Apărător al dreptei credințe
Nu este important doar să crezi, este vital să te fii în credința cea dreaptă. Sfântul Ilie demonstrează contemporanilor lui acest adevăr atunci când cheamă la judecată divină pe închinătorii lui Baal.
Demonstrarea credinței adevărate a fost făcută după un ritual specific perioadei vechi-testamentare. Ilie a continuat dialogul în contradictoriu cu regele Ahab și s-au acuzat reciproc să sunt ca o piază rea pentru poporul lui Israel. Ilie în reproșa lui Ahab că a lepădat poruncile Domnului și umblă după baali și din acest motiv poporul suferă. Starea de tensiune socială creată de foame trebuia să împingă spre direcția corectă. De aceea tot poporul a fost chemat să se urce pe muntele Carmel. Alături de ei erau chemați și cei patru sute cincizeci de profeți ai lui Baal și cei patru sute de profeți ai Așerei, care mâncau la masa Izabelei.
Ilie a mustrat poporul care zăcea în adormire și a cerut testul rugăciunii și al jertfei pentru ca însuși Dumnezeu să le arate celor rătăciți calea. Au sacrificat doi vițeluși și s-au rugat ca lemnele de foc să prindă flamă din mâna Domnului. S-au rugat mai întâi la Baal crainicii lui. Nimic. S-a rugat mai apoi Ilie la Dumnezeu a aprins de trei ori focul jertfelnicului, deși lemnele și altarul au fost strașnic udate.
Așadar, la vremea jertfei de seară, Ilie a s-a rugat astfel Domnului: Doamne Dumnezeul lui Avraam, al lui Isac și al lui Israel, fă să se cunoască astăzi că tu ești Dumnezeul lui Israel și că eu sunt slujitorul tău și după cuvântul tău am făcut toate lucrurile acestea! Răspunde-mi Doamne, răspunde-mi ca să cunoască poporul aceasta că Tu, Doamne, ești Dumnezeu și tu le întorci înapoi inimile! Domnul și-a arătat milostivirea și a aprins altarul, iar jertfa arderii de tot a ars. Lemnele, praful, pietrele, apa au dispărut. Atunci poporul s-a trezit și cu fața la pământ au zis: Domnul este Dumnezeu! Domnul este Dumnezeu!
Pentru a curăța cu totul conștiințele unui popor dus pe calea pierzării de idolatrie și slujitorii ei a cerut dispariția profeților lui Baal. Poporul a urmat întocmai. Apoi a început dezlegarea cerurilor, ca binecuvântata ploaie să vină peste greu încercatul popor:
Ilie i s-a adresat lui Ahab: Urcă, mănâncă și bea, căci se aude vuiet de ploaie. Ahab i-a ascultat îndemnul, în timp ce Ilie a urcat pe vârful Carmelului și s-a plecat cu fața la pământ, iar slujitorului său i-a cerut să se uite spre mare, cu speranța că norii se vor scutura peste ei. Dar ucenicul nimic nu a zărit. Tensiunea așteptării a fost imensă. Oamenii, pământul, viețuitoarele rugau să le vină viață din cer. De șapte ori a făcut drumul slujitorul lui Ilie și de abia ultima oară a zărit un norișor cât palma. Acesta s-a ridicat din mare și în scurtă vreme cerul s-a înnegrit de nori și de vânt și s-a pornit ploaie mare.
Poporul scăpase de jugul idolatriei. Trăise în uscăciune. Se eliberase și se adăpa acum cu adevărat.
Teofania de pe muntele Horeb
Am fost creați liberi. Dumnezeu respectă libertatea noastră. Deseori ne administrăm prost această libertate. Negăm evidențele și lovim cu piciorul în țepușă. Așa procedează și Izabela, soția lui Ahab. Se înverșunează împotriva lui Ilie. Profund dezamăgit de atâta orbire și ingratitudine, Ilie își roagă moartea. Dar Domnul îi spune că misiunea lui nu s-a încheiat. Și adevărat este! Dumnezeu îl încurajează, așa cum îi susține și ține în viață pe toți cei care au o misiune.
