PSD versus Ceaușescu

În primul rând le mulțumesc celor care au răbdare să citească acest text până la capăt. Timpul curge cu viteză și este de înțeles să citești pe diagonală. Consider însă că e bine să știm pe ce lume trăim și să înțelegem de ce și ce ni se îmtâmplă.

Există în România o vârstă a melancoliei politice. Mai sunt încă români care tânjesc după comunismul ceaușist. Au uitat cele rele. Au uitat atmosfera de ghetou, lipsa luminii, apei, libertății, etc…În amintirea vremurilor care au trecut votează PSD-ul, ignorând faptul că idolul lor, Ceaușescu, a fost lichidat cu sânge rece exact de președintele de onoare al PSD, Ion Iliescu. Practic, cei care au fost îndoctrinați fără scăpare, votează din instinct PSD, ne băgând de seamă că PSD nu este partidul lui Ceaușescu.

Un singur exemplu. Datoria externă.

Ceaușescu a împrumutat țara. A păcălit occidentul încercând să pară democrat și în răspar cu rușii. Cu banii împrumutați a pornit să construiască o industrie. Și-a făcut o rețea de furt tehnologic și a căutat să producă câte ceva. Mare lucru nu a reușit, sistemul socialist intrând în colaps, din cauza ineficienței economice. A înțeles totuși ceva: o datorie externă prea mare limitează suveranitatea și puterea de negociere a unui stat.

Aproape că și-a exterminat poporul, ținându-l în foame și frig, pentru a plăti datoria externă a țării. A reușit, dar cu prețul exterminării unui popor care doar cu cianură nu fusese încercat. A impus chiar și un principiu: împrumutul extern să se facă doar în urma unui referendum.

Ce au înțeles de aici pesediștii? Nimic! Pretinșii urmași ai comuniștilor au dus datoria externă a țării la cel mai ridicat nivel din istorie. Populația scade, dar nevoia de împrumut extern a crescut. Populismul și corupția aveau nevoie de lichid în instalațiile de partid și în grupurile clientelare. S-a creat o aparență de bine. Mulți bani au fost aruncați pe piață. Din nefericire, mai toți s-au dus în consum și astfel s-au întors acolo de unde au fost împrumutați. Noi nu producem. Am golit depozitele celor din afară. Ei și-au rezolvat problemele de suprastoc, noi am rămas cu datoriile și dobânda. Vom plăti mult și bine aventura pesediștilor. Iraționalitatea lor.

România, cea în care PSD-ul face campanii naționaliste e tot mai vulnerabilă. De ce? Pentru că există în lume cel puțin trei organizații internaționale care pot fi implicate în finanțarea liderilor populiști. Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Organizația Mondială a Comerțului. Ele dau împrumuturi. La fiecare pot suplini nevoia de bani. politicieni populiști și iresponsabili îi folosesc să cumpere electorat. În spatele instituțiilor de credit stau mari companii. Jocul este pervers. Când trebuie să dai banii înapoi și nu îi ai creditorii cer privatizări, restructurări; îți închid și ultima brumă de producție. Desigur, invocă motivația potrivit căreia din cauza unei ramuri industriale sau alta, care aduc pierderi, nu le poți restitui banii. Astfel ei iși omoară concurența. Produc suficient și nu au nevoie de competitori locali, care au costuri mai mici, și le strică piața.

Așa se distruge o țară, iar PSD-ul a lucrat cu sârg.

Doar țările care au luat împrumuturi externe – precum Japonia și Coreea de Sud – și au investit în industria proprie, au progresat. Au produs. Acum exportă.  Celelalte țări, care au avut politicieni populiști, și-au distrus industria. Romania este printre ele.

Cei mai toxici politicieni sunt cei care se laudă că dau, fără să se îngrijească să se și producă. De ei nu ducem lipsă, iar România rămâne o țară cu grave probele în viitor, doar după câțiva ani de PSD.

