1001 povești despre Buzău – ultimul martor

Undeva, pe valea Slănicului, peste apele firave cu aspect de saramură, ale râului care botează zona, în dreptul localității Izvorul Dulce, încă șade astupată arbori localitatea Băiești.

Spun încă deoarece această așezare – despărțită de restul satelor înșirate pe vale de un drum nu prea cumsecade și de un deal plin de cătină și arbuști de localitatea Blăjani -, învață zilnic să moară.

Câteva case, puțini oameni și ceva zgomot de câini disperați să latre chip străin. mai animă puțin atmosfera satului unde s-a născut, spre exemplu, Ion Băieșu și de unde preotul satului, popa Ciomag, celebru pentru intervențiile sale în sistematizarea satului Aldeni, l-a trimis în lume, determinându-l să urmeze liceul.

…Și…moșii mei… tot de pe aici se trag, dintr-un neam al Cucilor….

Acum cântă cam fără spectatori pasărea de la care și-au luat botezul numelui cucarii, așa cum li se spune celor din familia Cucu.

O plimbare scurtă prin mica așezare îți frământă zdravăn tălpile pe drumurile neumblate. Gândurile sunt cu ele însele, în așa început de pustiu.

Am prins apusul și l-am văzut cum se strecoară printre pereți povârniți, prin ochiurile de geam ale caselor rămase în trei pereți, de sub care apele au cărat tot ce părea mai stabil, lăsându-le ca niște pontoane sinistre,  în vreme de reflux.

Porțile doborâte, ușile întredeschise sau date de perete, gardurile picate, sunt câteva imagini care îți creează sentimentul unui părăsiri în mare grabă a modestelor căsuțe. – –  Unde or fi alergat atât de neglijent oamenii ăștia?

Nu-i poți judeca pentru fuga din urmă…viața este totuși scurtă.  Câțiva zeci de ani cât trăim… ce poate fi decât o mare graba?!  Nici tipicul nu-i dă omului prea mult răgaz.  În maximum trei zile, după o strângere în lacrimi a urmașilor și rudelor, plecarea definitivă nu se face cam brusc?!

Lăsate fără suflet în ele, modestele construcții de lut stau cu ușile și gurile de geam căscate în voia sorții. Dacă nu s-au consolat cu destinul, se mai întreabă poate:

– Ce va fi cu noi?

– Ce va fi cu acest sat vechi?

…. Treptat va muri…

Va mai trăi o vreme Biserica, în preajma căreia s-au strâns, unul câte unul, an după an, fii locului.

Locașul de cult se află, asemenea multor case de acolo, în severă izolare. Deși turlele străbat prin frunzișul verde și se văd de la mare depărtare, pentru a ajunge la Biserică trebuie să cobori pe un drum umbrit de salcâmi crescuți după voia lor.

Cine a așezat de la început biserica parcă a profețit sfârșitul lumii din Băiești.

Aflată în vale, ușurează munca celor puțin rămași să-și care la groapă rudele și vecinii. Ultimul, la vale, poate veni și singur.

De obicei, bisericile sunt puse pe deal, astfel încât omul proaspăt să urce dimineața la slujbă, iar la sfârșitul Liturghiei să meargă slobod la vale. Aici biserica e în locul cel mai jos al satului.

Fostă mănăstire, după tradiție, biserica situată la 3 km de Aldeni nu are inscripții lămuritoare. Mai mult decât atât, conform unui chestionar întocmit în anul 1956, de preotul Ioan Diamandescu, nu este precizată o dată a ridicării construcției.

     Singurele mențiuni sunt forte târzii și ele amintesc de momentul așezării icoanelor, în anul 1921.

     Biserica este mică, are formă de corabie, are zidăria din cărămidă și fundația din piatră de prund.   Acoperișul este învelit cu tablă galvanizată, din anul 1954, când a fost înlocuită șindrila.

Zugrăveala din interior a fost afectată, conform chestionarului, de cutremurul din 1940. Retușurile sau refacerile nu au constituit o problemă, deoarece nu avea valoare artistică.

În jurul Bisericii se află cimitirul satului, despărțit de un gard modest de clucile verzi care stau roată. Și el e aproape povârnit. Are o poartă din țambre de lemn, legată cu sârmă.

Peste acest spațiu, alături de Biserică, se mai ridică o clopotniță, așezată pe patru stâlpi, în vârful căreia un clopot mic se mișcă fără graba, mai mult într-o limbă.

Mia-am căutat și eu strămoșii printre frunze. Pământ vechi și uniform mi i-a ascuns. Nimic. Am iscodit și mormintele crude, peste care piramida de humă încă se sfia să-și apese călcâiul peste trupul proaspăt. Nu am, iarăși, găsit nimic….

Știu, așa cum mulți de la Băiești știu, că acolo, lângă zidurile acelea plăpânde, sunt îngropate povești, doruri, amintiri…Le-am lăsat să se povestească singure. Ai mei s-au ascuns să le aud. Am plecat gândind…la povara drumului în pantă. Neamurile, biserica, clopotul au rămas în grija umililor sfinți, tot mai despuiați de culoare, tot mai asemănători unor holograme în alb și negru.

