Societatea în care trăim are moduri de comunicare şi transmitere a informaţiei diverse. Suntem de multe ori spectatori ai propriei noastre vieţi şi din ce în ce mai rar prezenţi din punct de vedere emoţional în locurile pe care le ocupăm fizic. În momentul de faţă „unealta” care are cel mai mare impact cronofagic asupra noastră este televizorul. Împărţim adesea timpul nostru liber cu personaje pe care în realitate nu le ştim şi care-şi vând o imagine sau sunt plătiţi pentru a-şi ţine „supuşii” captivi cu mana pe telecomandă. Daca această formă de captivitate s-ar manifesta doar asupra unuia dintre membrii familiei – amator de „cuvinte încrușite”, de cele mai multe ori simple „bla-blauri”, aşa cum se exprimă adolescenții de astăzi,  rostite de „formatori de opinie”, -, absenţa emoţională ar fi doar o „evaziune” parţială. Din păcate însă, televizorul devenit accesoriu al fiecărui spaţiu util dintr-o locuinţă ţintuieşte în bule separate pe fiecare membru al familiei. Traiul în comun nu mai este decât ipotetic, constând de multe ori doar într-o comunitate de bunuri. În rest, fiecare membru al familiei „locuieşte” separat, în funcţie de meniul televizorului. Spaţiul comun lăsat cu porţile deschise – deşi sistemele de încuiere la intrare sunt din ce în ce mai solide – este invadat de „elemente străine”. Consecinţa:  un timp irosit din preţioasa şi mult prea scurta noastră existenţă terestră livrat cu costuri proprii celor ce te vor subjugat propriilor interese şi aici nu mă refer la abonament, electricitate, sedentarism… Finalitatea: o viaţă în care unii încearcă să te golească de conţinutul tău, sau măcar să ţi-l altereze şi să te umple de golul lor.

În acest context cred că cititul şi scrisul rămân forme clasice însă salvatoare de scăpare din chingile verbalităţii excesive şi fără consistenţă. Scrisul, fie el şi o imprimare a gândului mort,  aşa cum îl considera Platon, rămâne arma interioară de luptă împotriva captivităţii externe impusă, mai ales românilor,  de „dictatura” televizorului, iar cititul constituie spaţiul de reflecţie în limitele căruia omul se simte om. Un text care nu împinge la reflecţie, un text murdar sau mediocru nu poate transmite nimic. Doar răpeşte, ne răpeşte o parte din viaţa pe care suntem datori să o dăruim celor din jur şi nu să o cheltuim cu nimicuri.

Din aceste motive enunţate acum sumar şi „popular” am considerat în ultimii ani că este firesc să răspund tuturor celor care m-au rugat să scriu. Am făcut-o ca pe un exerciţiu spiritual şi ca pe un antrenament al minţii şi am colaborat mai bine de un deceniu la publicaţii locale şi naționale cu tematică diverse, în cele mai multe cazuri benevol, fără simbrie, dar din dorinţa sinceră de a comunica şi a „mă comunica”.

Polemic sau liric, dur sau abstract, mai bine sau mai rău, am căutat să transmit mesajul pe care-l simt, de care să nu mă lepăd cândva sau cumva.

Din motivele enunţate mai sus şi cu acelaşi gânduri am acceptat, ca în măsura timpului disponibil să scriu pentru Actualitatea Buzoiană,  în mod voluntar şi fără să acord o exclusivitate acestei publicaţii.  Într-un spaţiu în care respect jurnalismul de calitate şi ignor iobagii din câteva leprozerii media este firesc să fiu deschis.

Mărturisesc că am avut şi o oarecare nehotărâre, deşi mi-am dat acordul şi anterior ca editorialele mele să fie preluate, iar pe Google Analytics mi s-a făcut demonstraţia că numărul accesărilor este viguros, chiar impresionat. Principala reticență a fost legată de un anumit tip de mentalitatea – scrisul să fie pe hârtie! Iar Actualitatea Buzoiană este acum şi poate va fi pentru totdeauna online! Am depăşit repede acest moment cu gândul că spaţiul virtual are o libertate pe care nu o poate îngrădi nimeni, iar cenzura este cea proprie, care provine din educaţia şi cultura care te-a format.  Aici, în acest spaţiu, nu pot exista „ingerinţe mecanice” a celor care vor să te „taie” de la dreptul fundamental de a comunica şi a spune adevărul.

Aşadar, dragii mei cititori, mediul nostru de întâlnire va fi virtual şi trebuie să-l facem să fie şi virtuos. Vă mulţumesc tuturor celor care m-aţi citit şi mi-aţi trimis observații şi  aprecieri. Vă rog, respectuos, să o faceţi în continuare şi să fiţi aspri în evaluările dumneavoastră. Critica pertinentă, curată, este o şansă pentru mine şi un dar nepreţuit pe care mi-l puteţi oferi.

Paul Iulius Negoita

http://actualitateabuzoiana.ro/un-substitut-de-editorial/