Ceas de răgaz – Călătorind cu Avraam ,omul credinței

Omul zvârlit pe valurile vieții a trebuit să fi ajutat de Creatorul lui să nu se piardă. Vasul ales în străfundurile vremurilor a fost Avraam, primul patriarh. El primește chemarea Domnului și odată cu ea făgăduința unui popor mare și a unei țări.

Tăria nezdruncinată a credinței îl face să plece în necunoscut, iar rezultatul este pe măsura forței interioare. Este socotit strămoșul celor trei mari religii monoteiste: creștinism, iudaism și islamism. În același timp, sânul lui Avraam este considerat locul binecuvântării dumnezeiești, de care însuși primul dintre cei trei patriarhi biblici s-a bucurat.

Glasul Domnului

Așa cum spuneam Avram – căci nu primise încă numele de Avraam de la Domnul – a plecat în călătorie calea credinței și pe drumurile istoriei, atunci când a auzit chemarea: Ieși din pământul tău, și din neamul tău, și din casa tatălui tău, către pământul pe care ți-l voi arăta. Și Eu voi face din tine un neam mare…

Glasul chemării l-a mișcat pe Avram, iar Lot, nepotul său l-a însoțit. Când a plecat din Haran Avraam avea …șaptezeci și cinci de ani. Însoțit de Sarai, femeia sa și de fiul fratelui său și-a rânduit caravana, și-a încărcat tot avutul, și-a mobilizat oamenii și au început pelerinajul sfânt. După zile de arșiță și nopți de frig, convoiul a ajuns în Canaan, pământul promis. Darul divin al posesiunii terestre din Cannan a fost cinstit de Avraam, care a ridicat un altar Domnului. Altarul se afla pe muntele situat la apus de Betel și la răsărit de Ai. Și a chemat numele Domnului Avraam și apoi, din țara aceea, unde locuiau cananenii, a continuat să meargă spre miazăzi împins de foametea ce se iscase….

(Facere, 12, 1-9)

Ajuns la miazăzi

Visul antichității, Egiptul cu Nilul său a reprezentat la nivel simbolic dar și practic un loc mănos, plin de resurse vitale. De aceea Avraam a plecat spre miazăzi, spre Egipt și acolo a ajuns. Dar în Egipt putem vedea și o altă față a lui Avraam, una surprinzătoare dacă ne gândim la așteptările pe care le avem de la unele texte biblice, chiar și vechi-testamentare. Aflăm aici un Avram al compromisului care și-a împins soția în casa lui Faraon, prezentând-o drept sora lui, pentru a scăpa cu viață…și a beneficiat chiar de un trai mai bun. Dumnezeu a rezolvat problema robului său, abătând urgia asupra casei lui Faraon, iar el, Avram, a fost somat să plece de acolo. Ia-o și pleacă! au fost spusele egiptenilor, căindu-se pentru faptele lor făcute din neștiință. Și-a fost împins de acolo împreună cu turmele lui, cu avutul lui, cu soția lui și cu învățătura conform căreia Dumnezeu nu se ferește să spună adevărul și despre cei mai mari prieteni ai Săi, chiar dacă aceștia greșesc. De greșit greșim toți, dar oare toți învățăm și reacționăm la fel când greșim în fața lui Dumnezeu și a semenilor?

(Facere, 12, 10-20)

De la compromis la onoare

Avram nu avea doar părul și barba albită de ani. Era înțelept și, evident, ca orice om așezat, era generos. Biblia prinde în filele sale gestul aproape unic al lui Avram –  atât pentru vremurile de atunci cât și pentru zilele noastre -, l-a lăsat pe tânărul său însoțitor, Lot, să aleagă. Avram a devenit mesagerul păcii. Și el și Lot erau bogați, iar avutul lor, numeros și viu intra adesea în coliziune. De aceea, Avram i-a spus blând și înțelept lui Lot: Să nu fie ceartă între mine și tine, între păstorii mei și păstorii tăi, căci suntem rude. Oare nu este tot pământul înaintea ta? Despartă-te, rogu-te, de mine! Dacă o iei la stânga eu o iau la dreapta, iar dacă o iei la dreapta eu o iau la stânga. Distanță mare, nu, de la încrâncenarea lui Cain sau a rudelor care astăzi se luptă pe de toate, la gândirea în zare a Patriarhului.