Date personale: Mă numesc  Iulius-Paul Negoiţă și sunt fiul al preotului Iulian Negoiţă şi al Anicăi, de profesie economistă. M-am născut în comuna Vintilă-Vodă, la data de 19 iunie 1975 și sunt căsătorit cu Mirela, din anul 1997. Avem doi copii, Matei  și Andrei. Referințe studii: Am absolvit Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul” din Buzău și sunt licențiat al Facultăților de Teologie ( Patriarhul Iusitian) și Farmacie (Carol Davila) Am urmat şi cursuri de formare în  Islanda, Cipru, Marea Britanie, Letonia  și  Germania. Am obținut, în 2002, titlul de doctor în Teologie la Universitatea  București. Vorbesc Engleză, Franceză, Spaniolă și am cunoștințe medii de Italiană și Rusă. La nivel de citit și tradus mă descurc și în Germană și Greacă. Activitate profesională: Domeniul ecleziastic: Sunt preot din anul 1997.  Întâi am fost  la Parohia Gherăseni și din 2002 sunt preot la Parohia Sfântul Apostol Andrei din Cartierul Micro 14 - Buzău. Am primit toate gradele onorifice până la cel de iconom stavrofor, iar în perioada 2010-2014 am fost judecător la Consistoriului Mitropolitan. Conform celor relatate în lucrarea 500 de personalități buzoiene. Cea mai importantă realizare pentru cariera de preot este considerată a fi contribuția la construirea ansamblul bisericesc din Cartierul Micro XIV, în centrul căruia se află Biserica „Sfântul Apostol Andrei”. Domeniul didactic: Am fost cadru didactic la Seminarul Teologic, Liceul de Artă și Colegiul Economic Buzău. Am funcționat la Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Am fost în echipa de conducere și în corpul de inspector. Am fost purtător de cuvânt al instituției, pe toată perioada activității, adică timp de 8 ani. Din 2010, am fost director la  Palatului Copiilor Buzău, Școala Postliceale Sanitare Buzău și Colegiul Nicolae Paulescu din Râmnicu Sărat. Domeniul  farmaceutic: Ca farmacist, activez, încă de la înființare, în cadrul lanțului independent de farmacii „Iris Pharm”. Activitate filantropice : Am acordat burse de studiu pentru elevi care au urmat cursuri universitare și postliceale în domeniul medical, premii literare și artistice în cadrul concursurilor de profil și am susținut ameliorarea situației materiale a unor familii sărace. De asemenea, am susținut financiar apariția cărților de debut ale unor autori tineri și lucrări ale unor scriitori consacrați. Am susținut financiar și apariția unor lucrări bilingve pentru comunitatea rromă. Activitate civică : Am candidat în două rânduri la Consiliul Local Buzău și am obținut două mandate de consilier independent (2008-2012; 2012-2016). Am fost președintele Comisiei de Cultură, Culte, Minorități, Sport, Sănătate şi Asistență Socială. Din poziția de independent, în anul 2012 am candidat pentru funcția de primar al Municipiului Buzău, clasându-se al doilea, după candidatul USL, obținând un procent de 30,5% din voturi, respectiv 17.404 voturi. Activitate publicistică: Sunt editor la Editura Omega, calitate în care am editat și tipărit la tipografia proprie un număr peste 500 de lucrări. Ca jurnalist am fost membru în comitetul de redacție, editorialist sau publicist la  Ziarul Lumina, Jurnalul National, Revista Teologică, Mousaios, Glasul Adevărului, Analele Buzăului, Opinia, Sănătatea Buzoiană, Cronica de Buzău, Educația creștină, Lacrima, Viața Buzăului, Șansa Buzoiană, Tezaur. Am fost realizator de emisiuni radio și televiziune. Sunt autor sau coautor al mai multor volume de eseuri, proză, spiritualitate, istorie, pamflet politic: 40 de rânduri, Marchitanii roșii, Prin grădina lui Ilf și Petrof, Monografia Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Comuna Gherăseni, Cuvânt spre Cer - antologie de poezie religioasă ( coautor), Prin spini, Lectura șoaptei, Pagini de istorie locală.  Afilieri:  Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureștii - Secția Proză. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - Filiala București Membru al Colegiului Farmaciștilor din România - Colegiul București Pasiuni Călătoriile, arta, creșterea animalelor și cultivarea plantelor.

