Politica presupune, prin definiţie, viziune, deschidere spre viitor, responsabilitate pentru cei care au girat cu suveranitatea lor individuală şi au acordat încredere unui reprezentant, care să muncească pentru ei, dându-i statutul de demnitar şi încoronându-l cu onoarea publică. Evident, alegătorul aşteaptă de la ales altceva decât o atitudine de hârciog care cară prezentul în propria-i bătătură doar pentru el, familie şi grupul adiacent şi, mai mult, încearcă să mai fure şi ceva din viitor şi din visurile copiilor.
Politica românească mai aşteaptă încă oameni cu viziune, cu înţelepciune, cu răbdarea de a asculta, cu responsabilitatea cuvântului emis, al cărui efect nu mai poate fi retractat cu onestitate faţă de acela care a investit cel mai important lucru în relaţia interumană – încrederea. Numai astfel politica românească va ieşi din această zodie tristă a gândirii pe termen scurt (dacă termenul „a gândi” nu este cumva impropriu folosit în contextul fenomenului politic actual).
Instinctul de conservare… a funcţiei, indiferent de rezultatul activităţii, uzând de binecunoscuta uitare a electoratului, nu înseamnă viziune, nu înseamnă gândire pe termen lung sau cu termene precise, care transcend supravieţuirea personală sau a partidului la guvernare. De asemenea, politica nu înseamnă nici hrănirea urgentă a unor interese individuale frământate de dorinţa obţinerii unor poziţii.
Fără o cultură a gândirii politice, în ţara unde s-au scris „învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, şi nu „Il Principe” al lui Machiavelli, sunt compromise pentru generaţii şansele românilor.
Este adevărat că procesul de gândire pe termen lung este unul anevoios. Presupune consistenţă personală şi profesională, asumarea realităţilor, urmărirea unei idei, emiterea ei într-o formă descriptibilă, cu indicatori clari, însă pentru ce altceva sunt onoraţi cu demnităţi cei mai bine plătiţi bugetari decât să-şi facă datoria în folosul celor ce-i urcă pe poziţii şi susţin.
E timpul ieşirii din această agonie teribilă şi limită a gândirii pe termen scurt. Ce familie din ţara asta îşi face planuri doar pentru mâine? Sau ce familie se gândeşte doar la ziua de mâine şi are şi rezultate?
Politica şi viziunea despre soarta unui stat ai căror cetăţeni au nevoi, au speranţe, au vise, nu poate fi permanent un drum pe care se circulă „la mica înţelegere”. Dacă toate aceste energii erau constructive şi nu măcinate, lucrurile erau altfel astăzi! Dar poate că cei ce susţin sindromul campaniei electorale perpetue nu pot oferi mai mult!
Toată această tristeţe a incapacităţii de a gândi cu viziune a fost stârnită, printre altele, şi de un aspect ironic, întâlnit în articolul „Liberalul Stan Săraru, un primar controversat”, unde, conform autorului, dl. Călin Bostan, Valentin Ceauşescu ar fi spus: „Nu puteţi zugrăvi voi în 20 de ani ce a construit tata în cinci”. Dar şi de descoperirea extrem de pozitivă din editorialul dl. ing. Constantin Toma, „Răspuns domnului Geo”, articol scris, probabil, ca urmare a unui răvaş postat cu curaj de anonim, semnat, totuşi, cu nume de… cod, printr-un subsol de pagină, articol în care, după multă vreme, am reîntâlnit termenii „soluţii de perspectivă” şi „plan de acţiune pe termen lung” , termeni cuprinşi într-o schiţă de program de dezvoltare locală, cu viziune ce ar trebui promovată pentru a depăşi starea de îngustime conceptuală în care ne zbatem.
Lumea, viaţa, realitatea ne împing să ştim ce vrem pe termen lung. Să concepem soluţii şi să-i sancţionăm prin vot pe oamenii politici care limitează accesul la viitor, care nu sunt capabili de a deschide porţi, ci doar să negocieze mici trucuri politice. Actul politic în sine impune gândire şi valorizare a gândirii şi a experienţei sociale şi personale. Gândirea, însă, presupune coordonate logice, iar o parte consistentă dintre politicienii actuali au o „logică” a lor şi doar a lor, o logică a propriului interes, a autosuficienţei şi a voinţei de cuceriri individuale, în nume personal.
Paul NEGOIŢĂ
http://www.opiniabuzau.ro/index.php/opinii/3259-gandirea-pe-termen-scurt-ii
