Ceas de răgaz - David regele poet

David regele poet

Descrierea vieții Regelui David se găsește cuprinsă în Vechiul Testament începând în Cartea Întâi a Regilor (capitolul al 16-lea), continuând pe întreaga întindere a Cărții a doua Regilor și încheindu-se în Cartea a treia a Regilor (capitolele 1-2). O versiune puțin diferită a istoriei regale, incluzând și aspecte specifice cu privire la conducerea regatului, se regăsește în Cartea întâi a Cronicilor, în special la începutul capitolului al 11-lea.

Pentru poporul evreu regele David a fost o mare binecuvântare. În timpul său a fost realizată unitatea poporului evreu (cca. 1010 – 970). Voința Domnului se reflectă în atitudinea pe care o au toate triburile. Acesta au fost atrase de calitățile în luptă și de farmecul personal. El este cel care cucerește Ierusalimul și îl transformă în capitală.

Tinerețea

David s-a născut în cetatea Betleem, fiind cel de-al optulea și totodată cel din urmă fiu al lui Iesei. După ce regele Saul s-a îndepărtat de Dumnezeu (I Regi, 15), Domnul i-a poruncit proorocului Samuel să meargă la Betleem, în casa lui Iesei, și să ungă drept rege al Israelului pe fiul acestuia. Fiind cel mai mic și foarte tânăr, David n-a fost chemat de părintele său atunci când Samuel i-a cerut să-i arate pe fiii săi, ci a fost lăsat să pască turmele de oi. Dumnezeu însă i-a descoperit lui Samuel că nici unul din cei șapte fii prezentați de Iesei nu este cel ales de El, astfel încât sfântul a cerut să afle dacă aceștia sunt toți fiii lui Iesei. Atunci a fost chemat și David, iar Dumnezeu i-a descoperit lui Samuel ca pe acesta să-l ungă drept rege al Israelului în locului lui Saul.

Un verset memorabil din această carte este cel care descoperă cât de diferită este judecata omenească de cea a lui Dumnezeu:

Dar Domnul a zis către Samuel: “Nu te uita la înfățișarea lui și la înălțimea staturii lui; Eu nu Mă uit ca omul; căci omul se uită la față, iar Domnul se uită la inimă”. (I Regi, 16)

Devenit Alesul, Unsul lui Dumnezeu la această vârstă fragedă, David va fi trimis de tatăl său a face o vizită la curtea regelui Saul, care abandonându-L pe Dumnezeu se afla chinuit de un demon. David era deja un foarte priceput cântăreț la harpă, iar Saul apreciind cântarea acestuia care îi odihnea sufletul, l-a oprit la curtea sa, numindu-l ca scutier al său. David se împrietenește repede cu fiul lui Saul, Ionatan.

Fuga de Saul

Curând popularitatea lui David în mijlocul poporului a crescut; obișnuita frază « Saul o omorât mii, dar David a omorât zeci de mii » prin care se subînțelegea că David era un războinic mai bun, a început să-l obsedeze pe Saul devenind din ce în ce mai gelos. De două ori, în timp ce David cânta la harpa pentru Saul, acesta a încercat să-l ucidă; după a doua tentativă, David a fugit pe un câmp unde s-a întâlnit cu prietenul său drag, Ionatan, fiul lui Saul. Împreună au pus la cale un plan prin care să afle intențiile lui Saul în privința lui David, și au stabilit un semnal discret pe care Ionatan să-l dea lui David. Când mânia lui Saul s-a dezlănțuit la vestea că David s-ar fi întors acasă în Betleem, Ionatan a înțeles că tatăl său intenționa să-l omoare pe David și i-a spus acest lucru. Așa a început lungul exil al lui David. David a fugit de Saul la Nob în Israel unde a fost ajutat de către marele preot. Apoi a mers în statele vecine ale lui Gath si Moab, înainte să se întoarcă în Iudeea. Între timp, Saul a ucis pe preotul din Nob și pe aproape toți fii lui pentru că l-au ajutat pe David. În același timp, David strânsese o mică armată cu el și singurul fiu al preotului din Nob, ce mai rămăsese în viață, a venit și i s-a alăturat. Sub călăuzirea lui Dumnezeu, oamenii lui David au mers și au înfrânt o tabără de Filisteni în orașul Keilah.

David a aflat că Saul se îndrepta spre Keilah ca să-l omoare și astfel a scăpat. David a cruțat de două ori viața lui Saul, nevrând să pună mâna sa pe Unsul Domnului. David și oamenii săi au continuat să-și îmbunătățească îndemânările în arta luptei în timp ce fugeau de Saul; s-au întors din nou pe teritoriul Filistenilor (Gath) unde au fost protejați de către rege timp de un an și patru luni. Când Filistenii erau pe punctul de a-i înfrânge pe israeliți, l-au alungat pe David întrucât le era teamă de supunerea lui față de ei. Așa că a mers în schimb să se lupte cu amaleciții, un trib care tocmai prădase părți din pământul filistenilor și din cel al lui Iuda; această victorie a fost un mare succes pentru David.

