Mi-aş fi dorit ca acest text să aibă nuanţe de pastel. Dar de unde atât pitoresc pe la noi, mai cu seamă în iarna aceasta? Dacă, anii trecuţi, peisajul hibernal şi zăpada salvau aspectul mult prea „provincial”, ornând crengile pomilor şi astupând „asperităţile” de pe trotuare, anul acesta oraşul arată exact aşa cum este. Iluminat pe alocuri abundent, iar în „suburbii” searbăd, cu o îmbinare a culorilor originală, peisajul urban buzoian pare ambalat în grabă, fără pretenţii estetice şi fără posibilitatea de a-şi depăşi statutul de târg, unde doar trocul sub diverse forme e cultivat, nu bunul gust.
De la bâlba brazilor, care a devenit ştire naţională, scoţând şi oraşul nostru în lume, la aspectul bieţilor ursuleţi de la poalele unuia dintre aceştia, cam murdari, probabil din cauza năzdrăvăniilor pe care le fac; de la Orăşelul Copiilor, la insuficienta punere în scenă a valorilor culturale locale, toate acestea sunt argumente pentru a găsi în viitor soluţii menite să creeze cu adevărat o atmosferă caldă, îngrijită, organizată şi cultivată.
Orăşelul copiilor, spre exemplu, amplasat în acelaşi loc ca înainte de ´90, la Obelisc, în partea centrală a zonei de promenadă a Parcului Crâng, strangulează efectiv pasul, aglomerând într-un spaţiu relativ îngust o formă de organizare sezonieră, ce creează aspectul de „iarmaroc fast-food”. Pe cât de inadecvată este asocierea celor două cuvinte, pe atât de izbitor este contrastul între mediul natural, bradul împodobit şi formele de organizare a divertismentului de tip bâlci. Aspectul de hangar, poluarea fonică şi derapajele verbale ale unor personaje, care populează în general asemenea locuri, stânjenesc părintele ce-şi aduce copilul la cel mai important „eveniment” al momentului. La „nepotrivelile” anterioare se adaugă cu succes şi indefinita încercare de actualizare a peşterii din Betleem, aspect total contrastant cu imaginea unei “drăgăici” de iarnă. Scena, inspirată probabil din ceea ce americanii numesc „the reason of the season”, destul de greu de identificat în tradiţia noastră autentică, nu se „explică” trecătorilor, care reţin două „personaje” principale: un biet măgăruş, ce nu ar avea la vedere suficiente furaje, şi un fond sonor asigurat live de câţiva candidaţi la zgribuleală.
Poate, pe viitor, segregarea imaginilor de bâlci cu cea de autentic va exista; fierul, excesiv „reprezentat”, va fi înlocuit cu lemnul; poluarea fonică va lăsa locul discreţiei muzicale; iar amenajarea unei scene unde copiii buzoieni de la instituţiile de învăţământ să introducă zilnic vizitatorii în atmosfera Sărbătorii va deveni realitate.
Desenarea armonioasă a unui spaţiu ce trebuie să degaje puritate trebuie să constituie o linie de organizare. Readucerea autenticului, atât cât a mai rămas din el, şi recrearea spiritului şi unicitatatii Sărbătorilor sunt obiective care vor fi astfel atinse, pentru a salva farmecul irepetabil al acestei perioade din şirul curgător al unui an calendaristic.
Avem nevoie de sărbătoare, de „ruperea” unui ritm al vieţii mecanice, de o plonjare din banalul cotidian într-o altă atmosferă.
Cred, însă, că iarna, măcar iarna, în calitate de principal vinovat, va înţelege aceste lipsuri şi va avea în viitor toate “ingredientele”, iar anul 2012 va fi altfel. Până atunci, un an nou cu bucurii şi plin de înţelepciune!
Paul NEGOIŢĂ
http://www.opiniabuzau.ro/index.php/component/content/article?id=7560
Ceai de urzică
Recuperări istorice
Daruri cu tâlc
Retropelerinaje Buzoiene
Fascinația rostirii
Blăjani – file de monografie
