Moarte simbolurilor!

Pagina domnului Șora mi-a plăcut și am reacționat de câteva ori admirativ la postările afișate. Am încercat ceva și din scrierile dânsului, dar nu am putut duce la capăt. E clar, aici nu fac parte din publicul căruia i s-a adresat.

Interviurile, însă, m-au convins. A avut o gândire clară, bine structurată, care pare așezată în matca firescului.

Tot în matca firescului mi-au părut a fi și acțiunile publice pe care le-a avut, inclusiv prezența la proteste.

Acum … faptul că pagina era întreținută de soția domniei sale sau că aceasta a contribuit la construirea imaginii cu care a plecat din lumea acesta, e cu totul altă poveste. A avut material de lucru, iar ceea ce a realizat a fost artă. Să scoți dintr-un bătrând așa performanțe, fie el și un fost autor la Gallimard, e semn de mare pricepere. Nu știm exact dozajul implicării soț-soție în povestea simbolului Șora, dar rezultatul a fost unul pozitiv: un quasi-anonim a fost răzbunat de istorie și transformat într-un simbol, într-un simbol pozitiv.

Sigur, acum în familie se dă o luptă pe apartenența simbolului, pentru că acest simbol a generat și ceva încărcătură financiară, pe care unii o așază în jurul sumei de 1 milion de euro, însă nu cred că, noi, ca societate, câștigăm ceva dacă mai doborâm un simbol.

De fapt, suferim enorm, pentru că nu mai avem călăuze, nu mai avem oameni simbol, nu mai avem respect față de valori. Mihai Șora, cu tot ceea ce omenește i se poate reproșa, rămâne o valoare. Nu a fost un sfânt cum nici noi nu suntem, dar a avut un parcurs construit pe convingeri de tinerețe care l-au plasat într-o zonă a anonimatului. De aceea, cred că și la bătrânețe, a fost sincer, în abordările lui.

Din cauza poftei de doborî simboluri, oamenii valoroși stau în spate și ajung în față toți hoții și analfabeții. Nu mai dau exemplu, pentru că-i vedeți zilnic.

Deci, cred că ar trebuie lăsat să-și doarmă somnul veșnic Mihai Șora, fără a-i fărâma statuia. Dacă Dumnezeu i-a dat atât de mulți ani, a știut de ce a făcut-o.

Sale!