Un milion de euro

Un milion de euro! O cifră „frumoasă” atunci când este vorba de câştig! O cifră care poate aminti de visul american al progresului financiar, conform expresiei „nu mă întreba cum am făcut primul milion”, sau chiar de visul românesc postrevoluţionar devenit accesibil, mai cu seamă prin intermediul fenomenului politic. Şi, totuşi, nu la beneficiul acestei sume „rotunde” am să fac referire, ci la o pagubă de un milion de euro. Conform unui studiu finlandez, o persoană needucată costă societatea într-o viaţă un milion de euro.

De la acest studiu de „fezabilitate educaţională” au pornit foarte multe concluzii referitoare la importanţa pe care o are sistemul educativ, şcoala şi slujitorii ei, în societatea modernă. Financiar vorbind, nu doar „romantic”, investiţia în educaţie este una dintre cele mai profitabile şi sigure. De aceea, pretutindeni în lume, dar mai ales în ţările dezvoltate, învăţământul este prioritar, atât în bugetul public, cât şi în bugetul de familie. Educaţia aduce un beneficiu social imens, aparent greu de cuantificat cifric, dar evident. Ce valoare pot avea celelalte investiţii pentru o societate în care beneficiarul se zbate într-un primitivism educaţional? De aceea, valoarea morală, culturală, economico-financiară şi chiar istorică a slujitorilor din învăţământ trebuie recunoscută.

Dar se întâmplă oare aşa? Recunoaşte, cu adevărat, societatea românească actuală importanţa muncii desfăşurate în şcoli? Recunoaştem, fiecare dintre noi, rolul transfigurator al întâlnirii cu dascălii? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci drumul este bun, dacă nu, ar trebui să ne reconsiderăm poziţia.

Dincolo de problemele de sistem, de subfinanţare, de imaginea inadecvată a profesorului-grevist cu fluierul în mână, chemat la negociere într-un domeniu în care nu se negociază, trebuie să recunoaştem, iarăşi, că învăţământul românesc are şi oameni implicaţi şi bine pregătiţi, ce trebuie să se bucure de respect şi stimă socială, slujitori care, pentru o răsplată salarială „minionă”, dau rod „însutit”. Fără a avea romantismul evocărilor lui Sadoveanu, Delavrancea, Galaction sau alţi autori români, ar fi nedrept să nu recunoaştem magia întâlnirii dintre căutările unui elev şi personalitatea unui profesor cu vocaţie.

Altfel, de ce există o cursă infernală a părinţilor, bunicilor, unchilor şi mătuşilor către o anumită şcoală sau către un anume cadru didactic? Pentru că învăţământul are, încă, profesori pentru care munca nu poate fi evaluată în bani, profesori care sunt „investitori strategici” în acel milion de euro salvat din bugetul societăţii, din bugetul fiecăruia; cadre didactice pentru care ridicolul salariu de pe stat este completat de motivaţia supremă: dragostea de a dărui copilului şi de a construi structuri solide în interiorul celei mai importante valori sociale din toate timpurile – omul.

Trebuie, printr-un efort comun, reconsiderată valoarea şcolii şi importanţa muncii didactice pentru comunitate. Profesia didactică a suferit enorm, ca relevanţă socială, mai cu seamă după 1950, cu accente dramatice „postrevoluţionare”, când proverbului de bun simţ „ai carte, ai parte”, i s-au „suspendat” efectele, în detrimentul unei noi tipologii a succesului. De fapt… nici morala din fabula lui Jean de La Fontaine nu prea a mai funcţionat postrevoluţionar…

“Evoluţia” a fost de la profesorii pedanţi, care veneau cu trăsura la şcoală, fără a avea mari atingeri cu „profanul”, la cadrele didactice navetiste cu „rata”, înghesuiţi printre bagaje; de la profesorii oficianţi ai unui act didactic, la cadrele didactice tratate ca simpli prestatori de servicii educaţionale; de la profesorii posesori de mari biblioteci la cei pentru care, din motive financiare, bogatele librării de astăzi sunt doar muzee fără taxă de intrare; de la cei cărora li se socotea nivelul de pregătire, la cei cărora li se numără zilele de vacanţă sau orele de predare, ignorându-se timpul efectiv necesar pregătirii, ca şi componentă reală a normei didactice; de la profesorul evaluat după numărul de rezultate „umane”, la evaluarea după filele din dosare. Decăderea trebuie oprită!

Această categorie socio-profesională este greu de manipulat politic pentru a avea şansa unor noi recunoaşteri „statale”, însă societatea, noi – pentru că orice schimbare pleacă de la noi – trebuie să ne reconstruim încrederea şi să revalorizăm activitatea dascălilor.

Peste câteva zile, cotidianul societăţii va fi ritmat de către debutul unui nou an şcolar. Pentru fiecare comunitate, mai mică sau mai mare, unde există şcoală, există şi un nou ritm imprimat de programul copiilor. De la cadenţa precisă de desfăşurare a orelor, la coabitarea ulterioară în familie, şcoala marchează ritmul vieţii tuturor celor ce interferează direct, ca formabili sau indirect cu sistemul.