Câte bocete nu au auzit sfinții cu hlamide decolorate de pe pereți? Câte nu ar spune ei dacă nu ar avea votul tăcerii…

Sunt sigur, s-au săturat de plâns de despărțire, dar altceva nu vor mai vedea. Plânset de copil nu vor mai auzi niciodată….Cristelnița, dacă mai există acolo, nu va mai fi decât vasul în care ploaie se va ascunde, atunci când se furișează prin acoperiș….

Negoiţă Iulius-Paul, teolog, fiu al preotului Iulian Negoiţă şi al Anicăi, eco- nomistă, s-a născut în comuna Vintilă-Vodă, la data de 19 iunie 1975. A absolvit Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul” din Buzău în anul 1995 şi Facultatea de Teologie a Universităţii Bucu- reşti în anul 1999, Facultatea de Farmacie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, cât şi cursuri de master în Administraţie publi- că la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrati- ve. Este doctor în Drept canonic al Universităţii Bucu- reşti. A urmat şi cursuri de formare în străinătate: Islanda (2007), Cipru (2008), Marea Britanie şi Letonia (2010) şi Germania (2012). Este preot din anul 1997, întâi la Parohia din co- muna Gherăseni, apoi în Buzău. Ca preot, a primit toate gradele onorifice până la cel de iconom stavrofor, iar în perioada 2010-2014 a fost judecător în cadrul Consistoriului Mitropolitan. Cea mai importantă realizare de până acum pentru cariera sa de preot consideră a fi ansamblul bisericesc din Cartie- rul Micro XIV, în centrul căruia se află Biserica „Sfântul Apostol Andrei”, la care a contribuit împreună cu tatăl său, cu sprijinul comunităţii parohiale. A fost şi cadru didactic la Seminarul Teologic, unde cândva a fost elev, dar şi la Liceul de Artă „Margareta Sterian” (2001-2010), iar din anul 2003 până în anul 2010 a fost şi inspector de Religie şi Imagine la Inspectoratul Şcolar Judeţean, cât şi inspector general adjunct, din anul 2008 până în 2010. Pentru doi ani, 2010- 2012, a deţinut funcţia de director al Palatului Copiilor Buzău, apoi director al Şco- lii Postliceale Sanitare (2012-2016 şi în continuare după susţinerea concursului pentru acest post). În calitate de manager al celor două instituţii şcolare, a reuşit să le refacă din temelii şi să le modernizeze. În anul 2013, a pus bazele Colegiului „Nicolae Paulescu” din Râmnicu Sărat, unitate de învăţământ privat, având au- torizate atât cursuri liceale cât şi postliceale sanitare. În cadrul celei de-a doua profesii, cea de farmacist, este implicat mai ales la nivel managerial, încă de la înfiinţarea lanţului de farmacii „Iris Pharm”, o între- prindere de familie. Din anul 2015, Colegiul Farmaciştilor din Buzău l-a desemnat ca reprezentant în Adunarea Naţională. S-a implicat şi în viaţa politică locală şi în două legislaturi (2008-2012; 2012-2016) a fost consilier local independent. La primul mandat a fost chiar preşe- dintele Comisiei de Cultură, Culte, Minorităţi, Sport, Sănătate şi Asistenţă Socială. Din poziţia de independent, în anul 2012 a candidat pentru funcţia de primar al Municipiului Buzău, clasându-se al doilea. Desfăşoară o bogată activitate publicistică, abordând cele mai diverse dome- nii: teologie, istorie, drept, în reviste ştiinţifice, ori în periodicele şi revistele locale sau naţionale: „Ziarul Lumina”, „Jurnalul Naţional”, „Revista Teologică”, „Mousaios”, „Glasul Adevărului”, „Analele Buzăului”, „Opinia”, unde a fost şi editorialist. Este iniţiator al revistei „Educaţia creştină” şi membru în comitetul de redacţie al revistei de istorie „Tezaur”. În anul 2004 a înfiinţat Editura Omega căre- ia ulterior i-a adăugat şi o tipografie, întâi în Buzău, dar în prezent ambele îşi au sediul în satul Focşănei din comuna Vadu Paşii. În anul 2010 a înfiinţat Editura Palatul Copiilor. Este autor sau coautor al unui număr de peste douăzeci de lucrări cu tematici diverse, de la management educaţional şi auxiliare didactice la analiză şi satiră politică. A început cu Monografia Bisericii Adormirea Maicii Domnului din comuna Gherăseni, 2002; Biserica Sfântul Apostol Andrei din Buzău: note de istorie recentă, 2009; Rostire întru zidire: antologie de poezie religioasă, 2010; Daruri cu tâlc; Dinastia Vorel; Farmacia în albumul cu amintiri; Religie şi socie- tate: dialoguri; Zăpada zilei de ieri, 40 de rânduri (editorialele din Opinia, reedita- tă în anul 2012); Marchitanii roşii (distinsă cu Premiul Naţional „V. Voiculescu” pentru publicistică, acordat de jurnalistul Cristinel Popa, originar din Pârscov). La 7 decembrie 2018, a fost validat ca membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureşti - Secţia Proză. Din 2121 este membru UZPR Comunică în limbile engleză, franceză, spaniolă, italiană

1 comments On 1001 povești despre Buzău – ultimul martor

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar

Despre mine

Despre mine

Paul Iulius Negoita

Facebook