Țara iezilor

Rar se întâmplă ca să nu încep diminețile la mica noastră gospodărie, pe care noi, după limbajul actual, am numit-o …. fermă de familie.

E ca în gluma aceea despre cum s-a adaptat societatea la noile standarde după Revoluție:

– Gigel, ce este tatăl tău, a întrebat diriginta.

– Muncitor, doamna!

– Nu este muncitor Gigel! Lucrează la Ministerul Industriei și Comerțului. Ai înțeles cum trebuie să răspunzi de astăzi?!

– Ionel, dar tatăl tău ce este?

-Țăran, doamna diriginte! Țăran.

– Nu ai priceput nimic! Ionel, tatăl tău nu este țăran! Lucrează la Ministerul Agriculturii.

– Vasilică, dar tatăl tău unde lucrează?

– Tata?…. Tata este DJ! E DJ la Saint George!

– Bravo Vasilică! Bravo! Ai înțeles!

S-a auzit un freamăt de uimire în clasă, ceea ce a făcut-o pe dirigintă să continue:

– Copiii, Vasilică a înțeles ce înseamnă adaptare la noua societate!  Dar, Vasilică, între noi, poți să ne spui exact unde lucrează?

– Clopotar la Sfântul Gheorghe, doamna dirigintă.

Așa și noi, i-am spus fermă, dar este doar o gospodărie, o gospodărie care are principii de funcționare similare cu ceea ce aveam fiecare dintre noi în copilărie, acasă și la bunici.

Ei bine, în gospodăria noastră, primăvara e veselie mare. Pe lângă muguri, flori, plante de grădină și alte ființe verzi, vin iezii. Doi, trei, foarte rar doar unul singur, iezii populează toate spațiile. Este nebunie generală. Nu mai găsești un loc ne umblat. În roabă, sub roabă. în iesle, peste capre, în spatele nostru, pe casă, oriunde găsești iezi care zburdă nebunește peste tot. Sprinturi, sărituri, ghidușii! Te privesc în ochi și fac prostii. Nu rămâne nimic la locul lui, în staul.

Noi, la țară, am avut o copilărie minunată, o copilărie liberă și veselă, care a semănat cu pofta de joc a ieduților. Dacă vreți să vă amintiți cum a fost, sau dacă vreți să vă învățați copiii să se joace, vă așteptăm la noi, în gospodărie, în țara iezilor.

www.caprarosie.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Zăpada zilei de ieri – urme

Activitatea administrativ gospodărească din Eparhia Buzăului şi                                              Vrancei (1982-2002)[1]   În urmă cu 20 de ani, în…