Omisiuni locale (II)

E cumplit de greu să ai oaspeţi la Buzău, iar şi mai greu este să poposeşti ca simplu vizitator, ca turist într-un oraş despre care ai putea afla multe, dacă ai şi avea de unde. Situat relativ aproape de Bucureşti, în drumul spre Moldova sau spre Dunărea de Jos, Buzăul devine inevitabil un „obstacol” în calea trecătorilor. Privit din depărtare, nu pare altceva decât un oraş amprentat de perioada anterioară anilor 90. La această politică edilitară, practic nu au crescut decât apendici sau excrescenţe firave ori solide, fără a personifica, cumva, timpul ce pare că se scurge în van acum. Imaginea de sus a Buzăului, cu mici excepţii, este una risipită, dezordonată, de multe ori întâmplătoare, precum camera unui copil împrăştiat. Semne de organizare edilitară actuală se găsesc rar. În rest… hazard.

Buzăul este, în primul rând, oraşul grăniţuit de râul unde a fost martirizat Sfântul Sava Gotul.  În urma martiriului a rămas un act martiric, o capodoperă a literaturii primare, care introduce această zonă într-un spaţiu universal. Din nefericire, nicio menţiune în spaţiul public, nicio expunere în acest spaţiu a actului martiric. Pentru a menţiona doar un simplu exemplu, în Irlanda de Nord, în localitatea Downpatrick, locul unde este mormântul Sfântului Patrick, municipalitatea a construit pentru vizitatori un centru cultural, unde sunt prezentate, prin intermediul unor mărturii şi al unui film documentar, aspecte din viaţa Sfântului, atrăgând mulţime de turişti, într-un oraş cu valenţe agrare.

De asemenea, Buzăul are un centru episcopal, devenit Arhiepiscopie, care a fost reînfiinţat la 1500, şi funcţionează de atunci fără întrerupere. În incinta Arhiepiscopiei se află Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorie a lui Matei Basarab în secolul al XVIII-lea, Palatul Arhiepiscopal, cu foişorul său construit în stil brâncovenesc, unde a poposit Cuza, în drum spre Bucureşti, la 1859,  sediul vechi al Seminarului Teologic, clădire cu o ornamentaţie deosebită, cu basoreliefuri ce au ca simbolism Unirea Principatelor Române,  a cărei construcţie a dus la descoperirea tezaurului Cloşca cu puii de aur. Aici este, recent organizată, una dintre cele mai frumoase colecţii de artă bisericească din România. Şi tot în această incintă se află monumentala Catedrală Arhiepiscopală, mărturie a unei istorii actuale.

Buzăul are şi alte obiective religioase, importante pentru vechimea lor istorică, datând din secole XVI -XVIII: Biserica Banului, Biserica Grecilor sau a Neguţătorilor – ultima, o construcţie ce aminteşte de prima colonie grecească de la Buzău,  biserică ale cărei slujbe se oficiau, cândva, în limba greacă -, Biserica Sfinţii Îngeri, Biserica Broşteni sau Biserica Gârlaşi, în incinta căreia a funcţionat cel de-al treilea spital din ţară.

Sunt şi alte edificii care ar putea face obiectul vizitatorilor în Buzău: Muzeul Judeţean, intrat într-o firească reabilitare, Biblioteca „Vasile Voiculescu”, cu colecţia ei de valori bibliofile, Muzeul „Vergu Mănăilă”, mult prea puţin cunoscut chiar şi buzoienilor, Parcul Marghiloman cu ruinele sale, Parcul Crâng, monument natural destul de cunoscut, însă, nesemnalizat la intrarea în oraş. Pe lângă aceste trasee ce ar satisface sensibilitatea pelerinilor, iubitorilor istoriei locale sau de promenadă, un alt obiectiv cultural ar putea viza casele vechi în care au locuit artişti, scriitori sau oameni politici.

Pe lângă ceea ce este „la vedere”, mai sunt şi alte monumente care încă nu sunt vizibile sau aşteaptă să fie reconsiderate.  Se impune, curând, turnarea unor busturi ale personalităţilor care au marcat, cândva, perimetrul local. Spaţiul public mai aşteaptă încă să răsară, spre exemplu, un bust al lui Vasile Voiculescu sau al episcopului unionist, Dionisie Romano, ctitor de şcoală publică la Buzău, pe a cărui piatră funerară, aflată în laturile vechii catedrale arhiepiscopale, se păstrează ruga sa : „Doamne, nu pedepsi România pentru păcatele fiilor ei!”.

Se impune, de asemenea, salvarea unor obiective care merită lăsate viitorului. Ar fi cazul unei reevaluări locale a lucrurilor pe care le avem şi o reinventariere, cu ochi educat, a celor care se pierd. Sunt, încă,  valori care se pierd, fie din cauza unei politici arhitecturale locale deficitare – care nu asigură suport deţinătorilor de imobile cu arhitectură sau istorie deosebită, iar aceştia sunt tentaţi să-i rezolve problemele prin „modernizare”, nefiind suficientă o atitudine prohibitivă şi fiind necesar un suport care să încurajeze păstrarea nealterată a unui farmec arhitectonic ce dă autenticitate oraşului nostru -, fie din cauza neglijenţei cu care au fost tratate unele clădiri ce aparţin domeniului public, care acum stau gata să cadă, pentru a fi curăţat terenul şi refolosit, demolându-se astfel o istorie şi un viitor, totodată. Fără o reevaluare şi reaşezare urgentă a lucrurilor, s-ar putea, peste timp, să le arătăm oaspeţilor Buzăului doar colecţia de fotografii şi albume a domnului profesor Mihai Mîncu.

Reconsiderarea valorilor locale pe care le avem şi promovarea lor este o datorie faţă de istorie şi de prezent. Chiar dacă Buzăul are şansa unei industrii care mai funcţionează, nu trebuie ignorată o latură care dă perenitate şi aduce beneficii unei comunităţi – cultura. Promovarea obiectivelor de interes istoric şi cultural local va creşte atât valoarea economică a zonelor unde sunt amplasate, dar şi stima de sine a celor care le deţin sau le administrează, cât şansele comercianţilor locali sau a proprietarilor de hoteluri de a-şi desfăşura activitatea, fără frustrarea de a nu fi investit în locul potrivit.

Reprezentanţii autorităţilor locale, în calitatea lor de angajaţi publici ai cetăţenilor, trebuie să demonstreze că au capacitatea de a implementa un manageriat cultural activ şi profitabil.

Paul NEGOIŢĂ

http://www.opiniabuzau.ro/index.php/component/content/article?id=5090

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și