În schimb, în ceea ce-l privește pe Saul lucrurile nu mergeau deloc bine pentru el. Într-una din luptele cu filistenii, trei dintre fii săi au fost omorâți, iar Saul a fost înconjurat și rănit grav. A sfârșit prin a se sinucide aruncându-se în propria sa sabie. Când David a aflat vestea, a plâns cu amar sfârșitul vieții lor, în special cea a prietenului său Ionatan. Apoi David a poruncit să fie executat un amalecit pe care Saul l-a rugat să-l omoare, căci acesta se atinsese de Unsul Domnului.

La puțin timp după aceasta, israelitenii au avut de purtat un nou război împotriva filistenilor, iar trei dintre frații mai mari ai lui David se aflau în oastea condusă de regele Saul, așteptând începutul luptelor. Iesei, tatăl lor, dorind să afle vești despre fiii săi, l-a trimis pe David cu provizii către aceștia. Uriaşul filistean de şase coţi şi o palmă,(17.4), Goliat din Gat, om ,,războinic din tinereţea lui’’ (17.33) ocărăşte pe Israel timp de patruzeci de zile (17.16, 25,26,36,43,45), propunând ca lupta să fie decisă printr-o luptă individuală (17.8-9). David, motivat şi de recompensa promisă celui care-l va învinge pe filistean (bogăţii, fiica împăratului de nevastă şi scutirea de dări pentru casa sa (17.25,27) cere voie împăratului Saul să pedepsească pe cel ce batjocoreşte numele Dumnezeului lui Israel, spunând că spunându-i împăratului că el chiar omora urşii şi leii ce-i furau oile (17.34-35). Şi aşa cum Dumnezeu l-a scăpat de lei şi de urşi, aşa îl va scăpa şi de această dată.(17.36) Saul acceptă, îl îmbracă în armură, dar David îşi dă seama că nu e obişnuit cu armura, se duce la un pârâu de unde ia 5 pietre netede pe care şi le pune în buzunar şi traistă. David se înfăţişează înaintea lui Goliat cu o praştie şi un toiag. Văzându-l pe ,,copilul’’ David, Goliat râde de el , adăugând ironic că nu e câine să vină la el cu toiege. La început David fuge înaintea lui, iar apoi îi trage cu praştia drept în frunte, prăbuşindu-l pe uriaşul filistean.^[1] Îi ia apoi sabia, îl omoară cu ea şi îi taie capul. Filistenii înspăimântaţi o iau la fugă, cu bărbaţii lui Israel şi Iuda în urmărirea lor. David ia capul filisteanului şi-l duce la Ierusalim iar armele sale sunt puse în cortul său (17.38-58).

Regele David

Așa că David a urcat în Hebron în Iudeea unde a fost uns ca rege. Totuși, încă nu era conducătorul lui Israel , întrucât Abner, fiul lui Ner și comandantul armatei lui Saul, l-a pus pe tron pe un alt fiu al lui Saul, divizând astfel Iraelul. Dușmănia între casa lui Saul și casa lui David a ținut șapte ani. În timp, casa David devenea din ce în ce mai puternică, pe când cea a lui Saul slăbea. În cele din urmă, Abner a venit la David oferindu-i întregul regat al lui Israel, iar David a fost de acord cu condiția ca prima lui soție, Michal, fiica lui Saul (care se recăsătorise), să se întoarcă înapoi la el.

Apoi conducătorii tuturor taberelor lui Israel s-au adunat cu toții la Hebron ungându-l pe David rege peste Israel. David avea la acea vreme 30 de ani și condusese Iudeea șapte ani; a continuat să conducă peste întregul Israel încă treizeci și trei de ani.

Mai apoi David a ocupat Ierusalimul care era controlat de către Iebușiți și și-a stabilit capitala acolo. De atunci ea va fi cunoscută sub numele de “Cetatea lui David”. David a decis ca Chivotul să fie adus la Ierusalim; când unul dintre trimiși, Uza, a fost trăsnit de Dumnezeu când a atins Chivotul încercând să-l sprijine, David s-a răzgândit și l-a așezat în casa unui om lângă oraș.

În cele din urmă, văzând că prosperitatea casei acelui om a început să crească, David a adus Chivotul la Ierusalim cu mare alai. Văzând splendoarea propriului său palat, iar chivotul protejat numai de un cort, Regele David a vrut să construiască un templu în care să așeze Chivotul. Dar profetul Natan a venit la David și l-a înștiințat despre o descoperire pe care a primit-o de la Domnul, spunând că nu David era cel ales ca să-i construiască Templul, ci unul dintre fii săi.