Ar fi ideal ca această nouă cadenţă temporală să fie însoţită şi de o altă abordare a relaţiei pe care societatea, în ansamblu, responsabilii politici, dar şi familia să o aibă cu cadrelor didactice. Să fie respectată importanţa muncii lor. Este nevoie de o atitudine pozitivă în familie, pentru a spori încrederea în valoarea educaţiei, este nevoie de o atitudine pozitivă socială pentru a putea crea atmosfera firească de relaţionare cu un domeniu de activitate fundamental fiecărei societăţi civilizate. Altfel, va trebui să plătim scump, foarte scump, lipsa investiţiilor financiare şi de încredere…

Paul NEGOIŢĂ

http://www.opiniabuzau.ro/index.php/component/content/article?id=3706

 

Date personale: Mă numesc  Iulius-Paul Negoiţă și sunt fiul al preotului Iulian Negoiţă şi al Anicăi, de profesie economistă. M-am născut în comuna Vintilă-Vodă, la data de 19 iunie 1975 și sunt căsătorit cu Mirela, din anul 1997. Avem doi copii, Matei  și Andrei. Referințe studii: Am absolvit Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul” din Buzău și sunt licențiat al Facultăților de Teologie ( Patriarhul Iusitian) și Farmacie (Carol Davila) Am urmat şi cursuri de formare în  Islanda, Cipru, Marea Britanie, Letonia  și  Germania. Am obținut, în 2002, titlul de doctor în Teologie la Universitatea  București. Vorbesc Engleză, Franceză, Spaniolă și am cunoștințe medii de Italiană și Rusă. La nivel de citit și tradus mă descurc și în Germană și Greacă. Activitate profesională: Domeniul ecleziastic: Sunt preot din anul 1997.  Întâi am fost  la Parohia Gherăseni și din 2002 sunt preot la Parohia Sfântul Apostol Andrei din Cartierul Micro 14 - Buzău. Am primit toate gradele onorifice până la cel de iconom stavrofor, iar în perioada 2010-2014 am fost judecător la Consistoriului Mitropolitan. Conform celor relatate în lucrarea 500 de personalități buzoiene. Cea mai importantă realizare pentru cariera de preot este considerată a fi contribuția la construirea ansamblul bisericesc din Cartierul Micro XIV, în centrul căruia se află Biserica „Sfântul Apostol Andrei”. Domeniul didactic: Am fost cadru didactic la Seminarul Teologic, Liceul de Artă și Colegiul Economic Buzău. Am funcționat la Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Am fost în echipa de conducere și în corpul de inspector. Am fost purtător de cuvânt al instituției, pe toată perioada activității, adică timp de 8 ani. Din 2010, am fost director la  Palatului Copiilor Buzău, Școala Postliceale Sanitare Buzău și Colegiul Nicolae Paulescu din Râmnicu Sărat. Domeniul  farmaceutic: Ca farmacist, activez, încă de la înființare, în cadrul lanțului independent de farmacii „Iris Pharm”. Activitate filantropice : Am acordat burse de studiu pentru elevi care au urmat cursuri universitare și postliceale în domeniul medical, premii literare și artistice în cadrul concursurilor de profil și am susținut ameliorarea situației materiale a unor familii sărace. De asemenea, am susținut financiar apariția cărților de debut ale unor autori tineri și lucrări ale unor scriitori consacrați. Am susținut financiar și apariția unor lucrări bilingve pentru comunitatea rromă. Activitate civică : Am candidat în două rânduri la Consiliul Local Buzău și am obținut două mandate de consilier independent (2008-2012; 2012-2016). Am fost președintele Comisiei de Cultură, Culte, Minorități, Sport, Sănătate şi Asistență Socială. Din poziția de independent, în anul 2012 am candidat pentru funcția de primar al Municipiului Buzău, clasându-se al doilea, după candidatul USL, obținând un procent de 30,5% din voturi, respectiv 17.404 voturi. Activitate publicistică: Sunt editor la Editura Omega, calitate în care am editat și tipărit la tipografia proprie un număr peste 500 de lucrări. Ca jurnalist am fost membru în comitetul de redacție, editorialist sau publicist la  Ziarul Lumina, Jurnalul National, Revista Teologică, Mousaios, Glasul Adevărului, Analele Buzăului, Opinia, Sănătatea Buzoiană, Cronica de Buzău, Educația creștină, Lacrima, Viața Buzăului, Șansa Buzoiană, Tezaur. Am fost realizator de emisiuni radio și televiziune. Sunt autor sau coautor al mai multor volume de eseuri, proză, spiritualitate, istorie, pamflet politic: 40 de rânduri, Marchitanii roșii, Prin grădina lui Ilf și Petrof, Monografia Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Comuna Gherăseni, Cuvânt spre Cer - antologie de poezie religioasă ( coautor), Prin spini, Lectura șoaptei, Pagini de istorie locală.  Afilieri:  Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureștii - Secția Proză. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - Filiala București Membru al Colegiului Farmaciștilor din România - Colegiul București Pasiuni Călătoriile, arta, creșterea animalelor și cultivarea plantelor.

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar

Despre mine

Despre mine

Paul Iulius Negoita

Facebook