1. „Am încercat să luăm legătura. Nu s-a putut. Am reuşit unde mi-am dorit. Sper că va fi bine. Am văzut astăzi un articol de ziar. Nu te-au prezentat într-o lumină bună. Oare de ce nu au scris câţi oameni ai ajutat prin prisma funcţiilor? Eu sunt unul dintre cei ajutaţi de tine. Mulţumesc din inimă! Alţii au funcţii de 20 de ani şi degeaba”
2. „Copii mei îţi mulţumesc prin mine pentru că atunci când vin acasă pot să le aduc ceva bun. Într-o zi o să le fac cunoştinţă cu tine ca să le spui o poveste frumoasă. Numai gânduri bune şi sentimente de dragoste se îndreaptă către tine de la noi. Mulţumim mult, Paul! Dumnezeu şi îngerii să fie cu tine!”
3.” Încă o dată îţi mulţumim. B. şi familia se roagă Domnului Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru tine!”
M-am oprit asupra mesajului domului profesor B, încântat de familiaritatea exprimării sale, şi, în acelaşi timp, surprins că un om de litere putea să-şi strice pofta de viaţă de la o pagină de ziar.
*
Domnule profesor, vă mulţumesc pentru abundenţa mulţumirilor. Sunt impresionante, însă realitatea este aceea că meritul reuşitelor personale vă aparţine. Eu nu am făcut decât ceea ce trebuia să fac. V-am dat un sfat. Vă rog, însă, să nu vă supăraţi dacă divulg publicului sms-urile dumneavoastră; aşa cum îi rog pe toţi ceilalţi, profesori, părinţi sau directori să nu considere că mesajele dânşilor de susţinere la plecarea mea din Inspectoratul Școlar au fost mai puţin importante. Vă sunt recunoscător tuturor. Mi-aţi confirmat că nu am irosit în zadar 11 ani din viaţă, poate cei mai frumoşi.
*
Dragă B, recunosc, că am un mod foarte selectiv de a fi şi mai ales de a citi. Sunt ani buni de abstinenţă în relaţia mea cu cititul „nimicului”. Nu sunt pur si simplu la curent cu „noutăţile”, însă te rog să nu fii dezamăgit indiferent, care ar fi conţinutul lor. Deşi sunt rece la întâlnirea cu „nimicul”, involuntar, în ultimii ani, am auzit sau am citit pe diagonală despre mine lucruri pe care nu numai că nu le-am făcut, dar nici măcar nu le-am gândit. La început eram muşcat de revoltă. Infamia textelor mă agita. Nu pricepeam cum o fiinţă umană poate minţi fără jenă. Apoi am devenit ironic. Nu puteam trata decât cu ironie aberaţiile scornite. Am realizat în acest moment că nu lipsa de informare era cea care stătea la baza minciunii, ci golul, golul din suflete şi mai ales cel din portofel. Iar eu un asemenea gol nu l-am alimentat niciodată, nici să fiu lăudat, nici să scap de injurii. Din păcate, multe din cele ce se publică sunt pagini de circ scrise de dresaţii care, asemenea focilor sau căţelandrilor primesc câte ceva pentru un rostogol, o tumbă sau o scamatorie. Eu îmi respect aproapele şi nu l-as transforma nicicând în marionetă.
După astfel de triste constatări, am început să fiu amuzat de invenţiile prolifice, total lipsite de noimă ale câte unui scrib. Mă minuna, cumva, imaginaţia lui. Dar nici această stare de jovialitate care mă cuprindea la întâlnirea cu scorneala nu a durat mult. Ajungând, din întâmplare, mai aproape de mărunții „făurari” ai dezinformării am rămas de-a dreptul dezamăgit. Nu aveau nici măcar imaginaţie. Erau animaţi doar de rea-credinţă. Pur şi simplu puneau pe seama mea propriile lor defecte sau frustrări, iar dacă nu aveau destule mai luau și de la generosul contribuabil…să fie, decât să nu ajungă, vorba românului. De atunci am dobândit stabilitate în relația mea cu infamia și infamii. M-a cuprins mila. Le înțeleg cu milă povara. E greu să înduri chinuri de slugă. Ferească Dumnezeu!
Ignor senin uratul si îmi exprim gratitudine înaintea Domnului că nu m-a umilit aşa. Orice mizerie aruncată sau impostură propagată mă reintroduce în atmosfera cărţii lui Noica Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru.
Realmente cred că este extrem de greu să fii instrument. Este infernal să te depersonalizezi în aşa hal încât reperele tale morale să devină plate, fără striaţii şi să admită orice derapaj. Trebuie să fie foarte dureros să tragi linie cândva, să faci calcule şi să constaţi că deşi ai fost o unealtă aparent preţuită ai fost utilizat împotriva firii. E cumplit să constaţi că nu reprezinţi nimic, iar totul a fost o palidă iluzie. Oricât ar fugi cineva de această evaluarea, justificându-se că a încurcat puţin lucrurile erbicidând recolta şi a cultivând neghina, nu scapă. Iar neghina nu va putea acoperi niciodată frumosul, decât în sufletele oricum pierdute; însă îl va înghiţi pe bietul ostenitor al „nimicului”.
Aşadar, dragă B, nu te necăji, nu te revolta, nu te minuna. Bucura-te de acest succes dobândit prin muncă alături de copiii cu care te-a binecuvântat cu atâta generozitate Dumnezeu şi învaţă-i să trăiască frumos indiferent ce vor fi.
Spune-le mereu morala acestei poveşti: Cultivi nimicul, eşti un nimic!
P.I.N