Ceas de răgaz – samarineanul milostiv

Au trecut aproximativ 2000 de ani de când în biserici glasuri de slujitori amintesc creștinilor parabola rostită de Hristos Domnul. De atunci și până astăzi au mai căzut și alții între tâlhari, și, probabil, tot la fel de mulți i-au ocolit, iar dintre aceștia cu siguranță au fost și slujitori ai Domnului.

Timpul trece, ne depărtăm de momentul istoric al rostirii parabolei, ceea ce nu presupune însă ca vorbele Mântuitorului cad în desuetudine, ca-și pierd din sevă sau din actualitate. Din păcate istoria se repetă, istoria infamiei noastre comportamentale continuă deoarece prea puțin înțelegem că aceste cuvinte ne sunt adresate fiecăruia dintre noi. Ba, mai mult, în loc să ne implicăm truditor și cald în rezolvarea unor situații limită din viața aproapelui nostru ne găsim scuze pentru inerția și nepăsarea noastră. Una dintre cele mai dulci scuze este aceea că pe lângă cel căzut între tâlhari chiar și un preot a trecut cu lejeritate. Ei bine, scuzele pot părea bune în fața conștiinței noastre. În fața lui Dumnezeu și a realității sunt inutile. Păcatul nepăsării și a trecerii în grabă pe lângă suferința aproapelui nu este de ne iertat. Nu împlinim cuvântul Domnului care zice…flămând am fost și nu mi-ați dat să mănânc…însetat am fost și nu mi-ați dat să beau…în temniță și nu m-ați cercetat….

Deci în Duminica Samarineanului milostiv  nu se vorbește despre trecători, ci despre noi, noi cei care de la Adam și până astăzi împlinim mai mult cuvintele romane homo hominii lupus est, decât pe cele evanghelice. Dar omul căzut a primit mâna întinsă a lui Dumnezeu care l-a trimis pe însuși Fiul lui să ne mântuiască, să ne vindece rănile să ne schimbe starea. De aceea, pe lângă mesajul direct împotriva indiferenței și scuzelor, pe care ni-l transmite textul evanghelic, putem afla și o altă interpretare a textului, care se referă la umanitate în general. Astfel, omul căzut între tâlhari este Adam. Ierusalimul este raiul, iar lumea pământească este așezată în Ierihon. Adam, pentru neascultare a fost trimis pribeag din Ierusalim și a plecat cu capul plecat spre Ierihon, pentru a-și ispăși pedeapsa neascultării luptându-se cu spinii câmpului și spaimele agitate ale nopților. Pe drumul îndepărtării diavolul și-a continuat lucrarea și i-a mușcat în continuare trupul cu boli și sufletul cu ispite omului căzut. În derivă omul umbla rănit, cu conștiința încărcată, dar totuși cu luminarea speranței în izbăvire. În această stare cumplită, la plinirea vremii a venit Samarineanul. Nu mai era nici Moise, nici Aron, nici Ilie, nici alt trimis al Domnului, ci chiar Fiul lui Dumnezeu. Iisus a luat chipul nostru și s-a sălășluit între noi și a găsit omul sub rănile hoției, minciunii, vicleniei, uciderii, asupririi….și alte multe răni…L-a uns cu untdelemnul și vinul binecuvântării și i-a dat o nouă casă de odihnă a sufletului și de tămăduire a trupului, Biserica.

De atunci omul are unde să-și caute alinarea. Are aici untdelemnul și vinul Sfintelor Taine. Are balsamul sufletesc al cuvintelor Domnului și învățătura sfântă pe care trebuie să o urmeze. Acum omul are tot ce-i trebuie pentru binele său pământesc și pentru mântuire lui. Dar, oare, știm noi oamenii să ne bucurăm de aceste daruri ale Domnului? Le prețuim în de ajuns? Din păcate rătăcim adesea departe de Biserică și de Tainele ei. Umblăm răniți de spinii păcatelor și fără busolă și ne plângem pentru toate. Nu găsim timp și tihnă pentru suflet și nu căutăm sălaș în Casa Domnului. Rămânem, după voia noastră, căzuți între tâlhari în timp ce Blândul Samarinean ne așteaptă cu chipul luminos și brațele larg deschise. Deci, această sfântă evanghelie ne mai transmite un mesaj. Nu veți muri pe cale robiți de tâlharul diavol, căci Domul este cu voi. Întindeți mâna către El și va fi Samarineanul vostru. Mergeți alături de el la Casa Lui, în Biserică și rănile voastre se vor cicatriza, sau chiar vor dispărea.

