Librăria „Alexandria” a găzduit ieri lansarea volumului „40 de rânduri”, semnat Paul Iulius Negoiţă. Candidatul independent la Primăria municipiului a profitat astfel de ultimele zile de campanie electorală pentru a face încă o dată publice ideile sale despre societatea buzoiană.
Cartea reuneşte 50 de articole de fond semnate de Paul Negoiţă în perioada în care a fost unul dintre editorialiştii cotidianului OPINIA. „Acest volum este un semn de generozitate din partea cuiva care vrea să lase ceva în urmă. Preocuparea pentru fenomenul social şi politic am avut-o mereu. Nu pot trăi într-o stare de perplexitate sau indiferenţă, străin de tot ceea ce se întâmplă în jur. Încercarea însă, de a pune pe hârtie analize personale, s-a născut în urmă cu un an, când mi s-a propus să fac parte din grupul de editorialişti ai cotidianului OPINIA”, a declarat Paul Negoiţă.
„Un volum util celor preocupaţi de viaţa socială”
Autorul a vorbit şi despre ideea titlului, „40 de rânduri” fiind indicaţia obsedantă pe care editorialistul o auzea de fiecare dată când pregătea un nou articol. „Erau discuţii pe care le aveam permanent în miez de noapte şi, fiind cu toţii tributari unui anumit spaţiu editorial, trebuia mai mereu să mă rezum la el. Recunosc că de puţine ori am reuşit să mă încadrez în spaţiul editorial. Sper ca efortul de a colecţiona aceste materiale într-un volum să fie util celor preocupaţi de aspectele vieţii sociale şi politice, locale şi naţionale”, a mai spus autorul.
Aşa cum era de aşteptat, canditatul la fotoliul de primar nu a uitat că se află încă în campanie electorală şi a făcut referire la alegerile de duminică. „Dincolo de afişe şi promisiuni electorale, am descoperit că nimic nu se compară cu întâlnirea faţă în faţă cu oamenii”, a mai declarat Paul Negoiţă.