Istoria a murit. Evident, nu vorbesc despre istoria veche, ci despre capacitatea vremurilor de astăzi, de a lăsa semne clare.
Făuritorii de istorie luptau. Se așezau în frunte, după mari încercări. Dispăreau destul de rapid, atunci când altul mai tare se ridica. Pe temerari timpul i-a răsplătit. I-a ținut minte. A făcut din ei prezențe aievea, nu doar simple pomelnice de nume.
Pierderea de altitudine a istoriei a avut o perioadă intermediară. Vitejia a fost înlocuită cu alte virtuozități. Destul de onorabile și ele.
După această perioadă a venit epoca noastră, în care politicieni mărunți, se luptă să fie administratori ai resurselor locale sau naționale, pentru a fura din ele. De aceea spun că istoria a murit.
Șirul numiților în funcții de astăzi, este irelevant. Între istoria șefilor de asociație de proprietari și istoria unui UAT nu există mari diferențe. Parlamentari sunt cu duiumul, miniștrii cu carul, primari cu nemiluita. Muști de-o zi pe-o lume mică…
Desigur, orgoliul personal e hrănit și buzunarul îndestulat. Dar istoria nu se uită la așa …izbânzi.
Pe vremea când încă se mai făcea totuși istorie, când încă mai vorbeam de regi, un buzoian, Constantin Sărățeanu a ajuns să fie parte a Regenței Regale.
Buzăul a dat oameni politici valoroși precum Alexandru Marghiloman sau Dr. Constantin Angelescu, deci un fost prim-ministru și un ministru. Totuși cea mai importantă funcție în stat deținută de un buzoian a aparținut liberalului Sărățeanu.
Contestat, ca orice om politic ridicat fără să se impună prin fapte politice triumfale, Constantin Sărățeanu rămâne parte al organismului colegial care a condus țara în timpul minoratului Regelui Mihai.
E drept, nu a avut de luat decizii grele, precum Alexandru Marghiloman, dar a acces la cea mai înaltă poziție în statul Român, fiind votat de Parlament, pentru a ocupa locul defunctului Gheorghe Buzdugan.
A devenit, a fost – alături de Patriarhul Miron Cristea și principele Nicolae, în perioada 9 octombrie 1929 – 8 iunie 1830, regent. A demisionat pentru a facilitata întoarcerea aventurierului Carol al II – lea pe tron.
Bun profesionist – un jurist apreciat, membru al Înaltei Curți de Casație și Justiție -, fost deputat, fost ministru de interne, Constantin Sărățeanu a fost un politician discret. Poate mult prea discret, având în vedere afirmațiile lui Iorga care-l considera un ilustru necunoscut.
Consecințele discreției sale și-au întins efectele și după plecare sa din lumea de aici, în anul 1935.
Pe lângă obiceiurile istoriei amintite la începutul acestei povestiri, urmașii lui Herodot mai o cutumă: scriu cu foc despre personajele mai puțin cuminți. Sărățeanu nu a făcut parte dintre ele. Motiv pentru care, în satul Valea Botei sau Sărățeanca, undeva, lângă peretele din stânga al bisericii, în pronaos, își doarme somnul de veci, fără a fi deranjat de cercetători curioșii.
Cei din sat știu prea puțin despre Sărățeanu, istoricii nu l-au în obiectiv.
În urmă cu mai bine de zece ani, împreună cu părintele Mihai Ene, am încercat să revigorăm amintirea lui Constantin Sărățeanu. De atunci, o placă de marmură, amintește cine se află acolo și ce a fost în viață.
În biserica de la Sărățeanca sunt înhumați și înaintași ai omului politic. Familia sa este veche, pornită de undeva, din Oltenia, secolelor XV-XVI.
Două au fost semnele distinctive ale acestui vechi arbore boieresc: viețile pierdute în încleștările politice – căci în străfunduri de istorie, după cum se știe, la schimbarea domnului, cei care erau în tabăra opusă își pierdeau capul, dacă nu apucau să se călugărească – și ctitorirea de biserici, mai toate fără mari istorii și mai toate dispărute.
Biserica din Sărțeanca este o ctitorie a familiei și locul unde, în anonimat, își petrece veșnicia cel mai important om politic buzoian. Povestea lui merită știută…
