Motivul pentru care viaţa politică este ritmată de cicluri electorale este acela de a reînnoi clasa diriguitoare. împotriva acestui exerciţiu democratic al schimbării niciun motiv nu poate fi invocat. Nici măcar invocarea eventualei experienţe manageriale nu este o motivaţie suficientă, în calea nevoii de primenire a clasei conducătoare, deoarece mare parte dintre teoreticienii managementului consideră schimbarea atribuţiunilor în cadrul structurii ca fiind o cale de progres, pentru a elimina căderea pe toboganul celor trei R: rutină, rugină, ruină.Politica presupune o erodare şi mai rapidă decât activitatea pur managerială, deci şi ritmicitatea schimbării trebuie să aibă o altă cadenţă.
Încă de la sfârşitul secolului ce a apus de curând, Alvin Toffler scria, cu nuanţe profetice, în lucrarea sa „Al treilea val”, despre iminenţa unei uzuri rapide a imaginii publice a celor aflaţi la guvernare şi pierderea susţinerii guvernaţilor, cu mult înainte de finalizarea mandatelor. Ăi, cu excepţii fericite, create de personalităţi politice care au depăşit binomul amăgire-dezamăgire populară, schimbările la nivel guvernamental, alternanţa putere-opoziţie este un lucru curent, menit să împrospăteze scena politică, ideile, acţiunile şi să rupă un anumit sistem de vase comunicante, care favorizează structuri ce se cimentează şi se pietrifică la fiecare nou ciclu electoral câştigat.
Din acest punct de vedere, noi, românii, avem o mare problemă. Mult prea puţin adaptaţi la regulile unei democraţii funcţionale, nu apelăm suficient de mult la „privilegiul” schimbării celor care ne conduc, aşa cum ne cere democraţia să facem. Astfel, s-a ajuns în situaţia actuală, când scena politică a devenit monopolul unora, a devenit locul unde vor să se înveşnicească, crezând că sunt predestinaţi să nu o mai părăsească. Nimeni nu-şi doreşte să coboare din luminile rampei. Locul este păzit cu străşnicie, iar aplicarea celebrului „La vremuri noi, tot noi!” a devenit „regula de bază” a democraţiei româneşti şi… rezultatele se văd. România este fruntaşă în toate clasamentele negative.
De aceea, este timpul să depăşim acest imobilism electoral şi să împrospătăm o scenă politică care începe să semene cu cea a zeilor din Olimp, cu multe metehne, dar aparent imposibil de înlocuit. E timpul să depăşim acele idei conform cărora nu trebuie schimbaţi cei de la putere deoarece au fraudat destul şi poate nu o vor mai face, pentru că, sigur, setea va creşte odată cu averea; sau ideea unei experienţe ce o deţin unii politicieni ca portofoliu unic, supoziţie iarăşi falsă, dacă privim la ruinele sociale din jurul nostru şi la rezultatul fericit ce se observă doar în propriul nivel de trai al domniilor-lor. în aceste condiţii, asemenea calcule sunt caduce şi sunt recomandabili concetăţeni ai noşti, care nu se pot „mândri” cu o asemenea experienţă toxică pentru cei din jur.
Un alt lucru important este „evadarea din starea socratică”, pentru a crea alternative. Societatea românească are o sumedenie de oameni valoroşi, care nu vor să se implice în politică. într-un fel, mirosul adiacent fenomenului politic actual creează circumstanţe atenuante! Din păcate, atâtea minţi luminate, caractere cinstite, idei benefice ar putea să „moară” răpuse, din proprie voinţă, de „cucuta politică”, presărată pretutindeni, asemenea marelui filozof al antichităţii, Socrate. Ieşirea din „starea socratică” presupune evadarea din cercul strâns al ideilor împărţite cu un grup mic şi impune exprimare publică prin scris, prezenţă activă, implicare vizibilă. Ar fi de neînţeles ca o societate care are atâta lumină ţinută „sub obroc”, să nu o scoată la vedere pentru a identifica o cale sigură. Când lumina va ieşi la iveală, lumea politică a feştilelor stinse va dispărea.
Anul viitor, România şi românii au iarăşi dreptul şi datoria de a alege. Ideea fatalistă că nu se mai poate fac nimic este falsă. Nu trăim sub semnul fatalităţii, totul se poate schimba, dacă există voinţă. Iar voinţa înnoirii trebuie să fie animată, acolo unde este cazul, de ceea ce se vede pe scena politică actuală şi în portofoliul subţire al realizărilor celor ce au primit demnităţi publice în ultimii ani.
Paul NEGOIŢĂ
http://opiniabuzau.ro/index.php/economic/129-evadarea-din-starea-socratica
