Atacată adesea de diferite instituţii de presă, Biserica a rămas, permanent, instituţia cu cea mai mare credibilitate. Bisericii Ortodoxe i s-au reproşat adesea lipsa de implicare în problemele sociale, lipsa de reacţie la provocările prezentului, incapacitatea reformării interne sau adaptarea la prezent. Anii 2007 şi 2008 au reprezentat ani în care deschiderea Bisericii spre societate a devenit tot mai evidentă. Biserica Ortodoxă Română a iniţiat diferite proiecte de parteneriat cu diverse instituţii ale Statului în domeniul sănătăţii, educaţiei, asistenţei sociale. Biserica se ,,întoarce” activ în societatea de unde a fost exclusă de regimul comunist ateu şi de unde s-ar fi putut autoexclude printr-o autoizolare şi neutralitate socială ce are ca efect doar mulţumitoarea cifră rezultată din sondaje a celor care o consideră instituţia cu cea mai mare credibilitate din România.
Biserica Ortodoxă, dorită de unii actori, sociali solemn decorativă îşi întoarce privirea mai mult către veac. Această revenire în social, acest nou tip de mişcare publică a Bisericii a atras unele critici care, într-o societate plină de paradoxuri cum este cea românească actuală, au venit din partea celor care, nu cu mult timp în urmă, o acuzau de neimplicare. Mesajul celor care se tem de prezenta Bisericii în societate şi preferă ca Biserica să aibă cel mult un statut de muzeu a înlocuit vechile acuze de neimplicare cu mesajul blând si grijuliu privitor la pericolul de care ar fi pândită în cazul unei implicări constante şi au ,,sfătuit” pe reprezentanţii Bisericii să se ocupe de mântuirea omului ,,dincolo de orizontul meschin al acestei lumi”, trimiţând-o discret în lumea de dincolo, ,,ferind-o” de mărunţişurile veacului, ca şi cum credinţa ar fi doar o stare continuă de perplexitate.
Reprezentanţii Bisericii însă conştienţi de vocaţia socială a Bisericii şi de constituţia sa divino-umană, şi-au menţinut voinţa deschiderii spre social şi spre suferinţele şi necesităţile societăţii actuale. Au pus preţ pe nevoia de analiza şi pe dialogul ce presupune participarea la societate, dialog inspirat şi de problemele lumii de aici. Biserica a redevenit angajată in viaţa comunitară, preotul fiind revalorizat ca un pilon al vietii comunitare, iar parohia o sursă vie a vieţii comunitare, sursă ce se confruntă şi cu ,,nimicuri” ce au o anumită realitate socială.
În cadrul acestei atenţii la veac a Bisericii se încadrează şi Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care prevede posibilitatea ca preoţii sa candideze ca independenţi la alegerile locale pentru a obtine mandate de consilieri locali şi consilieri judeteni. Unii politicieni, care nu au înţeles după ani de experienţă că politica nu este un bun propriu, un drept exclusiv, ci o implicare compenentă şi responsabilă în viaţa cetăţii, au început să se tânguiască şi să tăgăduiască Hotărârea Sfântului Sinod. Cu toate acestea, Hotărârea Sfântului Sinod s-a pus în aplicare şi preoţii au participat la alegerile locale în calitate de independenţi pe liste separate sau pe lista unui partid, aşa cum s-a întâmplat în judeţul Brasov.
Conform analizei făcute de Sfântul Sinod, au participat la alegerile locale 341 de preoţi cu acordul chiriarhilor şi au obtinut mandate un număr de 71 de clerici. 3 preoţi au candidat fără binecuvântarea chiriarhului (2-Episcopia Argeşului şi 1-Episcopia Slatinei) şi au avut eşec în alegeri. Episcopiile cu cel mai mare număr de consilieri sunt Arhiepiscopia Sibiului (23 preoţi) şi Episcopia Argeşului şi Muscelului (10 preoţi), în alte eparhii fiind aleşi între 1 şi 7 preoţi.
În Episcopia Buzăului şi Vrancei au obţinut mandate de consilieri locali 3 preoţi.
