Glasul credinței – file din viața lui Iisus (III) – ispitirea în pustie

Există o simetrie, sau mai bine zis Adam și Hristos sunt cele două puncte cardinale ale mântuirii omului. Adam este păcătosul, începătorul unui neam de păcătoși. Iisus este Izbăvitorul, Cel care a pus alt început lumii pervertite și fără speranță. Între aceste două extreme se află diavolul care a lucrat cu viclenie, ducându-l le Adam la cădere și a continuat să uneltească în întreaga istorie, chiar și împotriva lui Iisus.

Cum a putut lucra împotriva lui Iisus? A putut pentru că i s-a îngăduit. Pentru că Hristos era Dumnezeu adevărat, dar și Om pe de-antregul. Luare firea omenească, cu toate afectele ei, mai puțin cu păcatul, să o îndumnezeiască. Liniștea satanei a fost tulburată și în mândria și ambiția lui de înger căzut a căutat să-l ducă în ispită chiar și pe Iisus.

     Îndată după consfințirea publică a misiunii sale, Iisus a plecat în cealaltă parte a Iordanului, în pustie să se roage.

      Regiunea unde a poposit este descrisă ca fiind sălbatică și îngrozitoare, fiind înconjurată de stânci aspre și creste pleșuve. Doar animalele sălbatice călcau acele locuri sinistre. În această singurătate adâncă Iisus Hristos a petrecut în rugăciune patruzeci de zile și nopți. A îndurat greutățile și asprimea locului, dând model de viețuire atâtor schimnici din vremurile ce au urmat. S-a rugat, a cugetat, a postit și s-a pregătit pentru marea lui chemare.

     În tot acest timp Satana l-a cercetat, l-a pândit, și după patruzeci de nopți a încercat să facă ceea ce a făcut cu Adam și Eva, care, deși nu erau în asceză ci în belșugul Raiului au căzut, dovedind încă o dată că omul la bine are imunitate mai scăzută decât la rău.

      Dacă de primii oameni s-a apropiat în chip de șarpe – ca simbol al vicleniei -, de Domnul poate că a încercat să se lipească cu mârșăviile lui în chip de înger. Îi era mai ușor dar și mai greu decât în Rai. Pustia nu avea bunuri ispititoare precum Edenul, dar Iisus nu era îndestulat – ba chiar era în profundă lipsă după atâta asceză -, precum protopărinții Adam și Eva în Rai.

      Mai înainte de a pleca în pustie Iisus fusese prezentat în mod sărbătoresc lumii, ceea ce pentru Satan ar fi constituit un prilej de a incita la mândrie, dar și la căutarea celor materiale după atâta ajunare.

      Cu prefăcătorie își urzi planul și-l puse în lucrare și se prefăcu înger spunând: Dacă Tu ești Fiul lui Dumnezeu, zi ca aceste pietre să se facă pâini.

Iisus venise în pustie după îndemnul Duhului, care în chip de porumbel se pogorâse peste el, la apele Iordanului. Postea din dragoste divină. Da, El, Dumnezeu, postea. I se încredințare darul minunat de a-i scoate pe oameni din ticăloșie.

       Iisus postea aspru pentru Adam care se dedulcise la desfătările Raiului. Domnul ne spune că hrana nu reprezintă totul pentru omul adevărat. Nici în cea mai cruntă lipsă nu trebuie să dispară reperele morale. Cu atât mai puțin hrana nu poate fi motiv de desfătare. De aceea Iisus îi răspunde diavolului: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu cuvântul lui Dumnezeu.

      Așa se sfârșește prima încercare de corupere a lui Iisus.

      Dar cum urzitorul răului nu are pace trece la al doilea asalt. A văzut argumentul textului sfânt în limba căruia a grăit Iisus și a încercat să-l împingă la nemăsurată încredere în Dumnezeu, îndemnându-L să se arunce de pe înălțimile celui mai mare turn al Templului din Ierusalim. Satana îl încuraja la o așa nebunie spunând că îngerii Domnului îl vor însoți pe toate căile și vor avea grijă să nu fie vătămat de nimic.

     Planul meșteșugit al diavolului nu a primit nici de această dată răspunsul dorit. Domnul de venise în lume să uimească sau să distreze. Toate minunile au fost însuflețite de cea mai teribilă dragoste față de oameni. Au fost binefaceri minunate.  De aceea în răspunde făuritorului răului: Scris este! Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul Tău!

     Iisus mai lămurește o problemă: încrederea prea mare în ajutorul lui Dumnezeu pe care unii oameni așează ca argument pentru faptele lor necugetate.

    Nici după acest eșec Satana nu s-a potolit. Îl duse pe Iisus pe un loc înalt și încearcă să-l ispitească oferindu-i strălucirea lumii. De acolo se vedea tot ceea ce ar fi putut avea. Ar mai fi rezistat cineva?         Câți nu se pierd pentru că le-a scăpat măsura lucrurilor? Câți au puterea de a spune NU la ceea ce strălucește, deși cunosc posibilele consecințe. Ei bine, Domnul a spus NU. Ba mai mult decât atât cu asprime l-a mustrat pe purtătorul vicleniei și i-a zis: Piei Satano! Scris este: să te rogi Domnului Dumnezeului tău și numai lui să-i slujești.

 

     Satana s-a dus, iar noi am primit mesajul rezistenței la ispită. Fericit este cel ce este ispitit și poate spune nu chemărilor păcătoase. Cu virtute este încununată fruntea lui. Cel neîncercat nu are bucuria izbândii, dar ce-l ispitit devine virtuos prin rezistența lui. Iisus a răbdat cu putere încercările extreme ale diavolului ce l-a provocat cu bogățiile lumii sau care a încercat să-i speculeze starea de slăbiciune sau foame. Patruzeci de zile este o vreme care-l îngrozește pe Satana, dar și anumite boli proteice, precum cancerul, care nu suportă un tratament atât de aspru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți placă și