Odată cu Înălțarea Domnului, cuvintele sale, cele păstrate ca un tezaur în sufletul apostolilor vor dobândi treptat formă scrisă. Duhul Sfânt a inspirat, iar oamenii cu viață sfântă au așternut pe pergament. În cuvântul Domnului aflăm descoperită înțelepciunea, voința și cuvântul lui Dumnezeu. Pentru a arăta ce rol are cuvântul lui Dumnezeu în lume, între paginile Bibliei găsim pilda următoare:
Foc am venit să arunc pe pământ și cum aș dori să fie acum aprins!…Pace socotiți că am venit să aduc pe pământ? Vă spun vouă: nu, ci dezbinare. Că de acum înainte de vor fi cinci într-o casă, se vor împărți trei împotriva la doi și doi împotriva la trei. Va fi tatăl împotriva feciorului și feciorul împotriva tatălui, mama împotriva fiicei și fiica împotriva mamei, soacra împotriva nurorii și nora împotriva soacrei (Luca, 12, 49-53).
Citind și recitind aceste cuvinte, nu poți spune că se așterne lămurirea doar din text. Cum adică ar putea Iisus să aducă dezbinare? Oare acesta este mesajul și misiunea Lui? Nu…Evident că nu… Textul trebuie înțeles în context și ca o profeție a ceea ce va urma: dezbinarea cauzată de slăbiciunile și abaterile oamenilor de la morală. Unii vor înțelege că modelul Hristos este viață, nu este o abstracție, ci poate fi urmat. Alții vor bălti în patimi …și nu vor fi în acord cu învățătura Divină.
Fiul lui Dumnezeu s-a pogorât pe pământ ca să despartă adevărul de minciună, binele de rău, dreptatea de strâmbătate, bezna de lumina.
Orice învățătură nouă pune la încercare înțelegerea dintre oameni, chiar și între membrii aceleiași familii. Creștinismul a reprezentat și reprezintă mai mult decât o învățătură oarecare. Cei care nu au voința necesară ca să urmeze cuvântul Domnului, vor să nimicească pe cei ce au puterea stăpânirii de sine. De aceea, se nasc conflicte de tot felul. Însă, de la conflict la război este cale lungă, și chiar dacă se vorbește în istorie despre războaie religioase, în realitate așa ceva nu s-a întâmplat niciodată. Motivația este întotdeauna politică, chiar dacă se caută atragerea celor devotați crezului lor religios în lupta, aceștia fiind în general oameni devotați, oameni de încredere. Politica dezbină, religia trebuie să apropie.
Deci, textul de mai sus nu se referă la lupte de acest fel, ci la războiul duhovnicesc pe care-l purtăm cu noi înșine, cu păcatele noastre și care ne poate pune uneori în antiteză cu lumea sau cu o parte dintre semenii noștri. Dar dacă sunt gândurile noastre purtate de har, peste aparentul război cu cei din jur se așază pacea cea dreaptă și mulțumirea sufletească ce o avem atunci când mergem pe calea Domnului: Fericiți cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-L păzesc pe El (Luca, 11, 28).
