Se mai vorbeste înca despre generatii de sacrificiu, suntem înca tentati sa luam statisticile ca instrumente suficiente si uneori pozitive pentru a judeca spetele prezentului. Dar, dincolo de datele statistice, care standardizeaza, se afla omul, o fiinta unica si irepetabila, careia nu i se pot aplica principii spartane de eliminare din social pentru unele slabiciuni de natura fizica si nici nu poate fi lasat sa „functioneze” dupa regulile altui regn.
Desi traim vremuri în care, teoretic, omul este declarat „centrul universului”, iar legea îi acorda drepturi fundamentale, dar de cele mai multe ori utilitatea lui este pur instrumentala, aprecierea fiind determinata strict de capacitatea de productie.
Fiecare fiinta umana are suferinta si neputintele sale, dar unii au lipsuri fizice, iar acestea trebuie compensate cu grija celor din jur. Una dintre chestiunile care au stârnit confuzie publica si sentimentul ca înca traim în „Barbaricum” – asa cum denumeau romanii teritoriile ce nu se aflau între granitele imperiului, este tratamentul aplicat persoanelor cu handicap. Nerespectarea legalitatii si întârzierea platilor de care trebuie sa beneficieze acesti semeni ai nostri i-a aruncat în infern.
Lipsiti de sprijin, derutati, lipsiti de mijloace esentiale, acesti oameni traiesc, pe lânga durerea provocata de o suferinta incurabila, si spaima pierderii precarului mijloc de trai provenit din fondurile publice, adica din banii nostri, ai tuturor, indiferent de unde vin, de la ce institutie publica. Cea mai recenta drama de acest fel au avut-o persoanele cu deficiente de auz. Acestia au însa sansa unei reprezentari ferme si devotate. Altfel, probabil, incapacitatea lor de comunicare ar fi dus la drame personale profunde, cauzate de lipsa întelegerii situatiei speciale în care se afla.
Însingurati, sarmani, cu dificultati de adaptare la o societate grabita, colocviala, acestia au tristetile lor care nu trebuie accentuate de reprezentantii institutiilor publice. Pentru ei, pierderea sau întârzierea primirii sprijinului financiar este un atentat la viata. Nu sunt argumente de natura politica sau economica relevante, care sa justifice întârzieri. E putin ceea ce cer pentru fiecare în parte, dar este vital. Este esential pentru ei, pentru ziua de mâine ! Este, de asemenea, importanta atitudinea noastra pentru a dovedi ca si din punct de vedere moral nu e totul pierdut si ca nu suntem doar niste barbari bine motorizati, scump îmbracati si comod “locati”, …dar tot barbari.
Paul NEGOIȚĂ
http://www.opiniabuzau.ro/index.php/component/content/article?id=10555
