Pilda Fiului Risipitor este unul dintre cele mai tulburătoare texte biblice. Relația dintre cei doi frați, adică, a celui care și-a risipit averea primită de la tatăl lui, cu fratele său mai mare, care a rămas să-și slujească părintele, este încărcată de tensiune, mai ales atunci când risipitorul se întoarce, răpus de viață, la sânul părintelui său, iar acesta îl primește. Frustrarea fratelui echilibrat și neputința lui de a înțelege actul iertării au… darul de a-l face antipatic…Mai duios este privit păcătosul…
Poate nu ar fi stat totul astfel, dar nu a existat un sacrificiu al fratelui rămas pentru cel plecat. Deci, supărarea pare inexplicabilă.
Există, însă, și mii sau milioane de frați care s-au sacrificat unii pentru alții și am să mă opresc asupra unui exemplu cu adevărat minunat, care se pare că a dus la apariției lucrării de artă Mâini în rugăciune , realizată de Albrecht Durer.
Se spune că, în secolul 16, într-un mic sat lângă Nuremberg, locuia o familie care avea 18 copii. Pentru a putea pune pe masă cele necesare Albrecht Durer senior, în calitate de cap al familiei, muncea ca aurar și făcea alte munci solicitate de vecini cam 18 oare pe zi.
În ciuda vieții dificile cu care se confruntau, doi dintre copiii familiei, Albrecht junior și Albert aveau un vis. Amândoi doreau să-și valorifice talentul pentru artă, dar știau că tatăl lor nu va putea niciodată să-și permită să-i trimită la Academia din Nuremberg să studieze.
După multe discuții purtate noaptea în aglomeratul lor pat, cei doi băieți au încheiat în cele din urmă un pact. Au hotărât să lase sorții să decidă, astfel încât unul dintre frați să meargă la Academie, iar celălalt să muncească într-o mină din apropiere pentru a-l putea susține financiar. Apoi, după patru ani, atunci când fratele care a beneficiat de sprijin va termina studiile, își va sprijini fratele la Academie, vânzându-și operele sau lucrând, la rândul lui, în mină.
Cei doi au aruncat sorții într-o zi de Duminică dimineața, după slujbă. Albrecht junior a câștigat și a mers la Nuremberg. Albert a coborât în mine periculoase și pentru următorii patru ani a finanțat studiile fratelui mai mic. Albrecht a avut un succes rapid. O parte dintre lucrările lui erau mai bune decât ale multor profesori și a început să câștige sume importante de bani.
Când tânărul artist s-a întors în sat, familia Durer a organizat o cină pentru a celebra revenirea triumfală acasă. După o masă memorabilă, cu muzică și veselie, Albrecht s-a ridicat de pe locul său de onoare și a mers în capul mesei pentru a ține un toast în onoarea fratelui său care s-a sacrificat pentru ca el să-și îndeplinească visul. Cuvintele sale de final au fost: Iar acum, Albert, fratele meu binecuvântat și iubit, este rândul tău. Acum poți să mergi la Nuremberg să-ți urmezi visul și voi avea grijă de tine.
Toate capetele s-au întors către locul unde Albert stătea, iar pe obrazul lui palid curgeau lacrimi în timp ce repeta constant un apăsat …Nu. În cele din urmă Albert s-a ridicat, și-a șters lacrimile de pe obraz, apoi, ținându-și mâna la obrazul drept a spus încet: Nu, frate. Nu pot merge la Nuremberg. Este prea târziu pentru mine. Privește ce au făcut cei patru ani petrecuți în mină din mâinile mele. Oasele fiecărui deget s-au distrus și sufăr de artrită, mai ales la mâna dreaptă, așa încât nici nu pot ține paharul în mână sa-l închin în cinstea ta, cu atât mai puțin aș putea ține în mână instrumentele de lucru. Nu, frate, pentru mine este prea târziu.
Au trecut mai bine de 450 de ani. Până astăzi sute de lucrări ale lui Albrecht Durer sunt în diferite muzee, dar cel mai cunoscut tablou este Mâini în rugăciune.
Se crede că acest desen redă mâinile distruse ale fratelui său și este făcut în onoarea lui. El a denumit această lucrare expresivă Mâini, dar lumea întreagă îl cunoaște sub denumirea amintită mai sus, fiind un semn al dragostei frățești.
Text inspirat și tradus după The Legend of Prayng Hands by Albrecht Durer
Paul Iulius Negoiță
