„Eu”

Gândirea teologică stabilește o diferențiere faptică între mântuirea obiectivă și mântuirea subiectivă. Mântuirea, deziderat suprem al vieții pământești a oamenilor, ca dar divin, aparține tuturor. Este un dar izvorât din nesfârșita dragoste a Creatorului, Care, din iubire, a făurit lumea.

Totuși, nimeni nu este constrâns să accepte acest dar divin. Omului i s-a dat cel mai de preț atribut – libertatea. Dar libertatea este și o „povară”, ea fiind aceea care determină firea noastră să culeagă dragostea divină, să și-o însușească în mod subiectiv și să beneficieze de plinătatea ei.

Astfel, în relația cu Dumnezeu, apar „eu”. „Eu”, care doresc sau nu să-i urmez chemarea. „Eu”, care să-i respect voia sau nu. „Eu”, cel ce înțeleg sau nu că orice schimbare, orice intenție bună, trebuie să izvorască din mine, să fie darul meu către semeni.

Adesea pretindem altora anumite atitudini și cerem ca primul pas să-l facă ceilalți. Uităm, însă, că orice schimbare, orice exemplu, trebuie să plece de la noi. Vrem să-i dominăm sau să-i conducem pe ceilalți, dar suntem răpuși de propria fire, de propriile neputințe, scuzându-ne față de noi și învinuindu-l pe aproape. Sunt ipocrite și neadecvate pretențiile de a-i schimba pe alții, fără a întreprinde ceva, mai întâi, pentru a ne schimba pe noi.

Peste numai câteva zile, bucuria Învierii va cuprinde, iarăși, sufletele creștinilor. Lumina Învierii se va aprinde, în semn de bucurie și unitate, din mână în mână. Este un dar divin care bucură și liniștește. De persistența acestui dar divin în sufletele oamenilor, însă, nu mai este „responsabil” Dumnezeu, ci fiecare dintre noi. Persistența luminii spirituale în sufletele noastre, „conservarea” ei, pentru ca de la suflet să fie luminat tot trupul, ține exclusiv de modul subiectiv în care „absorbim” dragostea divină.

Paul NEGOIȚĂ

http://www.opiniabuzau.ro/index.php/opinii/11554-eu