâtea generații.

Pasionat de cartea bine scrisă și de cercetarea istorică, ierarhul buzoian, împreună cu apropiatul său colaborator în „treburile librești”, părintele profesor Costică Panaite, au depus eforturi consistente pentru ca această lucrare să vadă, în sfârșit, lumina zilei. Zămislirea de pe urmă nu putea fi mai ușoară decât cea dintâi: autorul, chemat la cele veșnice în anul 1993, nu a mai putut fi martorul propriei împliniri.

În aceste condiții, munca de editare și tipărire nu a fost deloc simplă, căci un manuscris nu este niciodată o lucrare desăvârșită. Mai mult, această operă exista în mai multe variante: deși, în linii mari, identice, unele dintre ele se dovedeau mai complete decât altele. Au fost identificate diferențe între manuscrisul depus la Biblioteca Județeană și cel păstrat de familia Cocora — din urmă având privilegiul de a-l lectura prin bunăvoința fiului autorului.

Astfel, după strădanii îndelungate și o muncă uriașă, trecutul a fost readus în fața contemporanilor. Deortosirea, editarea și tipărirea manuscrisului reprezintă o nouă biruință culturală a Episcopiei Buzăului și Vrancei, o dovadă că, dincolo de efemeritatea lumii moderne, există încă oameni care cred în puterea memoriei și în datoria de a o transmite mai departe.