Unde privește Ianus?                  


         În zi de sâmbătă ne-a părăsit încă un an, anul 2016. Cu bune, cu rele, s-a dus. A lăsat amintiri dar, cu siguranță, a lăsat și răni. Timpul fuge. E mai grăbit ca niciodată. Simți nevoia sa-l somezi să stea. Măcar o clipă să se oprească din nebuna-i goană în care ne cară fără să ne întrebe dacă vrem să-l urmăm în ritmul lui brutal. Suntem prinși în joc. La început totul se numără în zile, apoi în luni,  în ani, în zeci de ani, până când realizezi că se socotește iarăși în ani, în luni, în zile…dar și în ceasuri… apoi în clipe. Trăim risipiți prin gânduri și vremi. Când suntem tineri nu ne privește prezentul. El este darul viitorului, la bătrânețe dulceața trecutului ademenește, dar e bine încapsulată. Am înghiți cu mai puține hopuri nestatorniciile timpului dacă, măcar la jumătatea vieții, în marea vâltoare, ar lua-o mai ușor, atât cât să sorbi mai în tihnă bucuriile mici ale unor împliniri sperate și lucrate. Dar timpul a cinic. Te împinge cu mai multă forță. Soarele răsare…apune, iar răsare…Vremea trece nepăsător prin noi, peste noi. Roata se mișcă.

            Există un moment când facem nod vremii. Este o stație prin care trecem cu viteză constantă, dar la care privești cu melancolie și speranță. Este schimbul de ani. Este…momentul acela în care…faci bilanțuri și construiești planuri. În fața unui pahar de șampanie bilanțul mai poate fi îndulcit, cât despre planuri… ele nu lipsesc niciodată. Uneori rostite, alteori atât de bine pitite în cotloane de suflet sau minte nu-s lăsate să iasă la iveală prea mult, căci vorba românului…nu-ți face planuri că află… lovi-l-ar toaca… și le strică. Oricum ar fi tezaurizate, dorințe planificate sau mici și mari făgăduințe fac parte din ritualul trecerii de la un an la altul.

           Suntem în Ianuarie, în luna care poartă numele mitologicului Ianus, zeul cu două chipuri. Unul către trecut și celălalt către viitor. Un singur cap, două fețe. De ce? Pentru că Ianus privește la trecut, dar și la viitor. Privind înfățișarea lui realizezi că schimbarea anului nu are efecte magice. Nimic nu se restartează sau reconfigurează. Trecutul îți descoperă viitorul și viitorul încolțește din trecut. De aceea, hotărârile gigantice de la început de an nu prind viață, în general. Marile schimbări nu se produc așa. Pentru a fi altfel, pentru a schimba ceva în bine nu e nevoie de Revelion, ci de insistență și perseverență. Deci viitorul se citește în trecut, schimbările încep în primul rând de la noi și nu de la context, iar momentul unor abordări diferite poate fi oricând.

2016 s-a încheiat. Este deja aproape uitat. Cu siguranță, a lăsat destule urme în fiecare dintre noi. În același timp, 2016 a fost un an plin de evenimente la scară mare, în lume, unde fenomenul terorismului ne-a înnebunit pe toți. Atâta sânge, nebunie, neputință, suferință nevinovată erau greu de imaginat.

     Aici, la scară mică, la noi a fost anul promisiunilor. Au fost ele făcute cu bune-intenție sau doar să prostească un popor peregrin printre noile provocări? Au fost forme de terorism economic? Sunt doar dulci-amare amăgiri rostite pentru creduli? Vom vedea! Dacă le privești lucid, nu prea ai motive se crezi în ele. Ba, în ciuda, generozității ofertelor, dacă nu ne este frică să vedem ceea ce vedem, în subconștientul nostru stau convingerile sănătoase despre ceea ce se poate și nu se poate aștepta de la un sistem politic sau altul. Deci, la noi, 2016 ar trebui să poarte numele Anul marilor promisiuni. Oare, prin alegerile făcute l-am determinat pe versatilul Ianus să privească spre viitor?

      Cu siguranță, pentru unii, puțini, Ianus le indică viitorul, însă pentru destui, chiar dacă au crezut că s-a plinit vremea lor, că în sfârșit li s-au pârguit roadele, s-ar putea să constate că privirile lui Ianus nu sunt în direcția în care s-au bucurat să creadă. Că a fost vorba de o percepție fetișistă, nu de rațiune. Cât despre cei cărora le-a strălucit steaua, dacă vor săvârși violențe împotriva adevărului este imposibil să nu le meargă prost.

       Roma obișnuia să lase în timp de război porțile deschise pentru ca dușmanii să fie înfrânți de zeul salvator, Ianus. Bucureștiul nu este totuși Roma…iar porțile lăsate fără gardă înaintea unor inamici interni dovediți, nu este un act de înțelepciune. Fie ca timpul să-mi înece tentele pesimiste și să-mi corecteze eventualele erori de logică economică sau socială. Prefer să pornesc în evaluările personale de la experiențele pe care anii trecuți mi le-a oferit și să mă includ între cei care consideră că suspiciunea reprezintă calea regală a înțelegerii, așa cum spunea Rochefoucauld. Dincolo de micile tocmeli cu realitatea, este clar că nu există casă comună în care să stea înțelepciunea și iluzia. De aceea, chiar și pentru cei care au încercat ispita unui sado-masochism rafinat s-ar putea ca, în plan social, 2017, să fie anul beției pierderii iluziilor, un an în care spectacolul aservirii, al selecției trucate, în care lipsa reciprocității și egalității în fața instituțiilor statului să devine o constantă. Ne vom sastisi oare de atâta melancolie dubioasă? Avem aproape 365 de zile timp să definim anul care tocmai a început, să constatăm dacă orologiile istoriei care au fost anunțate în anul care s-a încheiat vor bate și dacă happy end-ul mult visat va purta numele 2017 .

