Până când?!

     Suntem închişi, uneori, într-un „context” local fără aerul şi perspectiva aşteptărilor. Obişnuinţa şi grijile cotidiene ne aduc într-o stare amorfă, care ne împiedică să observăm cu luciditate şi în mod „prezent” realităţile spaţiului în care trăim. Izolaţi în „pătrăţica noastră”, ignorăm culpabil aspecte diverse, cele mai multe dintre ele prea puţin favorabile nouă sau comunităţii noastre.

Oricât de obişnuiţi suntem noi cu Buzăul de acum, întâlnirea cu părerile altora, care au plecat sau care au trecut pe aici, nu sunt deloc măgulitoare. Ochiul critic, „cultivat” prin mijloacele comparaţiei, naşte opinii deloc favorabile privitoare la buzoieni şi la oraşul lor.

Spaţiul citadin buzoian are blazonul unui oraş zvârcolit de infamii „promovate” de unele personaje cu o cultură precară şi un cinism hiperbolic, al căror impact public dă nuanţa unor numere de circ neanunţat, deşi se cred oameni de ispravă. „Responsabilitatea”de clovni asumată de unii aleşi, cu rolul precis de a „distra” periferiile în etape pre-elective, nu au avut ca rezultat o cultură edilitară şi o ţinută civică demnă de un oraş european, ci una de statura lor. În timp ce o majoritate se zbate „în trântele şi tumbele cotidiene”, contribuind şi râvnind motivat la o altă dezvoltare a lucrurilor, periferiile le înving speranţele. Mediul gregar în care trăiesc anumite categorii sociale ţinute în „umbră”, cu mentalităţi şi aşteptări finite, ucide spiritul real al unor vremuri ce au nevoie de o altă dimensiune. Comportament pavlovian cultivat, mai cu seamă în zona periferiilor, de o clasă politică ce aplică „principiile unei democraţii bananiere”, a unei democraţii de grătar, ne-a făcut pe noi, buzoienii, „de poveste” în toată ţara.

Astfel, Buzăul a devenit „celebru” pretutindeni pentru această stare de fapt cu repercusiuni vizibile asupra cotidianului. Suntem din ce în ce mai cunoscuţi în ţară… doar pentru atât, iar mesagerii sunt, de cele mai multe ori, cei care, robiţi de insatisfacţie sau lipsiţi de şansa normalităţii, au plecat de aici, realizând, astfel, cu mai multă uşurinţă diferenţa proporţiilor.

„Extrateritorialitatea” a avut ca efect ieşirea din rutină şi refacerea nervului critic. Rar se întâmplă să auzi pe cineva care spune: M-aş întoarce la Buzău! E un oraş frumos! Este un loc unde mi-ar plăcea să trăiesc!

Fără a generaliza starea de „sens unic”, se pot identifica şi întoarceri la vatră. Însă acestea au ca izvor o reunire sau o obligaţie a familiei şi nu un motiv ce ţine de atractivitatea esteticii sau confortului urban.

Aşadar, la Buzău, fluxul este abundent, iar refluxul secetos, aspect care, din nefericire, nu naşte curenţi şi nici măcar firave „adieri” asupra fluxului conştiinţei celor ce ţin acest oraş într-o captivitate a urâtului.

O stare de lucruri de aceste dimensiuni creează adevărate „iniţieri” în inestetic şi infamie. De cele mai multe ori, spiritul critic, adormit de banalitatea cotidianului, renaşte doar în contact cu alte realităţi. Atunci trezirea este bruscă. Văzând gradul de civilizaţie din alte oraşe, simţi că puterea locală te ridiculizează prin atitudinea sa, că îţi fură dreptul elementar de a fi în rândul lumii.

Se nasc  întrebări chinuitoare care încep, evident, cu „de ce?”. De ce la noi nu e la fel, şi până când? De ce la noi nu se poate? De ce noi nu avem? Iar tirul întrebărilor, care pentru autorităţi sunt simple exerciţii retorice ale unor cetăţeni treziţi din somnambulismul local, este stânjenitor şi apăsat.

În acest context, posibilitatea ca cineva să decidă să-şi mute „destinul” la Buzău fără a avea argumente de afinitate sau de sânge este nulă.

Sunt realităţi care incomodează. Picăm de multe ori în rutina cotidianului fără să observa că lucrurile pe lângă care trecem sau zonele peste care păşim ar putea fi şi altfel. Şi aici nu este vorba de imagini de detaliu. Nici nu mai visează buzoienii la detalii! Ci de aspecte care ţin de comodităţi şi necesităţi estetice care, în alte oraşe, nu mai constituie de multă vreme o „problemă”. Nimeni nu mai aşteaptă splendoare, dar nici dreptul la banala normalitate să nu existe?! Oraşul acesta nu este lipsit doar de accente stilistice care ţin de măiestrie şi bun gust, ci şi de elementele unei civilizaţii care în alte oraşe au avut ca efect evitarea postrevoluţionară a  mascaradei de după mascarada edilitară comunistă.

Nu regăsim la noi nici măcar particule ale unei  gândiri coerente, care să scoată la iveală o geometrie a asamblării moderne şi să înlăture indiferenţa faţă de un trecut pe care oraşul nostru îl are.

De aceea, cred că pe lângă exerciţiile zilnice pe care le facem în viaţa cotidiană, unul necesar ar fi acela al creşterii nivelului de atenţie şi de atitudine la tot ceea ce ne înconjoară, având, evident, ca repere inspiratoare, ceea ce vedem în alte oraşe din România. Trebuie să fim exigenţi şi critici cu fiecare aspect şi cu fiecare detaliu al spaţiului nostru citadin. Ne aparţine şi plătim impozite şi taxe pentru a fi aşa cum ni-l dorim şi nu putem accepta cu nonşalanţă să avem un metabolism urban diferit decât al altor oraşe în care trăiesc oameni care ca şi noi, plătesc ca şi noi, dar poate nu sunt dominate de influenţa electivă şi de spiritul „suburbiilor”.

Paul NEGOIŢĂ

http://www.opiniabuzau.ro/index.php/component/content/article?id=16148

Sale!