Ceas de răgaz -din lumina Raiului în umbra rătăcirilor

Grea povară a părut a fi pentru primii oameni care aveau tot raiul dar priveau cu nefericire, lăcomie și păcat la pomul din care Domnul le interzisese să mănânce. Da, grea povară! De această cumplită împovărare suferă neamul omenesc de atunci. Nu se bucură de ceea ce are, ci se întristează de ceea ce nu are. Sub această umbră, omul, rușinat și ascuns din fața lui Dumnezeu viețuiește pribeag printre spinii și pălămida câmpului și vieții. Raiul tot nu i-a fost de ajuns. Voința i-a fost moale și din locuitor al Raiului a devenit pribeagă pe pământ, căzând din păcat în păcat, din fapte rele în mai rele. Istoria omului alungat stă sub semnul cumplitelor patimi, tratate părintește și pedagogic de Creatorul universului, care iubind libertatea creaturii Sale îi aștepta întoarcerea cu fața spre el.

Cain și Abel

După alungarea, așa cum ne istorisește Scriptura, primii oameni au fost tulburați de cea mai neagră faptă: fratricidul. Așadar, totul devenise fără limite. Patima a atins relațiile de familie, făcând să curgă sânge de frate. Din invidie, Cain își ucide fratele. Dumnezeu îl avertizase că păcatul îl pândește, dar că are puterea de a-l ține în frâu. Dar Cain cel  ros de invidie calcă pe cadavrul fratelui său…

Biblia ne istorisește că Eva a zămislit pe Cain și a zis am dobândit om cu ajutorul lui Dumnezeu.  A născut apoi și pe…Abel, cel ce va deveni păstor.

Cain, cel care se ocupa cu muncile câmpului, a adus jertfă din roadele muncii sale. Abel, păstorul, a mulțumit și el Domnului jertfind primii născuți de la mioarele sale și din grăsimea lor. Domnul a apreciat jertfa lui Abel, iar Caini, mâniat și chinuit de invidie a fost bântuit de cea mai grea ispită – răzbunarea prin crimă. Plin de viclenie și-a invitat fratele la câmp și l-a ucis fără milă.

Ca orice faptă care pare veșnic ascunsă din lipsa martorilor se prezuma că și acest fratricid ar fi rămas veșnic neștiut și nepedepsit. Dar Domnul, Cel care vede toate, l-a întrebat pe Cain: Unde este Abel, fratele tău?

Mimând inocența Cain, asemenea unui copil care se ascunde de pe sobă, a răspuns: Nu știu. Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?

Dar Domnul i-a pedepsit crima și viclenia vorbei spunând:   Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă către mine din pământ. Iar acum blestemat vei fi pe pământul care și-a deschis gura să primească sângele fratelui tău din mâna ta. Când vei lucra pământul nu-și va mai da roadele lui; fugar și rătăcitor vei fi pe pământ…..

Potopul lui Noe

Viața a continuat…Cain a avut alți frați…a avut urmași…neamul s-a mărit, dar și răutățile.  Atât de mult s-a înrăit lumea încât Creatorul a început să regrete actul creației. Atât de răi pot ajunge oamenii încât pe Dumnezeu în toată dreptatea și înțelepciunea Lui îl pot împinge la păreri de rău. De aceea, Dumnezeu a hotărât că o asemenea lume nu-și merită locul sub soare. I-a păstrat totuși sămânța întruchipată în rămășița sfântă care umbla cu Dumnezeu – Noe. Doar el împreună cu fii săi Șem, Ham și Iafet împreună cu toate vietățile pe care Domnul i-a cerută să le ia în corabia vieții au fost salvați de valurile potopului care a acoperit cu apele sale. Prin apă a fost spălat pământul de silnicia ce-l cotropise. 40 de zile a fost nevoie de ape multe pentru a spăla atâtea patimi. Dar odată purificată prin apă lumea avea nevoie de un start, de o refacere.

De aceea, Dumnezeu l-a binecuvântat pe Noe și pe fii lui și le-a zis: Creșteți și vă înmulțiți, umpleți pământul și-l stăpâniți… și așa fost.

Turnul Babel

Mulți și trufași. Au pierdut Raiul din păcat, s-au ucis frații între ei din invidie, au fost curățați de pe fața pământului din cauza silniciei și continuau să poarte în suflete aceeași trufie. Duși de gândul atingerii divinității, asemenea protopărinților lor care s-au îndulcit din sfatul iluzoriu al șarpelui care îi îndemna să muște din mărul oprit pentru a fi ca Dumnezeu, oamenii și-au zis: Haideți să ne construim un turn și o cetate cu vârful până la cer și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe fața întregului pământ.

Unirea lor în trufie a fost pedepsită de Dumnezeu prin amestecarea limbilor. Cetatea s-a numit Babel că acolo a învălmășit Dumnezeu limbile și i-a alungat pe fața întregului pământ.

Deci, trufia a mai fost pedepsită încă odată, dar omul a continuat să trăiască în fărădelege și mândrie.

Sale!