Buzăul are farmecul său. Este o mică Românie într-un judeţ. Fiecare loc are frumuseţea lui, mai cu seamă atunci când acesta este pus în valoare de investiţii prielnice şi de o administraţie care are şi râvnă, dar şi pricepere. Călătoria prin judeţ devine din ce în ce mai plăcută. Starea drumurilor s-a îmbunătăţit considerabil, iar eforturile locale sunt vizibile. Una dintre localităţile care a ieşit dintr-un sedentarism istoric, schimbându-şi radical aspectul, este satul Blăjani. Situat la doar 25 kilometri de Buzău, localitatea aminteşte, în general, celor trecuţi prin mai multe etape ale vieţii, de culesul viilor de pe dealurile din apropiere – activitate patriotică la care erau obligaţi să participe „muncitorii din fabrici şi uzine”, precum şi pionerii şi uteciştii de altădată – şi de brandul „Roşu de Blăjani”, emis tot pe atunci, fără a fi, însă fabricat acolo. Pentru temerarii care doreau sau aveau nevoie să ajungă în sat, memoria aminteşte de un drum groaznic, în care cei implicaţi, omul şi maşina, treceau printr-o cumplită suferinţă.
Le-au trebuit ani mulţi locuitorilor comunei să-şi găsească un om, un primar care chiar să-şi dorească să facă, nu doar „să iasă”; şi au reuşit! Mai bine mai târziu, decât niciodată! Însă, de ce aşa târziu? De ce atâta cuminţenie decizională? De ce atâta timp prezent irosit?
Da! Sunt întrebări pe care trebuie să şi le pună fiecare atunci când îşi deleagă responsabilitatea „guvernării” locale. Timpul contează în viaţa cotidiană, e încărcat de valoare şi trebuie tratat ca atare. Nu trebuie lăsat să curgă în van, doar de dragul unui imobilism electoral, al unei stabilităţi inconsistente şi găunoase. Locuitorii Blăjaniului ştiu cel mai bine acum că, dincolo de furia culorilor de partid, omul sfinţeşte locul.
Astăzi, această localitate a renăscut. Blăjaniul a ieşit dintr-o perioadă în care timpul nu însemna altceva decât o ineficientă fixitate, o decadenţă fatală, din care, parcă, speranţa ieşirii nu mai răsărea. Localitatea a renăscut a doua oară. Prima dată atunci când a scăpat de distrucţiunea naţională a satului, „gândită” de regimul comunist în răfuiala sa cu ţăranul român, iar a doua acum, când drumul judeţean şi drumurile comunale, precum şi aspectul unor obiective locale au schimbat radical imaginea şi speranţa de supravieţuire a acestei localităţi, în lupta sa cu depopularea.
Aici totul începe să se schimbe. Gardurile, care nu până de mult stăteau prosternate sau povârnite în faţa trecătorilor, au căpătat fermitate, micile căsuţe din bârne, cu ferestruţe ca nişte jucării, plictisite sau chiar disperate de aşteptarea celor care din cauza drumului evitau să le viziteze, au acum aşteptări întemeiate. Păcat, însă de atâta timp irosit!
Paul NEGOIŢĂ
http://www.opiniabuzau.ro/index.php/component/content/article?id=6921
