Dacă în suflet nu există conștiința sfințeniei, în el se întărește urâciunea pustiiri
Patriarhul Alexei al II- lea
În ziua de 22 octombrie s-a citit Evanghelia de la Luca VIII, 26 – 39, în care este vorba despre vindecarea demonizaților din ținutul Gherghesenilor. Pericopa evanghelică este cutremurătoare. Amintește o minune a mântuitorului făcută pentru eliberarea unor suferinzi, care erau chinuiți de demoni. Au avut șansa întâlnirii cu Mântuitorul și s-au vindecat. Au plecat demonii de la ei, însă puterea răului sălășluiește totuși în lume. Sunt demoni care chinuie firea umană, sunt firi umane care se chinuie în mod demonic singure. Suntem slabi în fața ispitei și a răului, suntem tentați să păcătuim, iar păcatul repetat ne schimbă firea și devenim asemenea demonilor. De aceea, Biserica continuă misiunea Mântuitorului de împăcare a noastră cu Dumnezeu, cu semenii și cu noi înșine. Biserica ne dă posibilitatea să intrăm sub bolta ei de sfințenie și să ne găsim liniștea sufletească, scăpând de demonii acestei lumi, de chinul pe care ni-l aducem singuri.
Există în ultimii ani preocupări intense privitoare la efectul credinței și practicii religioase ortodoxe asupra stării noastre de sănătate. Somatic și psihosomatic, trupește sau sufletește, suferim atunci când păcătuim. Suferim noi și îi facem și pe alții să sufere. Cădem în deznădejde, uitând că acolo Sus avem un Tată iubitor, și, nu de puține ori, anumite suferințe ne doboară încă din copilărie. În calitate de duhovnic, sunt pus de multe ori în situația de a da sfaturi la probleme complexe. Suferința cauzată de boli, neliniștile de acasă, angoasele create de provocările unei societăți complicate, rupturile comunicaționale dintre părinți și copii sunt doar câteva dintre provocările la care, oamenii din jurul nostru așteaptă răspuns și sfat. Una dintre provocările constante este aceea a demonului mâniei. Nervozitatea, hiperexcitarea nervoasă creată de un mediu cu multe tentații, este prezentă în viața tinerilor și copiilor. Sunt destui părinți care vin cu copiii să li se citească pentru liniște. Este bine că cer rugăciune pentru fii lor, însă nu trebuie ignorat faptul că atâta vreme cât nimic nu se schimbă în mediul de viață al copilului fericirea copilăriei nu se va întoarce.
Profesorul rus A.I. Zaharov, specialist în nevrozele copiilor, consideră că următoarele aspecte din viață stau la baza nervozității copiilor:
- Cerințe ale părinților care depășesc posibilitățile și nevoile copiilor.
- Atitudinea irascibilă a părinților, manifestată prin mustrări dese, amenințări cu pedepse fizice.
- Inconsecvența în educație
- Tonalitate inadecvată
Este o realitate faptul că punem presiuni imense pe umerii micuților, dorind ca ei să obțină performanțele pe care noi nu le-am obținut, să gândească și să acționeze ca la vârsta noastră, uitând, de fapt, că procesul de coacere este unul treptat. Nu de puține ori școala și mai ales rezultatele școlare devin mărul discordiei în familie. Părinții se ceartă cu copilul și mai apoi se ceartă între ei, acuzându-se unul pe celălalt de prea ușoară iertare sau de prea multă protecție. Dacă în această ecuație mai intervin și bunicii, deruta educațională a copiilor este totală. Nu trebuie uitat faptul că de foarte multe ori părinții nu-și cerată copiii doar în scop pedagogic, ci ca pe o eliberare de propria nervozitate creată de neputințele, oboselile și necazurile lor.
