Leul se luptă din greu cu euro. Guvernarea l-a pus la grea încercare. El vrea să se țină tare, dar e hămesit. I se cere să stea pe picioare din promisiuni și nu din prestații. Ce soluții sunt? Ar fi…dar suntem capabili să le acceptăm, sau ne este mai simplu să ne amăgim!? Rămâne de văzut. Oricum vine o vreme pentru toate.
Dar, fiindcă veni vorba despre monedă…să vedem ce soluții au găsit unii în vechime.
Se povestește de către Plutarh că nici în antichitate relația oamenilor cu banii nu era una prea tihnită. Formele de corupție diverse, au creat discrepanțe majore în societate. În așa condiții, reforma legislativă devenea un joc copilăresc, o inutilitate. Legea se putea exprima cu voce egală în fața tuturor. Forța politică și cea financiară transformaseră legea în bariera despre care s-a spus că rămâne o piedică doar pentru nătărăii, cățeii și dulăii trecând pe deasupra sau pe dedesubt…
Ei bine, Lycurg, ajuns conducător peste spartani, a căutat să limiteze puterea celor care din politică făceau bani, iar apoi îi reinvesteau în politică pentru și mai mulți bani. Se spune că mai întâi a scos în afara legii toate monezile de aur și de argint, orânduind să se folosească doar moneda de fier. Acesteia însă i-a dat valoare mică financiară, dar mare greutate fizică. Pentru a fi beneficiarul unei astfel de monede cetățeanul trebuia să aibă o cameră mare, unde să o depoziteze, și un car cu boi să o transporte.
Aplicându-se legea amintită multe soiuri de rele au dispărut din Sparta, spune Plutarh. Cine s-ar mai fi gândit să fure, să mituiască sau să prade ceea ce nu se putea ascunde?
Oare au fost și atunci unii care ascundeau monedele prin cimitire așa cum se întâmplă în zilele noastre…cu tablouri?
Istoria nu povestește nimic despre asemenea cazuri, lăsând să se înțeleagă că cei corupți sau hoți nu au avut viață prea bună în vremea lui Lycurg.