La auzul înțeleptului îndemn Lot și-a înălțat privirea și i-au căzut ochii pe grădina Domnului, pe ținutul Iordanului și spre acele regiuni a mers. Și-a întins posesiunile până la Sodoma, în partea de Răsărit.

Iar Domnul i-a zis lui Avram după spargerea în două a caravanei: Ridică-ți ochii și privește, din locul în care te afli, spre miazănoapte și spre miazăzi, spre răsărit și spre apus: tot pământul pe care-l vezi ți-l voi da ție și seminției tale pentru totdeauna. Voi face seminția ta ca pulberea pământului: de va putea cineva să numere pulberea pământului, va putea număra și seminția ta.

Avraam a asculta iarăși vocea și a mulțumit Domnului de la altarul zidit la Hebron, în ținutul Canaan.

(Facere, 13-1-18)

Trimisul Dumnezeului Preaînalt

Binecuvânta să fii Avraam de Dumnezeul cel Preaînalt

Stăpânitorul cerului și al pământului

Și binecuvântat să fie Dumnezeul cel Preaînalt

Care ia-a dat pe vrășmașii tăi în mâinile tale!

                                              (Facere, 14, 17-20)

Așadar, Avram a avut o nouă întâlnire minunată. A fost binecuvântat și întâmpinat de Melchisedec regele Șalemului cu pâine și vin. Marele preot al Dumnezeului Preaînalt avea să devină – așa cum ne dă mărturie Psaltirea ( Ps.109 și 110, 4 și Evrei 5), prefigurarea lui Mesia. Avraam a cinstit această întâlnire jertfind zeciuială din tot ce avea….

Legământul moștenirii

După toate acestea, Domnul nu putea lăsa ne răsplătită credința temeinică a lui Avraam. De aceea îi spune: Nu te teme, Avrame, Eu sunt scutul tău, și răsplata ta va fi foarte mare.

Ca orice om mânat de curiozitate dar și de dorințe Avram a întrebat: Stăpâne Doamne ce-mi vei da?

A apărut apoi în acest dialog și problema succesiunii, iar Domnul i-a făcut făgăduința cea mare. Va avea urmași direcți. L-a îndemnat să privească cerul pentru a vedea cât rod va avea seminția lui. Prin jertfă și ardere de tot s-a consfințit legământul lui Dumnezeu cu supusul său, iar Domnul a grăit: Seminției tale îi dau pământul acesta, de la fluviul Egiptului până la Fluviul cel mare al Eufratului.

                                                                                                                                        (Geneză, 15, 1-18)

                                                                                                      (Continuare în nr.6)

Nașterea lui Ismael

Timpul trecea și parcă fără rod. Avram ținea în suflet făgăduința moștenitorului dar nimic nu părea să ducă la îndeplinirea ei. Serai, soția apelează la obiceiul vremurilor și la îngăduința divină și cu ajutorul egiptencei Hagar dobândește un fiu, utilizând un veche cutumă de substituire a dobândit urmaș.

Nu a trecut mult și slujnica a fost nevoită să părăsească locul deoarece a fost acuzată se stăpâna sa Serai că o disprețuiește pentru că a reușit să nască.

Pentru a liniști tensiunile Avram a zis Serai: Iată slujnica ta este în mâinile tale; fă ceea ce crezi de cuviință.

Asupririle stăpânei a împins-o pe Hagar spre lumea largă. A fugit de oameni, dar nu de grija purtată de Domnul. Un înger al Domnului a găsit-o departe, însingurată, lângă un izvor care se zbătea să iasă la lumină în pustiu. Grijuliu, îngerul a întrebat-o: De unde vii și unde te duci? Ea a răspuns: Fug din fața Saraiei, stăpâna mea. Atunci îngerul i-a zis: Voi înmulți seminția ta atât de tare, încât nu se va mai putea număra.

