Cum se mai plăteau cotele?

Comuna Blăjani are două sate, Blăjani și Sorești. Specificul ambelor așezări îl reprezenta lipsa apei, sau, mai precis, lipsa apei pe dealurile satului, căci, jos, la capăt de Dodănești, unde a fost vatra satului, apa este multă și bună la Blăjani, iar la Sorești, în Flămânda, situația este similară.

Dar nu despre apă este vorba aici. Am luat-o doar pe departe pentru a ajunge în cătunul numit Flămânda, din valea deasupra căreia s-a ridicat satul Sorești.

Aici locuia o familie – și acum locuiesc urmașii – care avea oarecare înzestrare materială, iar Ristea, capul familie avea și ceva știință de carte.

Colectivizarea i-a ruinat moral, mai mult decât financiar. S-au desprins greu de avutul lor, pentru că era obținut cu trudă multă.

Țăranii de peste tot, inclusiv cei din Blăjani, au luptat în război să primească o palmă de pământ. Țineau la pământ ca la viața lor, iar venirea comuniștilor le-a picat tare prost, motive pentru care, nici în ruptul capului, nu voiau să se treacă cu pământ și vite la CAP.

Comuniștii, pentru a-i forța, le-au impus cote înrobitoare, astfel încât să-i determine să renunțe singuri.

Deși familia Apostu dăduse corect cotele, pentru că fusese un an mai rodnic, s-au gândit noii veniți la putere să mai ia ceva de la … chiaburi, așa că au mers în Flămânda.

I-a întâmpinat Didina, soția lui Nea Ristea. Le-a aflat oful și i-a invitat să urce în pod să-și ea singur porumbul pe care spuneau că l-ar mai avea de luat. Le-a pus scara și când au început să încarce în târne, femeia, bărbătoasă cum era, a pus mâna pe o prăjină și mi-a altoit pe reprezentanții regimului de nu s-au văzut. Le-a fost suficientă aventura bătăii de pe scară, însă și Didina …. era să facă ceva pușcărie pentru modul în care a ultragiat organele statului comunist.

Sale!