Gânduri despre credință la duminica a VII-a după Rusalii

 

De poți crede, toate se pot celui credincios (Marcu IX, 23)

Suntem trecători prin viața Bibliei. Chiar și în vremea trecerii noastre cuvintele scripturistice se avântă mai mult în sufletul nostru. Diferă modul în care ne raportăm la ele. Viața ne învață cum să le înțelegem mai bine și fiecare stagiu al vieții are de primit ceva din Biblie. Suntem mereu pe calea de a înțelege mai mult și mai ales mai profund, iar relația noastră cu Dumnezeu, manifestată prin credință devine mereu mai adâncă, ciutura ei se afundă mai mult, iar cuvintele Sfântului Apostol Pavel care spun Când eram copil, vorbeam ca un copil, simțeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc (I Corinteni, 13, 11),pot fi citate și în raport cu înțelegerea noastră referitoare la rolul și rostul nostru pe aici.

Deși par greu de înțeles, iar pentru unii chiar greu de acceptat, anumite întâmplări biblice, deoarece acordăm credit total rațiunii nu trebuie să uităm că doar cunoașterea prin credință de poate descoperi adevăruri pe care microscopul, raționamentele matematice, medicina, geologia, etc. nu ni le descoperă. Credința este însă bucuria sufletului prin care adevărurile superioare coboară direct în inimă. Credința este o minune, este un miracol sau mai bine zis stă la baza miracolelor, căci ceea ce este la oameni este cu neputință la Dumnezeu este cu putință. Retina sufletului este luminată prin credință. Ochiul trupesc vede și ne ajută în cele cotidiane, dar vederea este limitată. Acum, fără intervenții complicate poți lungi viața ochilor trupești, dar, tot nu este suficient. Poți vedea și fi orb în același timp, dacă nu simți căldura credinței.

Despre credință și efectele ei vorbește și textul evanghelic care se citește în Duminica a VII – a după Rusalii, în care este amintită minunea vindecării a doi oameni orbi și a unui mut. Credința a stat la baza celor trei minuni. Orbii au fost vindecați pentru credința lor, iar mutul pentru credința tatălui său care rostea cu deplină încredere și disperare, cu lacrimi și voce hotărâtă: Doamne ajută necredinței mele!

Toată viața alegăm….după adevăr și constatăm că este atât de fragil acest concept în lumea de aici. Și scepticul Pilat întreba: Ce este adevărul? Da, ce este adevărul uman. Suntem convinși că ceea ce știm și chiar ceea ce am văzut este adevărat și după o vreme paradigma de evaluare se schimbă, iar încrederea că deținem adevărul aici se diluează, se disipează, este afectată de îndoială sau de convingerea că a fost un fals, uneori chiar o minciună a vieții.

Există însă adevăruri pe care odată înțelese prin credință luminează sufletul. Cea mai mare putere a credinței ni se înfățișează cu privire la aflarea adevărului dătător de viață. Iisus a coborât printre oameni în numele acestui adevăr, a adevărului etern, a adevărului divin.

Cei doi orbi și mutul vindecat nu s-au trezit doar la viața integrală a trupului, ci au devenit oameni compleți. De boli puteau fi afectați iar, dar lumina sufletului nu le mai putea fi furată niciodată. Deci, în sfârșit, au înțeles sensul vieții. Iar sensul vieții noastre este să ne bucurăm cu credință de frumusețile lumii de aici, să ne iubim aproapele pe care trebuie să-l vedem cu ochi buni, că fim muți în rele și cu glas cristalin în afirmarea frumosului. Sensul vieții noastre este spiritual, este Dumnezeu. Materia este un instrument, niciodată un scop. De aceea nu luăm nimic material cu noi. Sufletul însă este al Domnului și nu moare niciodată.

Paul Iulius Negoiță

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și