După cum ne-a istorisit Evanghelia din duminica de după Nașterea Domnului, Iisus creștea în din Nazaret. Era plin de nespusă iubire și darul lui Dumnezeu îl însoțea. Încă din copilărie se arată a fi puternic cu duhul și plin de înțelepciune. Dar viitorul lui stă încă ascuns ochilor lumii. Lumea îl vedea ca pe un fiu de tâmplar și se gândea că va urma meseria lui Iosif, având în vedere că-l ajuta la atelier.
Însă Domnul, chiar din copilărie a dovedit că spusele îngerului care-l prezentau ca Fiu al lui Dumnezeu aveau temei.
Iosif și Maria mergeau în fiecare an de sărbătoarea Paștelui la Ierusalim. Când Iisus avea doisprezece ani, îl luară și pe el cu ei. Deși călătoria nu era una ușoară sau lipsită de primejdii, Copilul a primit cu bucurie vestea. Cât de impresionat o fi fost copilul să vadă mulțime mare mergând să se închine la Templu. Ce mult i s-a bucurat sufletul când a văzut în zare, după osteneala drumului, pe cerul senin profilându-se zidurile cetății sfinte. Cu siguranță, a pășit în templu, iar gândul la Tatăl Ceresc îi umplea tot cugetul. El era întruparea dragostei lui Dumnezeu față de lume și iubea omul din toată ființa lui, dar mai presus de toate îl iubea pe Tatăl cel din ceruri. De aceea, despărțirea de cetatea Ierusalimului nu îi era atât de ușoară cum era pentru alți evrei. Sărbătoarea era pe sfârșite și lumea aglomera porțile cetății la fel de în grabă cum venise. Iisus, însă, era mai dornic să rămână acolo decât cei mai zeloși pelerini. Nu se dădea dus din Templu.
În acest timp, Maica Sa împreună cu Iosif s-au alipit grupului care mergea spre casă, un grup dens format din bărbați, femei și copii. De aceea, nu au observat de la început absența lui Iisus. Credeau că va fi cu tovarășii lor de drum, știind bine că nu ar fi făcut ceva fără să-i anunțe. Calea lor a fost întrerupta de constatarea că micul Iisus nu le este alături. Cu spaimă în suflet – ca orice părinte aflat în asemenea situație – au făcut calea întoarsă. Au început să întrebe pe toți, în stânga și în dreapta, dar nici urmă de Băiat și nici un indiciu. Teama le creștea și nu știau unde să mai caute. În cele din urmă au intrat și în Templu. Maria a avut atunci cea mai mare bucurie a vieții ei de mamă. Nu doar pentru că au aflat acolo Copilul, ci pentru că copilul era învățător și sfătuitor pentru ce-i ce-L ascultau. Mirați erau cei care-I ascultau înțelepciunea, iar nici părinții Lui nu erau mai puțin mirați.
Cu suflet de mamă bucuroasă că l-a găsit Maica Domnului, cu mustrare dulce, dar și cu dragoste în glas I-a zis: O, copilul meu! Pentru ce ne-ai făcut aceasta? Iată, Tatăl Tău și cu mine Te-am căutat îngrijorați. Iar Iisus le-a răspuns plin de râvnă pentru rostul Lui în lume: Oare era nevoie să mă căutați atât! Nu știați că Eu trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?
Au fost cuvintele cele dintâi ale Domnului, iar după ieșirea Lui la propovăduire mult își va hrăni poporul cu predicile Sale. Părinții lui au pus la suflet cuvintele sale, iar Copilul a afirmat clar originea Lui divină, în baza căreia vorbea oamenilor și urma să se aducă jertfă pe Sine pentru Lume.
