Românii peregrini prin prezent

Au trecut mai bine de 20 de ani de la revoluție. Românii încă sunt nedumeriți de conținutul și forma democrației lor. Este democrația românească doar o formă „inteligentă” de accedere la resurse? Este statul un instrument de colectare fiscală care recoltează de la toți și împarte cu cei apropiați puterii? Și, desigur, aceste tipuri de întrebări, devenite retorice, pot continua. Șirul lor e nesfârșit. Aproape că românii trăiesc fatalitatea unei disoluții politice. Unii, puțini ce-i drept, strigă în stradă, împotriva guvernului; dar aceia care nu sunt înrolați politic constată că strigătul lor e în pustiu. Variantele, alternativele, sunt similare. Interfața este diferită, conținutul identic. Opoziția așteaptă cu nerăbdare eșecul guvernării. Nu creează entuziasm, nu se igienizează în interior. Se macină în dispute interne. Liderii sunt înconjurați de un eșalon secund care colcăie și așteaptă prada. În aceste condiții, românii rămân nedumeriți în fața prezentului și paralizați în fața viitorului.

Evreii au orbecăit în pustie, învârtindu-se în cerc timp de 40 de ani, până să intre în țara făgăduinței. A fost nevoie de dispariția fizică a bătrânei generații pentru a se putea purifica și a nu infesta cu degradările morale un pământ râvnit. A fost necesară o schimbare radicală a mentalității. Românii au parcurs doar puțin peste jumătate din drum, în cercuri concentrice, fără a avansa spre o democrație unde respectul valorilor, al meritocrației, al bunului simț, al unui management public responsabil să existe. Statul român nu-și îndeplinește misiunea de arbitru care asigură regulile unei desfășurări firești, a unei competiții economice și sociale, ci este un instrument eficient de haiducie inversă. Ia de la cei mulți și dă doar unora. Își vinde cetățeanul străinului sau apatridului economic ori financiar. Managerul public, ales, cinstit și investit cu încredere, plătit din banii comunității, își pune serviciile, asemenea unui trădător, în interesul celor care râvnesc la banii publici. În acest context, totul pare pierdut, și dacă lucrurile vor continua în același fel, așa va fi. Alternativele la guvernarea locală sau centrală sunt doar iluzii dacă au ca argument doar stări generate de nemulțumiri, nu și de luciditate electivă și deschidere spre noi posibilități, spre noi propuneri electorale.

Și eu, ca și mulți alți români, în anii postdecembriști am fost prea puțin impresionat de politicieni. Am fost impresionați uneori de lideri și am acceptat nevoia de schimbare propusă, însă rezultatele au fost mediocre, deoarece în urma lor veneau cei fără carismă, fără idealuri, dar flămânzi, pătimași și râvnitori ai banului public. De aceea, liderii de azi par forme fără conținut. Forma discursului merge, dar când privești dincolo de liderii naționali și vezi „podiumul” uman pe care se susțin, constați că idealurile și planurile frumoase vor fi sfârtecate de cei ce înghit conținutul oricărei reforme, cei ce au reflexe masticatorii cronice în relația cu bugetul public. O țară în care în campania electorală se cheltuiesc de patru ori mai mulți bani decât în Germania, o țară în care politicienii mărunți sunt de sute de ori, sau poate de mii de ori, mai bogați – deși formele licite de câștig nu le-ar fi permis, aspect ușor de constat dintr-un calcul simplu -, decât Anghela Merkel, cancelar al Germaniei, fost ministru, profesor universitar provenit din Germania comunistă și așezat la startul competițional tot cu 20 de ani în urmă, nu este una sustenabilă pentru viitor.

România are nevoie de o nouă extracție politică, din autenticul neamului său. Altfel soarta evreilor peregrini în pustie va fi împărtășită de un popor care niciodată în istorie nu a avut un orologiu al său, ci doar un timp furat de alții.

Paul NEGOIȚĂ

http://www.opiniabuzau.ro/index.php/component/content/article?id=9589