De asemenea, impunerea verbală a părinților nu are roadele la care s-ar aștepta. Singura formă de educație pe care copiii o receptează cu adevărat este exemplul personal. Degeaba se plânge un părinte de copilul lui că fumează, dacă el este fumător. În zadar se plânge pentru rezultate slabe la învățătură, dacă în casă învățătorul sau profesorul au fost permanent subiecte de ironii ieftine. Credința copiilor în capacitatea educativă a acestor persoane scade. Apare conflictul dintre cadrul didactic și elevul care primește valori confuze și, în felul acesta, ruptura dintre copil-școală-familie devine totală. Cine va acapara deruta copilului? Strada și gașca de la bloc. Cum se manifestă un copil despre care spune că este scăpat din mână (deși corect ar fi să spunem că este un copil abandonat emoțional)? La nivel comportamental va fi biruit de apucăturile unei societăți care te toate degrada și te poate rata. Sub aspect sufletesc și fizic efectul depărtării de mediul cald al familie va fi dezechilibrul emoțional și boala. Boala este strigătul de disperare al sufletului de copil, așa cum scrie Dr. Dimitri Andreev în cartea Nervozitatea copiilor și adolescenților.
În paginile aceleiași lucrări sunt exemple de boli fizice care survin ca urmare a dezechilibrului emoțional, boli pe care și medicii noștri se străduiesc să le trateze și mai ales să le îndepărteze cauza.
Un caz relatat se referă la un copil adus de bunica lui la medic. Copilul în vârstă de nouă ani trăia experiența urâtă a certurilor dintre părinți. Pe acest fond s-a dezvoltat un astm bronșic, fără ca investigațiile să scoată la iveală vreo alergie sau modificare a țesutului bronhopulmonar. Copilul nu făcea nici infecții respiratorii frecvente. Deci trebuia să fie altceva…și ce putea fi? S-a dovedit că asmul era de natură neurogenă, iar cauza crizelor astmatice era conflictul nevrotic.
Dacă acestea sunt probleme ce rămâne de făcut? Cine este vinovat? Vinovații sunt puțin importanți. Importantă este calea de urmat și înțelegerea realității. Acceptarea realității de părinte cu toate obligațiile ce decurg de aici, inclusiv obligația de a asigura echilibru emoțional copilului, de a-i da starea de siguranță, de înțelegere și de a-i acorda suportul necesar. Ameliorarea stării psihice a copilului depinde în mare măsură de părinți, de duhovnicia lor, de relația dintre ei, de atmosfera pe care reușesc să o creeze în familie. Fără exemplul personal al părinților copiii se pot pierde foarte ușor. Lăsați în fața televizorului, cu acces la tot felul de informații care le strică sufletul, cu imaginația asfixiată de personaje cu înfățișări demonice – fie la filmele de desene animate, fie la alte emisiuni -, abandonați străzii din cauza lipsei timpului alocat lor sau a absenței emoționale a părinților chiar și atunci când sunt acasă, copiii sunt aruncați în brațele suferinței. De aceea, familia este principalul educator al copilului. Cititul pe fugă al unei rugăciuni pentru liniștirea copilului nu înseamnă rezolvarea problemei lui spirituale. Fără răbdarea părinților, fără atmosfera de rugăciune în care intră cel ce își aduce copilul la Liturghie liniștea și pacea nu se așază peste cugetul unei familii. Biserica nu poate fii un pompier, care trebuie să asigure un serviciu rapid pentru o suferință de orice fel. Este casa Domnului în care își găsește izbăvirea oricine intră și sălășluiește în rugăciune. Cine nu are Biserica de mamă nu-L are pe Dumnezeu de Tată și stă și suferă singur, robit de tot felul de demoni ai firi căzute în păcat. Deci, nu este cazul să ne otrăvim copiii cu slăbiciunile și apucăturile noastre. Nici nu putem să le ascundem pentru că ele se văd. Singura soluție este alungarea demonilor din casele noastre. Copiii noștri au nevoie de sănătate emoțională. Întreaga lor viață va fi determinată de modul în care le construim psihicul în copilărie.