Nefiind un scop în sine la nivel naţional, ci doar o implicare mai activă la nivelul comunităţilor locale, Comisia Sinodală nu emite nici un fel de concluzii, ci recomandă ca şi pe viitor să se analizeze oportunitatea participării preoţilor la alegerile locale.
Analizând statistic datele centralizate, se poate constata că rezultatul obţinut de preoţi la alegerile locale nu este unul foarte bun. Se pune întrebarea firească: De ce numai atâţia preoţi au obţinut mandate de consilieri? Nu sunt preoţii persoane credibile? Nu sunt preoţii persoane competente? Şi întrebările de acest tip pot continua!
Nici una dintre aceste întrebări nu poate primi răspuns afirmativ. Preoţii, în marea lor majoritate, sunt persoane credibile, sunt persoane cu experienţă administrativ-gospodarească, cunosc problemele comunităţilor, iar prezenţa în consiliul local este benefică comunităţii şi Bisericii. Motivele pentru care preoţii nu au ajuns în consiliile locale şi judetene au fost legate de unele mentalităţi, de o lipsă a unei experienţe politice, de o lipsă a solidarităţii frăţesti, de o lipsă a respectului electorului pentru propriul vot, de o lipsă a unei conştiinţe treze pentru viitorul comunităţii, precum şi din cauza unor metode frauduloase.
Dificultăţile au existat şi în timpul campaniei electorale. Preoţii, neavând experienţa unui asemenea demers, nu au iniţiat acţiuni de informare si promovare a scopului pentru care condidează şi a beneficiilor sociale pe care comunitatea le poate avea în urma obţinerii unui mandat de consilier. De asemenea, neobişnuit cu ,,un asemenea iad” specific societăţilor lipsite de educaţie civică, preotul s-a trezit singur într-o concurenţă inegală cu o listă de candidaţi care la rândul lor aveau nenumărate rude şi mai ales nenumărate interese oculte, într-o competiţie de multe ori vulgară, specifică, desigur, candidatului român fără scrupule şi, în acelaşi timp, într-o concurenţă nedreaptă, cu miros de ,,mici şi bere”.
Preotul s-a confruntat, mai ales în mediul rural, cu lipsa de informare a cetăţenilor cu privire la modalitatea de vot. Unii votanţi nu au ştiut cum trebuie să voteze şi le-a fost indusă ,,opinia la vot” în momentul în care au intrat la urne. Alţii, persoane în vârstă, au fost puşi în faţa a patru buletine de vot foarte stufoase şi cu multe pagini albe la sfârşit (unul pentru preşedintele consiliului judeţean, unul pentru membrii cunsiliului judetean, unul pentru primar şi unul pentru consiliul local). Pe ultimul dintre aceste buletine, ,,aşezati” strategic, se aflau independenţii. Printre aceştia se afla şi preotul candidat independent, greu de identificat, deoarece nu avea nici un semn distinctiv.
La fel de greu era şi de votat, deoarece marea majoritate a alegătorilor încurcaţi de atâtea file, fără condiţii prea comode, în semiîntuneric şi uneori de comisiile de la secţiile de votare nu găseau candidatul dorit. Nu puţini erau cei care mărturiseau la ieşirea de la urne că nu au găsit preotul pe buletin de vot.
În mediul rural, unii electori nu au ştiut cum să voteze şi au ştampilat atât candidatul independent cât şi lista unui partid, anulându-şi votul.
Dificultăţile pentru accederea la un mandat de consilier au continuat şi în timpul numărării voturilor, deoarece preoţii nu şi-au acreditat observatori şi, din destăinuirile unor persoane prezente la numărarea voturilor, s-au petrecut şi lucruri pe care le putem numi cu blândeţe ,,antidemocratice”.
Relativul insucces la alegerile locale al preoţilor a adus satisfacţie unor politicieni care au vazut încă o posibilitate de izolare a slujitorilor Bisericii de puterea decizională de la nivelul comunităţilor locale, drept pentru care doresc ca, în continuare, Biserica să fie instituţia cu care au ,,revedere din patru în patru ani”.
