Actuala legislaţie în vigoare, Legea 1/2010, transferă la nivelul responsabililor comunităţii locale mai multe atribuţii legate de managementul unităţilor de învăţământ. Una dintre acestea este numirea directorilor de şcoală. Se pot face dezbateri ample despre efectele benefice sau negative ale acestei legi. Dar, până la dezbateri, trăim realităţi. De la această premisă pornim.

De aceea, alegerea primarului este una deosebit de importantă. Primarul nu este doar un ordonator de credite, ci este un purtător şi transmiţător de valori educaţionale. Sub ambele aspecte, la Buzău au fost, până în momentul de faţă, probleme majore. Sub aspectul financiar, în municipiul Buzău, preocuparea pentru educaţie a constat în construirea unor garduri, în marea lor majoritate un fel de ţarcuri, de o urâţenie extremă, realizate la preţuri incredibile, care fac ca unitatea şcolară să devină accesoriu la gardul şcolii, sau în anvelopări şi re-amvelopări exterioare. Am ajuns, după 16 ani de guvernare locală ai acestei administraţii puse doar în slujba câtorva firme de casă, să avem doar spaţiu insuficient pentru activităţile didactice, cu terenuri de sport distruse, cu săli de sport în care plouă, cu un liceu sportiv fără sală de sport –  singurul aflat în această situaţie din ţară – cu unităţi şcolare care au datorii la utilităţi, cu inegalităţi de tratament financiar şi cu alte multe probleme, dar şi cu pretenţia aşteptării pe la uşi ca act preliminar revărsării bunăvoinţei financiare a edilului. De fapt, la Buzău banul nu urmează elevul sau oportunitatea, ci firma care realizează lucrarea şi care este trimisă de la Primărie. Ar trebui publicate numele acestor firme pentru a şti şi buzoienii cum şi cu câtă uşurinţă se risipesc banii lor, cum sunt aceştia sifonaţi în câteva buzunare.

O doua problemă este cea a numirii directorilor. Şi aceasta este una vitală. Când strici cultura instituţională a unei unităţi şcolare, este nevoie de ani buni să o refaci. Doar comuniştii, în perioada lor incipientă şi primitivă, spuneau „fie omul cât de prost, mintea-i vine după post”. Eu nu am încredere că actuala administraţie locală are capacitatea de a aplica criterii de performanţă în ceea ce priveşte conducerea unităţilor şcolare. Dubiul meu este întemeiat pe o experienţă personală. După demiterea mea de către ministrul Educaţiei din vremea Guvernului Boc – deşi am fost evaluat cu punctaj maxim pentru activitatea de inspector general adjunct – am ajuns director la Palatul Copiilor. Am avut neşansa să ajung după un apropiat şi susţinut al primarului actual. Am găsit un dezastru atât în ceea ce priveşte cultura instituţională, proiectarea managerială, dar mai cu seamă cea administrativă. Deşi un om cumsecade şi respectuos, „fostul” era un personaj total nepotrivit pentru asemenea poziţie. Când ajungi să stai cu ligheanul pe birou atunci când plouă afară, numai director nu te poţi numi, însă eşti oglinda celui care te-a trimis! Nu aş vrea ca acest model de manager să devină emblema Buzăului! Simpla calitate de lipitor de afişe sau împărţitor de găleţi nu te face director.

De aceea, consider că educaţia este o problemă serioasă, care trebuie reaşezată pe făgaş normal la Buzău. Consider că „fuga de la Palat” atunci când profesorii revoltaţi au venit să-şi expună problemele, sau lipsa de investiţii serioase în sistemul local de învăţământ local sunt iarăşi atitudini care dovedesc paralelism cu problemele reale ale şcolii  şi inhibare în faţa acestui sistem. Profesorii şi tot personalul din învăţământ trebuie respectat. Trebuie să fie respectată opinia lor, pentru a conduce instituţiile cei de care se simt reprezentaţi, trebuie susţinute acţiunile lor extraşcolare. Trebuie respectată munca şi iniţiativa lor. Activităţile lor de vacanţă şi cele extraşcolare trebuie finanţate de la bugetul local.  Copiii noştri au nevoie de modele care să-i reprezinte. Comunitatea noastră nu poate fi reprezentată de oameni care nu respectă niciun tip de etică.

Ştiu că toate aceste adevăruri, punctate doar, din lipsă de spaţiu, dor. Ştiu, din propriile „mărturii înregistrate”, pe care încearcă să mi le trimită unii din anturajul puterii locale,  pentru a-şi dovedi „fidelitatea”, că aceste atitudini ferme ale mele vor stârni, împotriva mea şi a familiei mele, reacţii violente şi chiar vulgare, plasate în ziarele de partid sau prin cutiile poştale, aşa cum se laudă câţiva afacerişti locali prin cârciumile unde fac „politica  locală”; dar evident, de la oameni de asemenea calitate nu aştepţi literatură sau adevăr. Sunt, însă, ca ostenitor al învăţământului, dator să spun lucrurilor pe nume pentru a construi o etică financiară şi comportamentală a sistemului de învăţământ local, deoarece educaţia este o chestiune care implică seriozitate şi responsabilitate maximă.

Paul Iulius NEGOIŢĂ

http://www.opiniabuzau.ro/index.php/politic/12978-educatia-o-problema-cu-adevarat-serioasa