Desfăşurate între privirile ritmate la cadranul ceasornicului, şedinţele Consiliului Local au un meniu prestabilit, cu un procentaj aproape identic: atestări de terenuri la domeniul public, treceri din domeniul public în cel privat şi vânzări, la care se mai adaugă câte o solicitare de împrumut sau câte un buget de instituţie subordonată. Accidental, mai apare şi câte un altfel de proiect, care are legătură cu interesul celor mulţi, ca un adagiu „de lux” la un meniu identic propus de convocator.

Incizarea fără prea multă „milă” a momentelor vocale, hazul uneori ieftin sau explicaţiile „cotite” şi banale sunt singurele atitudini care dau certitudinea că organismul este viu şi colocvial. La noi e un tip de „consiliere”, care trebuie să se facă pe muteşte. Atunci este apreciată.

În acest context general, la ultima şedinţă, în ultima clipă, după ce s-a votat procesul-verbal de la şedinţa anterioară, fără a mai fi lecturat, ca de obicei, s-au mai introdus pe ordinea de zi trei proiecte de hotărâre, unul dintre ele făcând referire la „legalizarea” funcţionării unui cimitir privat.

La final de şedinţă, proiectul a trecut fără a avea prea mari dificultăţi. Nu proiectul în sine, din punct de vedere tehnic, a reprezentat o problemă, ci ceea ce nu a înţeles câte un scrib de nişă „privată”… că nu totul poate fi business! Nu toate pot fi private, doar pentru a satisface interese la vârf. Există aspecte care au sacralitatea lor: viaţa şi moartea.

După ce trăieşti o viaţă cu impredictibilitatea ei creată de fadele accente de înţelepciune ale mai marilor vremii, ţi se răpeşte şi dreptul de a avea certitudinea liniştii de dincolo, pentru că legile pieţei şi legislaţia societăţilor comerciale nu-ţi garantează „stabilitatea” în „pământul din care ai fost luat”. Doar moderaţia şi firescul unei conduceri locale poate să aibă o atitudine înţeleaptă, tratând cu respect cetăţeanul, măcar atunci când pleacă de aici.

E drept, asemenea iniţiative private există şi în alte părţi. Dar ele au o structură diferită. Nu sunt controlate majoritar de o firmă privată. Motivul? E simplu! Efemerul nu poate gestiona veşnicul, pentru ca sunt din arii… semantice diferite.

Pe de o parte, din punct de vedere al atitudinii, e grav că reprezentanţii comunităţii nu pot să-şi asume nici măcar rolul de a asigura o linişte postumă, invocând lipsa de teren, după ce, la orice şedinţă ordinară, terenul se dă ca din „branişte” – şi fiecare ia cât va…”birui”, iar după 20 de ani încă se mai atestă terenuri la domeniul public, de parcă am fi în zonele arctice.

Este uneori de înţeles că nu poţi satisface speranţele celor vii, mai ales după promisiunile miracol din campanie, dar nici cei morţi nu au dreptul la siguranţă? Atitudinea este una profanatoare, „legiferată” grăbit, pentru a nu fi încurcată de reglementările legale privitoare la cimitire, aflate încă în proces de dezbatere în Parlament.

Ar fi potrivit ca Instituţia Prefectului să atace, în Contencios Administrativ, o hotărâre care, şi dacă s-ar dovedi legală, nu este oportună. Trebuie făcută distincţie clară între dreptul de administrare, care poate fi şi privat, şi dreptul de proprietate, care, în mod cert, în cazul cimitirelor nu poate fi privat.

Cimitirele sunt mai mult decât simple bucăţi de pământ pentru îngropăciune, sunt locuri sensibile unde cei decedaţi şi fără posibilitatea de a se apăra sau a-şi plăti taxele, trebuie să-şi găsească odihna, iar urmaşii să aibă certitudinea respectului postum pentru părintele sau ruda lor, indiferent de poziţia socială sau situaţia financiară. În faţa morţii, orice inegalitate dispare.

Cimitirele nu pot să fie forme de business, cu un „marketing” asigurat de lipsa de soluţie a necăjitului căruia îi zace pe masă un membru al familiei.

Dar sindromul veşniciei la putere acoperă realităţi de acest gen, considerându-le desuete. De ce nu ar fi şi moartea fizică o sursă de profit?

Păcat că s-a ajuns atât de departe. E jalnic şi trist că reperele morale au dispărut în aşa măsură încât nici măcar o formă de respect postum nu mai manifestă reprezentanţii comunităţii noastre.

Paul NEGOIŢĂ

http://www.opiniabuzau.ro/index.php/component/content/article?id=11094