3 comments On PSD versus Ceaușescu

  • Buna ziua,
    Da, rezonez cu articolul dvs. insa daca este sa am si eu dreptul la o opinie, as spune ca el (articolul) este putin exclusivist din punctul meu de vedere. Cert politica “economica”, la care faceti referire este din pacate sustinuta de date concrete si analize pertinente. Sa ne uitam insa si in urma putin. Acelasi modus operandi se poate observa (cu ochiul liber) la toti politicienii si guvernele care s-au succedat de la revolutie incoace. Toti promit electoral, discursuri cu verbe conjugate doar la timpul viitor, insa nimeni nu face. In timp ce “poporului” a carei educatie este in cadere libera si asupra caruia se aplica insistent un tratament accelerat de cretinizare, i se cer din ce in ce mai multe eforturi si in special taxe. Haideti sa ne gandim logic. Pe orice produs este platit tva-ul, de la litrul de lapte la electrocasnice si autoturisme. Adevarat sau fals? Deci bani care intra la bugetul statului si nu putini. Pe carburanti si energie, in afara tva-ului se pun suprataxe. In conditiile in care resursele naturale nationale au fost vandute/concesionate unor “investitori”, numesc aici trusturi multi nationale straine. Si aceasta nu neaparat sub guvernarea PSD. Cine le-a permis liderilor nostrii sa actioneze astfel, jucand la ruleta viitorul copiilor nostrii, pentru comisioane si avantaje percepute pe persoana fizica? Toti politicienii intra “saraci” si ies bogati, sub ochii unui popor care inca mai are acest statut de popor si o tara (inca nu enclava musulmana sau dominion) cel putin in aparenta, caci din pdv economic suntem la al 14-lea subsol si vanduti cum spuneti pe vecie. N-as dori sa scriu un articol la articol, deci am sa ma opresc ridicandu-va totusi o intrebare. Ok observam pe zi ce trece ca suntem dezbinati din ce in ce mai bolnavi, fizic din cauza genocidului alimentar si psihic din cauza bauturii in care se refugiaza romanii, a drogurilor sau a presiunilor phihice, ok. Dar vin si va intreb: CE ESTE DE FACUT? Ne plangem zi de zi, ne uitam cu jind la occident, plecam sa ne vindem cum putem mai bine in afara. Cine le va spune STOP politicienilor, in numele copiilor nostrii nascuti si ne-nascuti, cine se va bate pentru demnitatea noastra umana….Asteptam o noua reteta? Sa vina Curtea Internationala a Drepturilor Omului sa ne mangaie pe crestet si sa ne ia in brate si sa ne scoata de la orfelinat???
    Va doresc o zi frumoasa, atat cat poate ea sa fie

  • Toată lumea este la cheremul celor trei mari puteri.Acolo se fabrica guverne, președinți și se hotărăște soarta țărilor care inca mai au ceva resurse naturale pe sol sau in subsol….si Romania are..are din belsug de toate.
    Ceausescu ..a fost un patriot.A subjugat populația țării..da…uitativa la această populație…acum..se lasă mituita,manipulată, injosita, umilită…si in final se cearta pentru un nemernic de candidat sau reprezentant al unui partid cu care el..simpatizează.
    Din rândul acestui “popor” vin liderii politici….derbedei care au știut să dea din coate..( uitativa la mai toti primarii si presedintii de consilii judetene si uitativa la trecutul lor)…
    Iliescu…si.a facut treaba cu sârg…asa cum i.a dictat partidul…pana î.o judeca istoria…ne chinuim noi cu ei..

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar

Despre mine

Despre mine

Paul Iulius Negoita

Facebook