Să aud cum vorbești, să aflu cât de român ești!

Ne-am cam prins cu toții cum este cu politicienii, dar, recunosc, îmi plac oamenii elocvenți, care au ce spune, știu cum să spună și pot vorbi corect limba nației pe care o reprezintă. În egală măsură, nu-mi plac șmecherii și șmecherașii, care au impresia că poporul este gloată cu proști, pe care-i joci la o alba-neagra.

Dar de ce mi-a plăcut de Dominic Fritz. Mi-a plăcut pentru că vorbește românește și o face mai coerent, mai cu substanță, mai sigur pe el, decât unii care vor să conducă țara.

Pentru mine, nivelul de cunoaștere a limbii țării tale este barometru după care măsor valoarea politică. Dacă nu poți vorbi, înseamnă că nu poți înțelege ce ai de făcut pentru țară, iar pentru un politician, limba reprezintă instrumentul de de bază cu care lucrează. Pai dacă nici pe astă nu știi să-l mânuiești și dacă nici limba natală nu ești în stare să ți-o însușești ….

De ce ați votat-o pe Meloni? l-am întrebat pe un italian. Mi-a răspuns clar: vorbește bine italiana, engleza și spaniolă, e mamă, e conservatoare.

Deci, primul argument pro Meloni a fost că vorbește limba țării unde a ajuns premier. Știu, oare neverosimil să nu poți nici măcar atât, dar se pare că la noi așa se vrea.

Dar cum este să ajungi în altă țară și totuși să poți vorbi corect limba doar în câțiva ani?

Fritz m-a impresionat pentru că deși este german de origine și a ajuns relativ recent în România, a avut voința să învețe limba noastră bine, adăugând-o la portofoliul lingvistic pe care-l avea deja. Am privit discursul de deschidere a festivităților ocazionat de începere a anului cultural European la Timișoara, cu mare plăcere.

Pentru timișoreni a fost minunat să-i reprezinte la acest moment un primar pentru care interculturalitatea reprezintă o practică, nu doar un slogan. Discursul rostit în mai multe limbi m-a fascinat, iar modul în care a fost rostit m-a impresionat. După atâția politicieni români care silabisesc ca niște elevi de școală primară și intonează textele ca niște drujbe, am ajuns să mi se pară un miracol, că mai este cineva din tagmă, care care e capabil să rostească un discurs public coerent și corect, în fața românilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Zăpada zilei de ieri – urme

Activitatea administrativ gospodărească din Eparhia Buzăului şi                                              Vrancei (1982-2002)[1]   În urmă cu 20 de ani, în…