De-a lungul întregii lui domnii, David a ieșit în mod impresionant victorios din încleștări militare: “Domnul i-a dăruit lui David victoria oriunde se ducea.” I-a înfrânt pe filisteni cucerind cetatea Gat, ca și pe Edomiteni, Moabiti, Aramati, Hadadezer, regele ținutului Zobah, și pe alte triburi ale căror nume nu le mai știe nimeni astăzi.

David, regele Mesianic

Regele David îl preînchipuie pe Domnul nostru Iisus Hristos în multiple feluri. A fost Unsul Domnului sau Mesia, un titlu aplicat în exclusivitate lui Hristos. De asemenea, David a fost păstor înainte de a fi chemat să fie rege; la fel, Hristos a folosit imaginea păstoritului adeseori în activitatea lui pământească, ca în Parabola Bunului Păstor, a oii pierdute și a separării oilor de capre la Judecata de pe Urmă. Când David fugea de Saul, preînchipuia Sluga Suferindă excelent descrisa în Isaia 53; după aceea, a devenit regele victorios, stăpânind peste întregul Israel și învingându-i pe dușmanii săi cu ușurință.

Povestea lui David este oglindită în persecuția lui Hristos de către evrei și crucificarea Sa, urmate de învierea glorioasă și A Doua Sa Venire. Originile modeste ale lui David și faptul că era cel mai puțin impunător fiu al lui Ieseu când Samuel l-a uns, este de asemenea o paralelă cu statutul modest pământean al lui Hristos.

Mai mult, David s-a sprijinit în mod constant pe Dumnezeu și astfel a servit ca model de rege. El își răsplătește toți oamenii în mod egal, chiar și pe aceia care erau prea extenuați ca să mai continue urmărirea după victoria împotriva Amaleciților (1 Sam 30 : 23). Acest episod ne poate aminti de Parabola Lucrătorilor din Vie (Matei 20). A refuzat să se atingă vreodată de adversarul său, Regele Saul, a fost furios din cauza violului lui Tamara și a plâns moartea fiului său rebel Absalom, pentru care ordonase ca nimeni să nu-i facă vreun rău, etc.

Mântuitorul Hristos, descendent din David

Conceptul descendenței lui David (și anume că acela care conduce Israelul este direct înrudit cu David) a devenit extrem de important în istoria iudaică. Cel mai important motiv pentru aceasta se observă în promisiunea lui Dumnezeu pentru David:

…„…voi ridica după tine pe urmașul tău, care va răsări din coapsele tale și voi întări stăpânirea sa. Acela va zidi casă numelui meu …eu îi voi fi aceluia tată , iar el Îmi va fi fiu… Casa ta va fi neclintită, regatul tău va rămâne veșnic înaintea ta și tronul tău va sta în veci.” (II Regi : 12-17)

În aparentă, acest pasaj se referă la Solomon, fiul lui David, dar poate fi extins de asemenea la Hristos. Hristos a fost ruda lui David prin Iosif.

David muzician și poet : Psalmii

Pe lângă rolul său de harpist al lui Saul, David a compus un număr mare de Psalmi; nu este sigur dacă toți au fost scriși de către rege. Majoritatea psalmilor sunt prefațați de câteva cuvinte atât în textele din Septuaginta cât și-n cele Masoretice, iar 73 din cei 150 de psalmi (sau 151, dacă se include singurul psalm deuterocanonic) îl indică în mod explicit pe David drept autorul lor. Alte introduceri dau chiar mai multe detalii. Se spune, de exemplu, că Psalmul 51 (50 în Septuaginta), cel mai cunoscut psalm al nostru de pocăință, a fost scris de David după ce Natan l-a mustrat în privința aventurii lui cu Batsheba. În orice caz, contribuția lui David la muzica bisericească și liturgică nu poate fi ignorată, întrucât Psalmii apar foarte des în slujba ortodoxă.

Visul lui David

Deși Domnul nu l-a lăsat pe David să-i construiască Primul Templu în Ierusalim, acesta în schimb a pus deoparte mult aur și obiecte de podoabă din prăzile de război pentru a fi folosite în construirea acestuia. A cumpărat aria viitorului templu, unde a construit numai un altar; conform textului din 1 Cronici 28, David însuși a elaborat planurile pentru Templu pe care i le-a dat lui Solomon și de asemenea a rânduit preoții care vor sluji acolo în cete diferite, a desemnat sarcini și a luat măsuri cu privire la buna funcționare a Templului.

Solomon, fiul lui David, după moartea tatălui său a dus la bun sfârșit construirea Templului pe care l-a și sfințit. Templul a rezistat până în 586 după Hr. când Nabucodonosor și babilonienii au prădat Ierusalimul.