Visul unor luni de vară

Perioada din urmă este, fără îndoială, acaparată total de un singur subiect naţional, cu ramificaţii până în cele mai profunde fibre sociale – criza politică. Se discută astăzi obsedant – şi, din păcate, fără rezultat – de nebunia naţională, de isteria istorică prin care trecem, în care asistăm, cel puţin aparent, la o horă spartă în două grupuri. Cele două părţi caută să-şi exprime superioritatea prin incriminarea părţii adverse şi mai puţin prin afirmarea propriilor valori şi argumente. În tot acest timp, al absurdului comportamental în plan public, românul devine din ce în ce mai derutat şi mai nesigur pe paşii săi.

O caricatură recentă îl reprezenta pe românul obişnuit, gătit în costumul său naţional, înhămat la căruţa „naţiunii”, trăgând un număr mult prea abundent de politicieni, care urlau isterici comenzi divergente, dictate de propriile „pohte” sau de nevoile curente ale grupului de interese. Cu privirea pierdută spre cei care strigau „dreapta”, „stânga”, „jos”, „sus”, „înainte”… bietul român nu mai înţelegea nimic şi, ca atare, stătea buimac în faţa unei realităţi pe care nu o mai poate controla, dar de pe urma căreia are de îndurat.

Caricatura se „termină” aici. Prezintă doar forma primară de buimăceală. Realitatea are însă formă continuată… Buimac aşa cum este poporul, mai are destule fibre care cred în visul unor luni de vară, adică în promisiuni deşănţate ale unora sau altora care jură, că ad-hoc, viaţa din ţărişoara noastră va deveni numai lapte şi miere, doar prin simpla lor accedere la putere.

Cu ochii lipiţi de televizorul de unde trebuie să vină „salvarea”, ca la a doua „revoluţie în direct”, sunt oameni, şi nu puţini, care aşteaptă, deci, împlinirea „visului românesc” promis: o pensie mai mare, un ajutor social mai consistent, un salariu mai bun… pentru că, evident, aşa făgăduiesc cei ce le vizitează casele dincolo de sticlă zi şi noapte. Povestindu-le cât de bine o vor duce pe viitor şi cât de frumos vor trăi pe un tărâm al făgăduinţei unde viaţa este o hiperbolă cu frumuseţi şi daruri de o generozitate unică, iar efortul depus pentru aceste „binefaceri” va fi unul minim.

E greu de imaginat cum, după 20 de ani de libertate, sunt pături sociale întregi atât de uşor de manipulat şi de păcălit, că sunt mase întregi care mai cred în promisiunile celor care-i păcălesc permanent, că sunt oameni care preferă să stea buimaci ascultând cum vorbesc unii despre tot felul de lucruri irealizabile.

În tot acest timp, şansele României de a deveni normală sunt din ce în ce mai mici. Orice urmă de predictibilitate dispare. Ne întoarcem treptat, treptat spre trecutul confuz al primului deceniu de după 1990, cu un singur amendament: nivelul moral şi calitativ al clasei politice, privit în ansamblu, dă vizibile semne de inferioritate.

În aceste condiţii, românii buimaci sau creduli trăiesc – în acest an electoral, în care nu doare nici gura pe nimeni să promită, dar nici mintea pe vreun politician să uite ceea ce a promis, justificând, evident, schimbarea de context – doar visul unor luni de vară. Din păcate, se vor convinge trişti, după alegeri, că au mai fost păcăliţi o dată, aşa cum au început deja să se plângă după recent încheiatele alegeri locale.

Paul NEGOIŢĂ

http://www.opiniabuzau.ro/index.php/component/content/article?id=15561