Așadar, textul evangheliei Samarineanului milostiv este unul al căderii, al suferinței, dar și al salvării, al speranței și al vindecării. Nu trebuie să uităm nicicând: Bunul Samarinean este veșnic cu noi!

Date personale: Mă numesc  Iulius-Paul Negoiţă și sunt fiul al preotului Iulian Negoiţă şi al Anicăi, de profesie economistă. M-am născut în comuna Vintilă-Vodă, la data de 19 iunie 1975 și sunt căsătorit cu Mirela, din anul 1997. Avem doi copii, Matei  și Andrei. Referințe studii: Am absolvit Seminarul Teologic „Kesarie Episcopul” din Buzău și sunt licențiat al Facultăților de Teologie ( Patriarhul Iusitian) și Farmacie (Carol Davila) Am urmat şi cursuri de formare în  Islanda, Cipru, Marea Britanie, Letonia  și  Germania. Am obținut, în 2002, titlul de doctor în Teologie la Universitatea  București. Vorbesc Engleză, Franceză, Spaniolă și am cunoștințe medii de Italiană și Rusă. La nivel de citit și tradus mă descurc și în Germană și Greacă. Activitate profesională: Domeniul ecleziastic: Sunt preot din anul 1997.  Întâi am fost  la Parohia Gherăseni și din 2002 sunt preot la Parohia Sfântul Apostol Andrei din Cartierul Micro 14 - Buzău. Am primit toate gradele onorifice până la cel de iconom stavrofor, iar în perioada 2010-2014 am fost judecător la Consistoriului Mitropolitan. Conform celor relatate în lucrarea 500 de personalități buzoiene. Cea mai importantă realizare pentru cariera de preot este considerată a fi contribuția la construirea ansamblul bisericesc din Cartierul Micro XIV, în centrul căruia se află Biserica „Sfântul Apostol Andrei”. Domeniul didactic: Am fost cadru didactic la Seminarul Teologic, Liceul de Artă și Colegiul Economic Buzău. Am funcționat la Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Am fost în echipa de conducere și în corpul de inspector. Am fost purtător de cuvânt al instituției, pe toată perioada activității, adică timp de 8 ani. Din 2010, am fost director la  Palatului Copiilor Buzău, Școala Postliceale Sanitare Buzău și Colegiul Nicolae Paulescu din Râmnicu Sărat. Domeniul  farmaceutic: Ca farmacist, activez, încă de la înființare, în cadrul lanțului independent de farmacii „Iris Pharm”. Activitate filantropice : Am acordat burse de studiu pentru elevi care au urmat cursuri universitare și postliceale în domeniul medical, premii literare și artistice în cadrul concursurilor de profil și am susținut ameliorarea situației materiale a unor familii sărace. De asemenea, am susținut financiar apariția cărților de debut ale unor autori tineri și lucrări ale unor scriitori consacrați. Am susținut financiar și apariția unor lucrări bilingve pentru comunitatea rromă. Activitate civică : Am candidat în două rânduri la Consiliul Local Buzău și am obținut două mandate de consilier independent (2008-2012; 2012-2016). Am fost președintele Comisiei de Cultură, Culte, Minorități, Sport, Sănătate şi Asistență Socială. Din poziția de independent, în anul 2012 am candidat pentru funcția de primar al Municipiului Buzău, clasându-se al doilea, după candidatul USL, obținând un procent de 30,5% din voturi, respectiv 17.404 voturi. Activitate publicistică: Sunt editor la Editura Omega, calitate în care am editat și tipărit la tipografia proprie un număr peste 500 de lucrări. Ca jurnalist am fost membru în comitetul de redacție, editorialist sau publicist la  Ziarul Lumina, Jurnalul National, Revista Teologică, Mousaios, Glasul Adevărului, Analele Buzăului, Opinia, Sănătatea Buzoiană, Cronica de Buzău, Educația creștină, Lacrima, Viața Buzăului, Șansa Buzoiană, Tezaur. Am fost realizator de emisiuni radio și televiziune. Sunt autor sau coautor al mai multor volume de eseuri, proză, spiritualitate, istorie, pamflet politic: 40 de rânduri, Marchitanii roșii, Prin grădina lui Ilf și Petrof, Monografia Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Comuna Gherăseni, Cuvânt spre Cer - antologie de poezie religioasă ( coautor), Prin spini, Lectura șoaptei, Pagini de istorie locală.  Afilieri:  Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bucureștii - Secția Proză. Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - Filiala București Membru al Colegiului Farmaciștilor din România - Colegiul București Pasiuni Călătoriile, arta, creșterea animalelor și cultivarea plantelor.

Lasă un răspuns:

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Site Footer

Sliding Sidebar

Despre mine

Despre mine

Paul Iulius Negoita

Facebook