Un posibil Ministru al Cultelor din Blăjani

La Blăjani s-au născut și au slujit preoți excepționali. Printre ei s-a numărat și preotul Palade, despre prezența căruia la Blăjani amintește o cruce, așezată în partea dreaptă a bisericii din sat.

Putea să fie Ministrul Cultelor, dacă Legionarii își consolidau puterea. Din păcate, a fost doar victima propriilor idealuri și dorințe, ajungând în această poziție, un alt buzoian, preotul Constantin Burducea, de la Proșca-Năeni.

Mult mai abil, preotul Burducea, cel care a născut zicerea ca popa Burducea, când cu staua, când cu crucea, a știut când și cum să schimbe bărcile. La final, nu a sfârșit nici el foarte bine în țară, dar, a fugit la vreme și a sfârșit ca prosper om de afaceri în Venzuiela. în timp ce preotul Palade a înfundat pușcăriile comuniste, a pierdut parohia Blăjani, bătând dealurile pe la Pardoși și murind după un accident stupid, făcut de un camionagiu care l-a luat la ocazie.

Am reflectat și eu în două rânduri la ispita ocupării postului care se ocupă cu gestionarea guvernamentală a cultelor de România și, de fiecare dată, mi-am amintit atât de preotul Burducea, cât și de preotul Palade.

Oamenii din Blăjani au fost minunați și i-au înțeles suferința acestui preot bun slujitor, bun orator, corect și bine instruit. Când a venit din pușcărie, oamenii l-au primit cu căldură, chiar dacă era mutat din disciplinar din parohia Blăjani. Tatăl meu îmi povestea cum, copil fiind, a fost luat de bunicul și împreună, au înhățat o gâscă din propria gospodărie și i-au dus-o părintelui.

Părintele a trăit și a murit modest. A avut mulți copiii și o casă de nuiele, așa cum afirmă în una dintre mărturisirile sale aflate în dosarul personal.

L-am prins în aceste pagini ale mele ca pe o amintire, deși nu l-am cunoscut decât din povestirile de acasă. Face parte, însă, din istoria satului și-l amintesc cu venerația cu care îi era amintit de ai mei.

Casa părintelui nu mai este astăzi și nici de urmași nu știu nimic, însă, cumva, toți îi suntem urmași, pentru darurile sale spirituale, umbrite de decizii politice sincere, dar care au produs suferințe, pentru că legionarii nu au fost oameni prea cuminți.

Deci, pe lângă toate aspectele pe care am căutat să le surprind din viața satului unde am copilărit, nu puteam omite faptul că există și un om a cărui viață poate fi circumscrisă în cercul celor care au fost prezentate în Memorialul durerii.

Până la urmă politica este o chestiune de destin, chiar dacă un preot nu crede în destin, ci în libertatea voinței. Părintele și-a forțat destinul, nu l-a ajutat și a avut multe de tras, la final.

Anii de pușcărie l-au măcinat și nu se știe nici azi dacă moartea a survenit ca urmare a loviturii la cap, cauzată de camionagiul neatent sau a fost o stingere a unui om, care după ce a avut un crez politic a devenit un pribeag, întâi prin temnițe, apoi prin parohii și în cele din urmă, pe pământ.

Soarta părintelui Petre Palade a lăsat și satul în matca lui parohială. În perioada interbelică se înmulțiseră și populația și parohiile, iar la satul Blăjani stătea bine, comparativ cu Sorești, unde s-au pus și oamenii din Haimanale, astăzi cătun din Poșta Câlnău, pentru a face de-o parohie. La Blăjani, erau atât de mulți, încât se înființase a doua parohie, pe care urma să o păstorească părintele Macovei Stănescu, cu jurisdicție peste cătunele Corneanca și Dodănști, iar Biserica noii parohii urma să se construiască pe un loc liber, aflat în partea dreaptă, cum urci de fântâni spre Dodănești.

Dar, au venit comuniștii și i-au dat posibilitatea lui Moscopol să-i cânte pe toți, de la șef de stat, la patriarh, iar pe țărani i-a pus pe fugă din satul lor, prin marea revoluție industrială, situația politică alunecând cu totul de la extrema dreaptă, pe care a îmbrățișat-o părintele Palade, la extrema stângă, care la închis și obligat să simtă greutatea vremurilor și să-și blesteme propriile aspirațiile anterioare, de mărire politică.

Sale!