Eterna reîntoarcere

O țară pe care o simt din ce în ce mai goală. Bucureștiul e viu, Clujul e viu, Iașiul este viu, mai sunt și alte câteva aglomerări urbane care au viață. Odată coborât de pe cele câteva vârfuri ale demografiei, treci abrupt în valea plângerii. Orașele mici sunt din ce în ce mai lipsite de banala speranță că acolo s-ar mai putea așeza sau ar mai putea rămâne câțiva specialiști buni. La sate speranța a murit demult. Acolo nici măcar grădina nu ai cu cine să o sapi. Dacă ieși pe uliță și deschizi vorba despre muncă…toți cei la care te-ai aștepta să-și dorească să lucreze, găsesc tot atâtea motive, câte au avut cei chemați la cină, în parabola biblică. Unii mâine se angajează…alții repetă analizele, fiindcă nu au iești bune…alții au câte un părinte bolnav…și câte și mai câte piedici… dar și aceștia sunt trecuți de prima tinerețe. Tineri în satele românești? Mai deloc! Cu cât zona este mai săracă, cu atât România e mai goală. De la Vaslui, Suceava, Buzău….se pleacă pe bandă rulantă. Nu mai au timp tinerii să aștepte schimbări. Merg acolo unde deja s-a făcut schimbarea.

O țară goală!

De ce e goală acum? Ar fi fost și înainte dar zidurile lagărului comunist a ținut pe loc. Migrația este doar un fenomen românesc? Evident, nu! Dar motivația exodului românilor este românească. Trăim în țara eternei reîntoarceri.

Pe zic ce trece, simți că vine și vremea ta sa pleci….Dacă iți pleacă copiii, îți pleacă rudele, prietenii…

Normalitatea a plecat demult, sau nici nu a fost! Trăim în țara eternei reîntoarceri. Mereu cu spatele la drum. Mereu cu fața la trecut, răpuși de melancolii sinistre. Ținem țara pe loc și nu avem ochi nici măcar să-i vedem pe cei care rup rândul și pleacă. Cum să vezi în față când stai cu spatele?!