Nu fac vreo recenzie a celebrului roman scris de Alexandre Dumas, „După douăzeci de ani”, ci un bilanţ scurt, simplu şi trist în egală măsură. După 20 de ani, românii sunt cu câteva milioane mai puţini, sunt mult mai stresaţi, sunt mult mai divizaţi, iar falia dintre săraci şi bogaţi a devenit imensă, membrii clasei de mijloc devenind rara avis a societăţii noastre în perpetuă tranziţie.
Au trecut 20 de ani, iar românii încă mai aşteaptă un salvator, încă se mai păcălesc că vreun politician va avea atâta omenie, competenţă şi interes încât să lucreze în folosul comun. Cu ochii în trei, conform datelor de rating, românii se unită la televiziunile naţionale pentru a vedea de unde vine salvarea, pentru a vedea de unde vine miracolul salvator. Invective, vorbe grele… în faţă, iar în rest, aproape o unitate de monolit. Economic se înţeleg bine „beligeranţii”. Culorile devin fade, iar doctrinele „plate” în faţa intereselor economice. Vorba „tranziţiei”: „la vremuri noi… tot noi”, sau măcar „de-ai noştri” .
În aceste condiţii, este dificil să mai ai aşteptări. Democraţia românească, în numele căreia se dau atâtea lupte pentru putere, nu mai este altceva decât o nereuşită rotaţie a cadrelor în sânul grupului de interese sau, mai nou, chiar al familiei.
Au trecut 20 de ani şi România este din ce în ce mai săracă, din ce în ce mai „puţină”, din ce în ce mai cangrenată de corupţie. Însă, o parte dintre români încă mai visează salvatori televizaţi.
Rezultatul nu va fi altul decât pauperizare şi mai accentuată, corupţie şi mai abundentă şi falii tot mai mari. Cine sunt vinovaţi? Doar politicienii? Nu!
Vinovat este fiecare dintre noi, acceptând mut orice şi uitând mult prea repede totul. Este adevărat că o parte bună dintre politicieni sunt buni manipulatori, jucând rolul bonomiei, al interesului public şi al devotamentului în prag de ciclu electoral, uitând apoi cu desăvârşire această stare de normalitate odată cu realegerea, însă „istoricul” pe care-l au trebuie să fie grila de evaluare. România nu prea are oameni politici pentru istorie, are doar politicieni cu „istoric”.
Lipsa de anamneză a unora dintre români va duce la o degradare şi mai evidentă a stării economice a ţării. Ce au câştigat românii după mai bine de 20 de ani? O datorie externă colosală, o viaţă plină de impredictibilităţi, un sistem medical subfinanţat, un sistem educaţional în permanentă instabilitate, o clasă politică plină de lichele şi avari, un sistem economic cu reguli imprecise, un sistem financiar netransparent, un exod masiv şi câte multe alte plăgi.
Unul dintre motivele pentru care România a ajuns astfel este şi acela al „lejerităţii” cu care unii concetăţeni de-ai noştri s-au încrezut în promisiuni iluzorii. Cine promite bazaconii nu poate fi un om serios, cine „promite” ceea ce a promis Wiston Churchill englezilor în vremuri grele pentru ţară, adică muncă, efort şi foarte multă transpiraţie, merită să fie crezut.
Este timpul să ne apucăm de treabă, să nu ne mai amăgim cu poveşti televizate, să acţionăm responsabil. Românii, după 20 de ani, mai au încă în subconştientul lor revoluţia televizată şi încă se mai lasă manipulaţi de posturi de televiziune care orice calităţi pot avea, numai echidistanţă nu. Salvarea nu vine de dincolo de sticlă, ci de la mintea şi braţul fiecărui român, de la cinstea şi hotărârea fiecăruia dintre noi…vine de la noi!
Avem treabă şi nu mai avem dreptul moral să conservăm în structurile statale lideri care aduc grave atingeri interesului naţional prin ineficienţă dovedită, corupţie vizibilă sau promovarea incompetenţei şi nepotismului. Oare 20 de ani nu au fost de ajuns?…
Paul NEGOIŢĂ
http://www.opiniabuzau.ro/index.php/opinii/17110-dupa-20-de-ani
