Buzăul și vânătorii lui

 

 

Sistemele de valori nu pot fi date peste cap așa cum își imaginează cei care tot joacă cu poporul Ursul păcălit de vulpe.

În fine, nu despre povestioara lui Creangă vreau să povestesc, ci despre noblețe, curaj, spirit cavaleresc, ciocnite de… șmecherie locală. Despre o partidă de vânătoare stricată, de prea multă grijă față de falsificarea rezultatelor.

Nu este vorba despre tabăra de vânătoare de la Nehoiu, unde, pe lângă câteva blăni de animal au căzut și multe piei de localnici, victime ale lăcomiei și distrugerii politicienilor buzoieni, care practicau meseria de gonaci, încercând să obțină un os politic ( unul a și reușit, spre dezastrul Buzăului) de la un mare terorist, ci despre o descindere a prințului Carol, prin pădurile noastre.

Da, viitorul rege Carol nu doar că a vizat ca posibil loc de construire a castelului Peleș dealul de la Cetățuia, ci a participat la o vânătoare de pomină. De ce de pomină? Pentru că politicienii locali, infinit mai culți decât astăzi, sufereau de boli asemănătoare. Se jucau cu realitatea, atât în fața celor de sus, cât și a celor de jos. Este un stigmat al locului, în care oamenii politici se pare că nu au doi versanți, cu două priveliști încântătoare, ci două fețe, ambele stricate.

Așadar, vânătoarea despre care aminteam s-a desfășurat la puțină vreme după aducerea principelui Carol la București, ca infuzie de resursă umană germană la vârful țării. Principele trebuia și dorea să-și cunoască țara pe care o adoptase ca propria-i patrie din prima zi și era invitat și uneori agasat de ideea participării la tot felul de evenimente pline de ospitalitate, pe care le deplângea uneori. Buzăul, fiind aproape de București, a fost unul dintre locurile în care a poposit curând după descălecare. A fost așteptat de primari călări, cu tricolorul pe piept, dar… și de teancuri de petiții care clamau sărăcia și cereau scutiri.

La prima vizită prințului i s-a pregătit prilej de vânătoare. Prepararea evenimentului a fost minuțioasă, nu glumă. Prefectul de atunci, Pantazi Ghica – om cult și fără nimic în comun cu silabisitorii de astăzi -, a vrut să fie sigur că recolta de exemplare din pădurile Buzăului este suficientă, motiv pentru care a mai cumpărat urși de la țigani și i-a dezlegat în pădure. Întâlnirea viitorului Rege cu ursul împins de gonaci a fost, pentru început, palpitantă. Vânătorul a pus flinta la ochi și când să tragă…ursul în loc să  fugă sau să atace a început să joace…așa cum fusese dresat în copilărie…

Istorioara spune că principele s-a enervat. Nu a aplicat măsuri radicale împotriva prefectului Pantazi – cu toate că personajul evaluat și de Caragiale nu era prea curat -, ci a mai luat contact încă o dată cu realitatea brută a locurilor, în care codul onoarei germane nu era deloc luat în serios.

Au învățat politicienii locali ceva de la neamț? Poate să disimuleze mai bine data viitoare. Din păcate, boala de a farda realitatea, de a accepta minciuna, de a păcăli evidența și de a da impresia că orice fals este crezut, continuă să ne țină în loc la Buzău. Aici totul se face pentru vot. Nimic din convingere, responsabilitate sau viziune. De onoare…nici nu poate fi vorba!

Câtă vreme ne facem că nu știm ceea ce este dincolo de mască, că nu pricepem de ce un lucru se petrece sau nu, doar să dea bine, nu prea putem merge înainte. Boala rămâne adâncă, atâta vreme cât nu recunoaștem ce ne doare.

Dacă neamțul de astăzi nu place unora, poate nu ar fi rău să ne raportăm la osul domnesc care și-a asumat modernizarea României și a reușit.

E clar, există viață și altfel, există onoare, iar oameni adevărați nu acceptă practicile combinatorilor politici. Carol a plecat cu fruntea sus, fără să fie supus ridicolului, ceea ce nu s-a întâmplat cu multe alte personaje politice care, doborâte de plăceri mărunte, au ajuns la mâna celor care le-au oferit la Buzău rămânând șantajabili pe viață.

 

 

 

2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și