În unele biserici, altele decât a noastră, evident, există obiceiul ca unii semeni să-i mustre pe ceilalți. Motivele pot fi uneori întemeiate, alte or ne întemeiate. Nu temeiul mustrării însă face obiectul observațiilor mele, ci felul în care sunt spuse lucrurile. Fără îndoială, o certare și chiar o sancțiune produce un efect contrat când este prezentată pe o tonalitate inadecvată. Își pierde valoarea pedagogică și este respinsă fără cuget de cel care o primește, iar dacă este în public va fi receptată ca o umilință, iar cel ce a fost mustrat va intra cu greu a doua oară în locul acela. Suntem oameni și avem asemenea reacții. Dacă în alte domenii concurența ne învață cum să-i tratăm pe cei care apelează la anumite servicii, chiar și de extremă urgență, în Biserică dragostea trebuie să fie cea care ne ghidează. Nimeni nu poate greși atât de mult încât să merite o admonestare în fața Sfântului Altar. Sigur, există o rânduială. Dar nu prin ghidaj sonor, ca pe stadion, se poate impune. De aceea, creştinii practicanţi, cei vechi, „cei tari” cum i-ar numi Sfântul Apostol Pavel, trebuie să fie foarte înţelegători şi îngăduitori, cu cei care s-au apropiat mai târziu de viaţa religioasă… .
Am avut din nefericire situaţii când anumite persoane, în special de genul feminin, au plecat plângând din Sfântul Lăcaş, pentru că un creştin dintre cei „vechi”, aşa-zis „tari” au făcut observaţii tăioase, uneori de-a dreptul jignitoare. În principiu, desigur, credinciosul „vechi” avea dreptate, dar este vorba şi de felul cum afirmi această dreptate… .
De unde să ştie începătorul că n-are voie să treacă prin faţa Sfintelor Uşi, sau că trebuie să stea în partea stângă, sau în partea dreaptă etc. etc.? Iată cât de actuale sunt cuvintele Sfântul Apostol Pavel: „Fiecare din noi să i se facă plăcut aproapelui său”.
Dacă ştim nişte reguli şi este bine să le ştim, nu trebuie să le afirmăm ostentativ. Acelaşi Apostol Pavel spune „Cunoştinţa îngâmfă, dar dragostea zideşte! (I Cor. 8, 1).
Ne amintim şi de un proverb care se potriveşte foarte bine subiectului nostru: „Trist ajutor e acela care, în timp ce sprijină, vatămă!” (Syrus Publius Lochius, Sentantiae, 719). Iar Ovidius avertizează la rându-i: „Când vrei să faci un bine cuiva, ai grijă să nu-i pricinuieşti vreun rău” (Tristia, 1,1,101).
Cel vechi, statornic şi tare în credinţă trebuie să se coboare la înţelegerea celor începători spre a-i urca treptat, spre a-i cuceri, astfel, prin tact şi răbdare. Căci spune Sfântul Pavel, din proprie experienţă: „Cu cei slabi m-am făcut slab, ca pe cei slabi să-i dobândesc. Tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip să mântuiesc pe unii…” (I Cor. 9, 22).
De aceea Sfântul Apostol Pavel subliniază: „Primiţi-vă unii pe alţii precum şi Hristos v-a primit pe voi”. Cu alte cuvinte, dacă Hristos v-a primit pe voi cei tari, aşa cum eraţi, cu stângăcii, cu fel de fel de lacune în privinţa normelor cultice, fiţi şi voi toleranţi şi îngăduitori cu alţii care sunt acum aşa cum eraţi voi odinioară.
Așadar, oricât de buni experți ne-am simți noi după ani de practică, să avem răbdare, îngăduință, înțelegere și spirit pedagogic. Putem spune orice și poate avea efect pozitiv, atenție însă la ceea ce spunem și mai ales la felul în care rostim un sfat sau o sentință.