Pe lângă aceste aspecte care au defavorizat preotul în calitatea lui de candidat independent mai există si un motiv intern, prezent mai cu seamă în mediul rural – lipsa de solidaritate a preoţilor. Este greu de admis că un preot candidat independent nu a reuşit sa obţină nici un vot în satul vecin unde slujeşte un confrate de-al său!
În acest context politic şi social, deşi în anul 2008 participarea preoţilor la alegerile locale nu a fost întodeauna încununată de succes, a reprezentat o activitate de pionierat şi o confruntare dificilă cu realitatea. La următoarele alegeri, postura de candidat a preotului nu va mai fi o noutate şi nici o surpriză pentru alegători. În anii ce vor urma se va produce o shimbare a mentalităţii românilor care vor renunţa la ,,votul economic” şi vor analiza cu mai multă responsabilitate cât de important este un vot al unei conştiinţe curate pentru viitorul unei comunităţi şi al unei naţii. Din punct de vedere comportamental, cu siguranţă, cetăţenii vor dori mai multă seriozitate politică şi vor aprecia modul elegant în care slujitorii Bisericii şi-au facut campanie electorală.
Prezenţa preoţilor în consiliile locale judetene este un act de demnitate şi responsabilitate socială. Aceste consilii trebuie să funcţioneze asemenea unor ,,sfaturi ale înţelepţilor”, iar preotul este obligat moral să participe la viaţa reală a comunităţii unde slujeste, unde trăieşte, unde îşi creşte şi educă copii.
Ameninţările celor care spun că atingerea preotului cu politicul ar aduce prejudicii credibilităţii Bisericii sunt o formă disimulată de manifestare a temerii pe care o au unii politicieni sau unele cercuri atee faţă de implicarea Bisericii în viaţa socială. Preotul prezent în consiliul local nu este un politician în sensul vulgar pe care l-a dobândit termenul în ultimii ani, ci se implică în treburile cetăţii aşa cum făceau grecii din Antichitate din timpul regimului democratic atenian. Are posibilitatea de a se informa şi de a informa şi pe ceilalţi, are posibilitatea de a sprijini comunitatea pe care o slujeşte din punct de vedere spiritual, dobândeşte abilităţi administrative absolut necesare societăţii actuale şi trăieşte în actualitate din punct de vedere administrativ. Preotul poate ridica nivelul abordării chestiunilor sociale aducând împreună cu el o parte din sufletul şi problemele care îi framântă permanent pe cei cărora le asigură asistenţa spirituală.
Prin acest gen de participare la viaţa publică, preotul a fost ferit ingerinţele politice şi nu a fost introdus în viaţa politică aşa cum pare în mod paradoxal. Adesea, preotul era capturat în sfera de interese a unui partid sau altul în campania electorală, fiind apoi ,,abandonat”, fiind nevoit să aştepte în antecamera mai-marilor oraşelor şi ai satelor ore întregi pentru a rezolva o problemă a parohiei sale. Scopul acestui tratament este şi acela de a-i creşte gradul de umilinţă socială slujitorului Bisericii.
Preotul iese din statutul de marionetă a politicienilor, comunitatea începe să-i recunoască dreptul şi capacitatea de a emite opinii referitoare la societate şi la nevoile timpului şi nu mai poate fi acuzat de mutism în probleme sociale.
Hotărârea Sfântului Sinod privitoare la participarea preoţilor la alegerile locale, chiar dacă nu s-a finalizat în toate cazurile prin rezultatul dorit, a condus la o maturizare a preotului şi la o reaşezare a rolului acestuia în comunitate, ca importanţă şi rol.
În acelaşi timp, este o revigorare a spiritului comunitar într-o societate unde tot mai putini oameni merg la vot. Votul şi-a pierdut valoarea culturală şi emoţională pentru că românii au fost nevoiţi – ani de-a randul – să voteze asemănarea. Au, în sfârsit, posibilitatea să voteze deosebirea.
Recuperări istorice
Ceai de urzică
Fascinația rostirii
Daruri cu tâlc
Retropelerinaje Buzoiene
Blăjani – file de monografie