Cum se numea urmașul? Ismail, așa cum i-a poruncit Domnul! De ce se numea astfel? Îngerul cu atenție divină îi spune: Pentru că a auzit Domnul durerea ta.

                                                                                           ( Geneză 16, 1-16)

De la Avram la Avraam…

Când Avram avea patriarhala vârstă de nouăzeci de ani, Domnul i-a zis: Eu sunt Dumnezeu atotputernic; păzește poruncile mele și vei fi desăvârșit. Voi pune legământul meu între tine și mine și te voi înmulți foarte.

Plin de smerenie Avram și-a plecat fața la pământ în timp ce Dumnezeu îi spunea: Din partea mea iată legământul meu cu tine: vei fi părintele unei mulțimi de neamuri și numele tău nu se va mai chema Avram, ci numele tău va fi Avraam – adică tatăl cel înălțat -, căci vei fi părintele unei mulțimi de neamuri. Te voi face nespus de rodnic și voi ridica din tine popoare, și regi vor ieși din tine. Voi statornici legământul meu cu tine și cu seminția ta de după tine din neam în neam ca legământ veșnic, ca să fiu Dumnezeul tău și al seminției tale de după. Îți voi da ție și urmașilor tăi pământul pribegiei tale, tot pământul Canaanului spre stăpânire veșnică, și voi fi Dumnezeul lor.

Condiția pusă de inițiatorul legământului, de Dumnezeu, era fermă: Însă tu să păzești legământul meu, și seminția ta după tine, din neam în neam. Acesta este legământul meu între mine și voi și seminția ta de după tine, pe care să-l păzești: orice bărbat între voi să fie tăiat împrejur și acesta va fi semn de legământ între mine și voi.

Pentru a-i lămuri nedumeririle legate de prea puțin speratul urmaș Domnul a continuat să-i grăiască lui Avraam astfel: Iar pe Serai, nevasta ta, nu o vei mai chema Serai, ci Sara va fi numele ei. Și o voi binecuvânta, ba, mai mult, iți voi da un fiu de la ea; o voi binecuvânta și ea va fi mamă a multe popoare; regi ai popoarelor se vor naște din ea.

Dialogul și îndoielile întemeiate pe realitatea vârstei au continuat. Dumnezeu însă îi descoperă smeritului său rob Avraam numele viitorului său fiu Isac și îi respectă ruga de bine pentru Ismail, despre care zice că douăsprezece căpetenii se vor naște din el.

Așadar, ceea ce la om nu fusese cu putință la Dumnezeu este. Avraam avea să devină în culmile senectuții tatăl a multor popoare, că voia Domnului era cu el.

(Geneză, 17, 11-22)

Sfânta Treime   la masa lui Avraam

Era arșiță și Avraam stătea umbra stejarilor de la Mamvri. Din pridvorul cortului și-a ridicat ochii și a zărit în fața lui trei bărbați. Cu inima plină de ospitalitate s-a repezit înaintea lor și s-a închinat până la pământ. I-a poftit, împreună cu soția lui la bucate alese. Efortul patriarhalei familii a fost răsplătit fără egal prin auzul cuvintelor: Mă voi întoarce la tine la anul pe vremea aceasta și Sara, soția ta, va avea un fiu…iar apoi s-au îndreptat spre Sodoma

Doamne fii milostiv!

Domnul, nu i-a tăinuit planurile sale despre Sodoma și Gomora. Păcatele lor strigau și cereau pedepsire. Pedepsirea însă nu putea veni decât după o dreaptă judecată și multă chibzuință: Mă voi coborî să văd dacă au făcut tot răul pe care-l spune strigarea – zise Domnul. De acolo cei trei oaspeți au pornit spre Sodoma, iar Avraam le era înaintemergător, dar înduplecător: Oare chiar vei da pierii pe cel drept împreună cu cel păcătos? Dacă sunt cumva cincizeci de drepți în cetate? Vei nimici oare locul și nu-l vei cruța de dragul celor cincizeci de drepți care sunt acolo? Departe de tine să faci un ca asta, să dai pierii pe cel drept împreună cu cel nelegiuit și să se întâmple cu cel drept ca și și cu cel nelegiuit! Departe de Tine! Oare Judecătorul întregului pământ nu va face dreptate?