Până atunci, să punem mâna pe treabă că de noi depind multe și dacă suntem optimiști incurabili să începem cu prezumția bunelor-intenții.

       Eu vă doresc un an mai bun, în care țara să nu cadă umilinței de fiecare zi, iar euforia urii și a uzurii care a cuprins societatea să rămână  în Anul marilor promisiuni.

Date personale: Mă numesc  Iulius-Paul Negoiţă și sunt fiul al preotului Iulian Negoiţă şi al Anicăi, de profesie economistă. M-am născut în comuna Vintilă-Vodă, la data de 19 iunie 1975 și sunt căsătorit cu Mirela, din anul 1997. Avem doi copii, Matei  și Andrei. Referințe studii: Am absolvit Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul” din Buzău și sunt licențiat al Facultăților de Teologie ( Patriarhul Iusitian) și Farmacie (Carol Davila) Am urmat şi cursuri de formare în  Islanda, Cipru, Marea Britanie, Letonia  și  Germania. Am obținut, în 2002, titlul de doctor în Teologie la Universitatea  București. Vorbesc Engleză, Franceză, Spaniolă și am cunoștințe medii de Italiană și Rusă. La nivel de citit și tradus mă descurc și în Germană și Greacă. Activitate profesională: Domeniul ecleziastic: Sunt preot din anul 1997.  Întâi am fost  la Parohia Gherăseni și din 2002 sunt preot la Parohia Sfântul Apostol Andrei din Cartierul Micro 14 - Buzău. Am primit toate gradele onorifice până la cel de iconom stavrofor, iar în perioada 2010-2014 am fost judecător la Consistoriului Mitropolitan. Conform celor relatate în lucrarea 500 de personalități buzoiene. Cea mai importantă realizare pentru cariera de preot este considerată a fi contribuția la construirea ansamblul bisericesc din Cartierul Micro XIV, în centrul căruia se află Biserica „Sfântul Apostol Andrei”. Domeniul didactic: Am fost cadru didactic la Seminarul Teologic, Liceul de Artă și Colegiul Economic Buzău. Am funcționat la Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Am fost în echipa de conducere și în corpul de inspector. Am fost purtător de cuvânt al instituției, pe toată perioada activității, adică timp de 8 ani. Din 2010, am fost director la  Palatului Copiilor Buzău, Școala Postliceale Sanitare Buzău și Colegiul Nicolae Paulescu din Râmnicu Sărat. Domeniul  farmaceutic: Ca farmacist, activez, încă de la înființare, în cadrul lanțului independent de farmacii „Iris Pharm”. Activitate filantropice : Am acordat burse de studiu pentru elevi care au urmat cursuri universitare și postliceale în domeniul medical, premii literare și artistice în cadrul concursurilor de profil și am susținut ameliorarea situației materiale a unor familii sărace. De asemenea, am susținut financiar apariția cărților de debut ale unor autori tineri și lucrări ale unor scriitori consacrați. Am susținut financiar și apariția unor lucrări bilingve pentru comunitatea rromă. Activitate civică : Am candidat în două rânduri la Consiliul Local Buzău și am obținut două mandate de consilier independent (2008-2012; 2012-2016). Am fost președintele Comisiei de Cultură, Culte, Minorități, Sport, Sănătate şi Asistență Socială. Din poziția de independent, în anul 2012 am candidat pentru funcția de primar al Municipiului Buzău, clasându-se al doilea, după candidatul USL, obținând un procent de 30,5% din voturi, respectiv 17.404 voturi. Activitate publicistică: Sunt editor la Editura Omega, calitate în care am editat și tipărit la tipografia proprie un număr peste 500 de lucrări. Ca jurnalist am fost membru în comitetul de redacție, editorialist sau publicist la  Ziarul Lumina, Jurnalul National, Revista Teologică, Mousaios, Glasul Adevărului, Analele Buzăului, Opinia, Sănătatea Buzoiană, Cronica de Buzău, Educația creștină, Lacrima, Viața Buzăului, Șansa Buzoiană, Tezaur. Am fost realizator de emisiuni radio și televiziune. Sunt autor sau coautor al mai multor volume de eseuri, proză, spiritualitate, istorie, pamflet politic: 40 de rânduri, Marchitanii roșii, Prin grădina lui Ilf și Petrof, Monografia Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Comuna Gherăseni, Cuvânt spre Cer - antologie de poezie religioasă ( coautor), Prin spini, Lectura șoaptei, Pagini de istorie locală.  Afilieri:  Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureștii - Secția Proză. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - Filiala București Membru al Colegiului Farmaciștilor din România - Colegiul București Pasiuni Călătoriile, arta, creșterea animalelor și cultivarea plantelor.

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar

Despre mine

Despre mine

Paul Iulius Negoita

Facebook