Viața este misiune. Nu este huzur. E jertfă, nu lâncezeală. Cine crede altfel. Cine vede viața doar corvoadă amestecată cu plăcere e departe de viața reală. Viața este misiune nobilă, indiferent unde lucrezi. Dacă ești pompier ești în misiune. Nu mergi la serviciu doar pentru bani. Mergi să salvezi. Dacă ești medic, nu mergi la spital doar pentru bani. Mergi să vindeci și pe cei care au și pe cei care nu au venituri. Dacă ești profesor nu mergi la scoală numai pentru un salariu, mergi să luminezi, să schimbi destine. Frumos dar de la Dumnezeu este profesoratul. Să iei un aluat și să-l plămădești. Dacă ești preot, ai dreptul să fii plătit pentru munca ta, ai dreptul să trăiești din ea, dar niciodată să nu te gândești la bani. Nu! Căutați Împărăția Cerurilor și toate celelalte se vor adăuga vouă – a zis Domnul. Dacă ești om de serviciu poți spune că nu ai o misiune. E doar transpirație. Poate părea și umilință. Oare? Dar nu face fiecare dintre noi acasă muncile unui om de serviciu?! Și suntem umiliți pentru aceasta?! Nu suntem prețuiți?! Ba da! Să hrănești pe cineva, să-l îngrijești, să-l cureți este o misiune, iar Dumnezeu nu ne ține să ne cheltuim banii strânși din corvezi, ci pentru că avem misiuni. Când am abandonat misiunea pe care o avem rolul nostru s-a încheiat aici.
Revenind la Ilie, el avea o misiune. S-a descurajat, așa cum facem și noi adesea. Dar Domnul l-a întărit, așa cum procedează și cu toți cei care-i cer ajutorul. Prorocul se ridică și, întărit, merge să-și caute originile. Ajunge în Horeb și intră în peștera unde, Moise văzuse slava lui Dumnezeu. Experiența trăită acolo îi aduce lui Ilie calda întâlnire cu încrederea acordată de divinitate. Așadar, când Ilie credea că toate căile sunt închise și va cădea pradă răzbunării Izabelei, Glasul Domnului a grăit: Ce faci tu Ilie? Iar Ilie a răspuns: Am fost plin de râvnă pentru Domnul, Dumnezeul oștirilor, pentru că fii lui Israel au lepădat Legământul Tău, altarele tale le-au dărâmat și pe profeții tăi i-au ucis cu sabia. Am rămas eu singur și ei caută să-mi ia viața.
Atunci, printre aceste suspine disperate glasul Domnului a răsunat: Mergi, întoarce-te pe același drum pe pustiul Damascului și, ajungând acolo, unge-l pe Hazael rege peste Aram, și pe Iehu, fiul lui Nimeși, unge-l rege peste Israle, și pe Eliseu, fiul lui Șafat din Avel-Mehola, unge-l profet în locul tău.
I Regi, III Regi, 1-16
Așadar, când ești mici atunci ești mare! Când crezi că ești neînsemnat, Dumnezeu îți arată ție și semenilor că ești vasul lui ales. Când oamenii îți trântesc ușa în nas, vine Dumnezeu și îți deschide alta. Ilie părea la capăt de drum. Atunci Domnul l-a trimis să ungă regi. Să fie locțiitorul lui pe pământ. Frumoasă încununare a misiunii lui de proroc. Dacă ar fi cedat, dacă ar fi abdicat de la misiunea sa, dacă ar fi căzut pradă fricii, Domnul nu l-ar fi răsplătit cu astfel de onoare. Dar Ilie s-a jertfit și a dus până la capăt misiunea Domnului. Iar pentru curajul și statornicia lui în credință, a fost ridicat la cer cu carul de foc al Celui pe care-l slujise toată viața.