Atunci Domnul a răspuns: De voi găsi în cetatea Sodomei cincizeci de drepți, voi ierta tot locul acela de dragul lor.

Avraam a cerut milostivire și s-a rugat Domnului pentru semenii lui: Iată, cutez să vorbesc Stăpânului meu, eu care sunt praf și cenușă! Dacă vor lipsi cumva cinci din cei cincizeci de drepți: oare pentru cei cinci vei da pierii toată cetatea?

Dar Domnul I-a răspuns: Nu o voi pierii, dacă voi găsi acolo patruzeci și cinci….și cum mult face rugăciunea stăruitoare a dreptului Avraam a continuat să invoce iertare pentru rău famatele cetăți. A continuat și a obținut. Dumnezeu ține mulțimi de păcătoși pentru drepții lor. Nu pierde irațional mulțimi. Îi iubește pe cei ce-i păzesc poruncile, așa cum o face și cu Avraam. De aceea, numărul celor pentru care puteau ține în spate cetatea a scăzut până la zece.

• Să nu se mânie stăpânul meu dar voi mai grăi numai de această dată: dacă se vor găsi acolo zece?
• N-o voi pieri de dragul celor zece.

Aceste ultime cuvinte nu fixează un prag minim al pedepsei. Dumnezeu salvează mii pentru ruga unui drept. Dar, în același timp, este bun pedagog și e drept. Nu poate lăsa stricăciunea să contamineze sau răul să prolifereze social. De aceea, intervine uneori în istorie. Intervențiile sale pot fi ajustate, însă, de rugăciunea pentru aproapele și de păstrarea credinței puternice. Dreptul este credincios. Este generos. Este moral. El ține piept năvalei patimilor și dă mărturie Domnului despre timpul și locul lui. Pentru el Domnul se abate de la drumul pedepsei și îmbracă comunitatea în iubire. Dar înțeleg oamenii mărinimia divină? Înțeleg ei rostul profund al iubirii divine? Adoptă ei exemplul cel bun? Evenimentele petrecute în Sodoma și Gomora ne pot relata mai multe despre firea pervertită de murdăria păcatului.

(Geneză 18, 1-33)

Sodoma și Gomora

Realitatea catastrofei naturale petrecută la Sodoma și Gomora este de netăgăduit. Ticăloșiile erau fără număr și atingeau limite de neimaginat. Dumnezeu a pedepsit cetatea, dar a salvat pe drepții săi. Textul sacru ne istorisește cum îngerii Domnului s-au preocupat de salvarea lui Lot și a familiei sale, așa cum Domnul s-a preocupat de Noe. La mijitul zorilor, îngerii l-au zorit pe Lot zicând: Scoală-te, ia-ți nevasta și pe cele două fiice care se află aici ca să nu pieri și tu la pedepsirea cetății. Deoarece el zăbovea a fost înșfăcat de mână și împreună cu fiicele lui au fost duși în afara cetății.

Cu forță a fost dus Lot. Dumnezeu are grijă de drepții săi. De aceea  a zis Domnul: Scapă-ți viața! Nu privi înapoi și nu te opri nicăieri în câmpie, ci fugi către munte ca să nu pieri! Bun cunoscător al locurilor Lot dialoghează cu Domnul care-i dorea scăparea: Te rog, nu, stăpâne! Iată, robul tău a aflat bunăvoință în ochii tăi și mi-ai arătat mare îndurare scăpându-mi viața. Dar eu nu pot fugi până la munte fără să mă ajungă nenorocirea și să mor. Iată, cetatea aceea este destul de apropiată să fug acolo, și este neînsemnată. Lasă-mă să mă adăpostesc acolo și să rămân în viață!

Dumnezeu a împlinit voia robului său. Dorința i-a împlinit-o. Cetatea a purtat din ziua aceea numele Țoar. Când soarele a răsărit pe pământ Lot era salvat, iar Domnul a slobozit peste Sodoma și Gomora ploaie de pucioasă și foc din cer. Familia lui Lot fusese salvată de marele cataclism. Singura victimă a fost soția lui Lot, care a fost ispitită asemenea Evei cândva să încalce porunca Domnului și s-a întors să privească în urma. A fost prefăcută în într-o stană de sare….

(Geneză, 19, 12-29)

Nașterea lui Isac

Domnul și-a împlinit promisiunea. A făcut cu Sara așa cum i-a făgăduit. L-a născu pe Isac, spre bucuria tatălui său care a oferit un ospăț mare de mulțumire. Apariția lui Isac a impus plecarea lui Ismail și a lui Hagar din casa lor. S-a întristat Avraam, dar a ascultat dorința Sarei. Cestul Sarei este pe departe unul de laudă. Dar Dumnezeu atunci când ești slab te face tare. Grija lui este cu tine, călătorește cu tine, doarme cu tine, te hrănește, te încălzește.  Domnul citind în sufletul lui Avraam a spus: Nu te mâhni pentru băiat și pentru slujnica ta; în tot ce-ți spune Sara ascultă de glasul ei, fiindcă numai cei din Isac se vor numi seminția ta. Deci, pacea căminului a fost căutată și binecuvântată de Domnu, fără a neglija celelalte făpturi ale sale

(Geneză 22, 1-19)

Jertfa lui Isac

La noi în Biserică, în Sfântul Altar, în partea stângă, spre Proscomidiar, se află o pictură cutremurătoare – Jertfa lui Isac. Sensibilă, crudă, plină de speranță, pilduitoare pictura redă imaginea unei credinței până la sacrificiul suprem. Avraam, atât de credincios a fost Domnului, încât s-a învoit să-și jertfească bucuria vieții, fiul cel mult dorit, mult așteptat, în seama căruia, conform făgăduinței divine stăteau mari speranțe. Cumplită a fost clipa în care Avraam a primit dureroasa poruncă de la Dumnezeu. Îi era mai ușor să jertfească pe sine, ca orice părinte. Însă Domnul îi ceruse ceea ce pentru orice părinte este imposibil. Și totuși Avraam a ascultat și de data aceasta glasul Cerului. Avea oare speranța altui deznodământ? Mai înțelegea ceva din ceea ce i se întâmpla? Avea credința că Dumnezeu cel bun nu-și putea lua înapoi darul? Pe urcușul chinuirii spre locul jertfei mai avea speranță?

Textul biblic este la fel de cutremurător precum pictura. Se spune că Avraam s-a sculat dis-de-dimineață și a plecat spre muntele Moria, pentru a-și aduce fiul jertfă.

Ajuns în apropiere, Avraam a pus pe umerii fiului său lemnele de jertfă și împreună au ajuns aproape de locul desemnat. Fiul, având experiența religioasă a jertfei a spus:

• Tată!
• Da fiule!
• Iată, focul și lemnele, dar unde este mielul pentru ardere de tot?
• Se va îngriji Dumnezeu de mielul pentru jertfă, fiule.

Au ajuns, Avraam a pregătit altarul și lemnele și-a legat doritul fiu fedeleș și a ridicat cuțitul să-l junghie. Dar vocea salvării și a speranței a sunat iarăși: Nu-ți ridica mâna asupra băiatului și nu-i face nimic…

Așa se sfârșește istoria fericită a vieții petrecute în ascultare divină a primului patriarh biblic. Credința i-a ținut calea dreaptă și de la ea nu s-a abătut în nici un moment. Dumnezeu si-a ținut făgăduința. Avraam a devenit părintele multor neamuri, iar amintirea numelui său a călătorit peste veacuri.

(Geneză, 22, 1-19)

Sale!